Alăptat și adaptat la creșă? DA, se poate! (II)

Cresa

Am povestit aici prima parte a frumoasei experiențe de adaptare a lui Sebi la creșă.


 

Programul zilnic

8.00 – 10.30 – sosirea copiilor, micul dejun, joacă în sală, gustare de fructe

10.30 – 12.00 – joacă în curte

12.00 – 13.00 – prânzul

13.00 – 15.00 (sau până se trezesc) – somn

15.00 – 16.30 – gustare și joacă în sală

16.30 – 18.00 – joacă în curte

 

Săptămâna 1

Scopul primei săptămâni a fost adaptarea puiului până la masa de prânz (ora 12.00).

În prima zi am putut intra în sala de activități, pe un scaun lângă ușă. Sebi s-a desprins ușor din brațele mele, s-a dus să cerceteze sala și materialele disponibile (foarte puține pentru a nu ameți prea tare copiii). Îmi tot aducea ce găsea pe acolo și îmi arăta, după care le ducea la loc (sau le lăsa pe podea :D) Mai cerea să sugă de confort, cu ochii la tot ce mișcă în sală.

După 2 ore am ieșit pe hol, lăsând ușa deschisă, să poată ieși oricând simte nevoia. A ieșit destul de des, dar per total a petrecut mai mult timp în sală (peste 70%). De fiecare dacă l-am încurajat să intre, fără să îl forțez cumva – a fost alegerea lui mereu.

În a doua zi am stat doar pe hol, lângă ușa deschisă. Puiul a ieșit des la mine, a supt scurt și des (de confort) și a intrat des în sală, s-a implicat în diverse activități, a stat la masă etc.

Începând cu a treia zi nu am mai stat sus. După ce a intrat în sală, s-a închis ușa în urma lui iar eu am coborât (inițial cu un etaj mai jos, să aud dacă plânge), ulterior în vestiar. Puiul era adus de fiecare dată când cerea. Am stat cu el în ușă până când a fost pregătit să intre singur, fără să fie forțat. Odată intrat și închisă ușa, intra într-o altă atmosferă… nu mă mai căuta, se concentra pe ce era acolo 🙂

În a patra zi a coborât la mine de două ori. A venit dată să îmi aducă ce mânca și el (puțină pâine cu cremă de brânză), mi-a băgat o bucățică în gură după care a plecat 🙂 A doua oară a coborât pentru că a ieșit și colega lui, și dacă tot m-a găsit în vestiar a și supt puțin. Și atât 🙂

În această săptămână, cei mici au fost scoși afară singuri, înaintea celorlalți colegi. Când ieșeau și copiii de la cealaltă grupă, Sebastian nu mai stătea prea mult – agitația copiilor îl deranja. În plus, văzându-l așa mic veneau la el, în drăgăleau, îl mângâiau pe cap (”Uite, bebe nu are păr! Ce draguuuuț eeeeeee!”). Încălcarea asta a spațiului personal îl supăra pe Sebi și se punea pe plâns. Așa că în prima săptămână am plecat de la creșă pe la 11.00.

 

Săptămâna 2

Scopul celei de-a doua săptămâni a fost adaptarea puiului până după masa de prânz (ora 13.00), înainte de somn.

În această săptămână desprinderea matinală a fost mai grea pentru că se chinuiau să îi spargă două măsele și era mai mârâit. Pentru că nu vroia decât să stea în ușă, la mine în brațe, să sugă, am încercat și varianta să îl ia ”pe sus” să îl bage în sală, urmând să îl lase să iasă dacă nu se liniștește din plâns. (Evident, nu am plecat de lângă ușă până nu am auzit că nu mai plânge puiul.) Ei bine, supărarea lui Sebi s-a manifestat cam așa: ”Miau! Miau! Miau! Hihihihihi” 🙂 În maxim 10 secunde se hlizea pe acolo și parlamenta 🙂

Cu masa de prânz nu au fost probleme – a mâncat de la început ce i s-a oferit (ba chiar lua câte două porții de supă).

În continuare îl supărau copiii afară, la joacă, atunci când îi invadau spațiul personal. De aceea era nevoie să îl bage mai devreme în sală. Educatoarele s-au descurcat de fiecare dată să îl liniștească din plâns. M-au sunat o singură dată să vin să îl calmez, însă când am ajuns (în 15 minute) el era deja liniștit și urcat la masă 🙂

În a doua zi am ieșit din vestiar și am stat în mașină, gata să intervin dacă voi fi chemată – nu a fost cazul. Din a treia zi mi-am făcut de treabă prin zonă – am calculat să nu fac mai mult de 15 minute dacă va fi nevoie.

 

Săptămâna 3

Scopul celei de-a treia săptămâni a fost adaptarea puiului la somnul de prânz (+ ora 13.00).

După ce i-au ieșit măselele, nu a mai fost atât de supărat. Astfel încât dimineața se desprindea de mine mai ușor – cerea însă să îl conduc până la ușa sălii. De acolo intra singur (uneori sugea înainte, alteori nu). După ce se închidea ușa în urma lui, mai așteptam puțin să mă asigur că nu e supărat și plecam cu treburile mele.

Afară deja nu mai era atât de supărat cu ceilalți copii – s-a obișnuit cu agitația de la joacă iar colegii mai mari nu au mai tăbărât cu drăgăleala pe el 🙂

În prima zi am fost prezentă acolo la ora 13, așteptând ca dacă nu reușește să adoarmă să îl iau acasă. Varianta să îl adorm eu și să îl las acolo nu era o soluție pentru că s-ar fi trezit într-un mediu străin, fără mine și nu i-ar fi plăcut.

Puțin după ora 13 a coborât educatoarea și mi-a spus că a adormit foarte repede, ușor mângâiat pe cap 🙂 În maxim 5 minute. Până acum nu au fost probleme cu somnul. Doarme de la 2 ore în sus 🙂

Trezindu-se cu bateriile încărcate, nu l-am luat imediat după – l-am lăsat să ia și gustarea. După, ieșea afară la joacă. Acasă am plecat de fiecare dată după 16.30. Ba chiar de câteva ori am mers să îl iau după ora 17.00 și am fost rugată să îl mai aștept 15-20 de minute pentru că se simțea prea bine la joacă 🙂

 

Săptămâna 4

Practic, l-am considerat pe Sebastian perfect adaptat la programul lung din a treia săptămână 😀

În plus, a început să urce scările către sala de activități fără să mă mai ceară pe mine – a acceptat să fie ținut de mână și condus de către educatoare (de multe ori pornește singur, înaintea tuturor). Ba chiar se mai întorcea către mine zâmbind, după care își vedea de drum mai departe.

 

 

Deci, Sebi, copil alăptat la cerere, purtat, co-sleep-uit (mă zgârie termenul, dar nu am inspirație pentru altul), super lipit de mine când sunt prezentă, este un exemplu pozitiv al unei adaptări de succes, realizată în ritmul lui (care ne-a surprins pe toți prin rapiditate 🙂 ). Așa că temerile tuturor privind atașamentul excesiv s-au dovedit a fi nefondate – avem un atașament sănătos și frumos!

Peste zi nu mă caută 🙂 Nu cere să fie dus în vestiar sau prin alte camere să mă caute, așa cum am mai văzut că cer alți copii. Acasă are lipit pe perete (de când avea 1 an) o fotografie cu mine și cu soțul, la nivelul lui. Aceeași fotografie i-am dat-o și la creșă – o are lipită tot la nivelul lui, pe interiorul ușii din sala de activități. Uneori, când i se face dor, se duce la fotografie și îi mai trece 🙂

Adaptarea aceasta treptată a fost foarte benefică și pentru mine, din perspectiva alăptării. Oferta s-a conformat cu cererea tot mai scăzută pe parcursul zilei, astfel încât sânii nu s-au tensionat deloc și nu am avut niciun disconfort. În continuare suge la cerere: seara, când îl iau și noaptea până dimineața (în continuare la fel de des). În weekend, suge și la somnul de prânz. Uneori, când mă prinde că stau jos și nu fac nimic, mai vine să mai țoncăne de drag 🙂

Nu am plecat niciodată de lângă ușa sălii de activități știind că puiul plânge. Am așteptat mereu să se calmeze și să îl aud că îi este bine (nu a mieunat niciodată mai mult de 10-15 secunde). De multe ori am stat pe acolo (fie pe hol, fie în vestiar) doar să fiu în preajmă, ”în caz că…”, uneori fără ca educatoarele să știe (da, recunosc, am spionat :D). Am stat tot timpul cu ”antenele” întinse și la ceilalți copii, de la celelalte grupe și am observat comportamentul educatoarelor în diverse situații. Am încercat să observ atmosfera de ansamblu și, pe scurt, am văzut copii respectați (nu ”răsfățați”!).

Având și alți copii aflați în adaptare (chiar și la alte grupe), am observat că cei mai măricei (pe la 1a10l, de exemplu) acceptă mai rapid despărțirea de părinte. Părinte, care în cele mai multe cazuri a fost tatăl sau bunica (spuneau că dacă ar fi venit mama, copilul nu s-ar fi dezlipit de ea).

Știu că sunt creșe care nu accepta copii dacă încă sunt alăptați… chiar și din cele particulare (și nu pe bani puțini)… Ceea ce este lipsă de respect! Față de copil, în primul rând, ca și individ, față de nevoile lui, și față de mamă. De fapt, teama cea mai mare cred că este legată de temutul „atașament toxic” care ar îngreuna adaptarea puiului… Sau, cine știe ce alte motive nefondate or avea să facă astfel de discriminări? Ar putea mai bine să accepte să ”asculte” nevoile copilului și să îl ajute să capete încredere în mediul cel nou. Clar nu mi-aș lăsa copilul într-un astfel de mediu… Nimeni nu are dreptul să condiționeze acceptarea puiul la vreo grădiniță de înțărcare!

Chiar cred că am făcut cea mai bună alegere pentru Sebastian, și pentru noi, implicit. Puiul merge cu maximă plăcere dimineața – ”rupe ușa” de acasă, abia se mai întoarce către tati să îi facă ”Pa!” 🙂 Când ajungem acolo, aleargă cu nerăbdare la poartă să i se dea drumul. Odată intrat vrea să o zbughească sus, în sala de activități 🙂 I se vede plăcerea de a fi acolo, între copii și educatoare.

Sunt sigură că dacă ceva nu era în regulă, s-ar fi văzut cumva în comportamentul lui de acasă, i s-ar fi dereglat somnul sau aș fi văzut alte semne. Însă a rămas același copil vesel și senin (puțin mai crescut și cu dorință mai mare de independență) și sperăm să rămână în continuare astfel. Așa, pot merge zilnic la birou cu încredere, liniștită că puiul se simte bine toată ziua.

Și la încheiere, așa cum am început – alăptat și adaptat la creșă? DA, sigur se poate! Cu răbdare, alegând o creșă ce permite acomodarea treptată, urmând nevoile și ritmul puiului…

 

Alăptat și adaptat la creșă? DA, se poate! (I)

6 comments to Alăptat și adaptat la creșă? DA, se poate! (II)

  • Maria Magdalena Rîpeanu Drăghici  says:

    Sper din tot sufletul sa fie si la noi la fel. Si doamnele sa fie la fel de rabdatoare si cu pustiul nostru.

  • Daniela Cico  says:

    Cresa particulara…?

  • dora nicula  says:

    Of, asa treptat am vrut sa facem si noi, si prima data l-am dus 2 ore, a mers 2 zile, s-a îmbolnăvit. Apoi a mers iar o săptămână(tot doua ore), acum iar e acasa.Si de fiecare data o luam de la capat cu acomodarea…

    • SebaBaby  says:

      Multa sanatate puiului si succes cu acomodarea!

Leave a Reply