Alăptat și adaptat la creșă? DA, se poate! (I)

Cresa

Înainte să se nască Sebi, aveam cu totul alte idei despre creșterea copiilor față de acum. De aceea (și din motive financiare), am ales să stau doar un an în concediu de creștere – mă gândeam că este suficient pentru pui, că mi-ar fi lipsit prea mult munca și alte astfel de idei crețe.

După ce a venit micuțul, totul s-a schimbat 🙂 Știam că nu vreau să mă întorc după un an (11 luni, de fapt), așa că am prelungit cu un concediu fără plată, în ideea că voi sta atât cât va avea nevoie micuțul (până la maxim 2 ani 🙂 ).

Pe la 1a2l a avut un puseu de creștere cognitivă foarte mare. Atunci mi-am dat seama că este pregătit să se dezlipească de mine – eu simțeam că îl limitez în casă cu activitățile, cu spațiul, cu materialele disponibile, cu lipsa altor copii etc. Era în permanență agitat și super-activ, în căutare de noi activități care să îl stimuleze.

Așa că am ascultat copilul și am căutat o creșă potrivită – bona nici nu a fost luată în considerare (slabe șanse să găsim pe cineva care să cunoască ceea ce ne doream noi pentru pui). După îndelungi căutări și evaluări (am scris despre asta aici), am ales una dintre ele.

Deoarece limita de acceptare a copiilor în grupa mică este de 1a6l iar Sebi era mai micuț, am fost chemați să îl cunoască puțin, să îl vadă cum se comportă, dacă îi place, dacă se dezlipește de mine… După consultări interne au decis să îl accepte și a început de când avea 1a5l2s 😀

Marea ”temere” a celor de la creșă a fost că fiind alăptat, se va detașa foarte greu de mine (eu fiind cea care îl duce / îl aduce). Încă de la început le-am spus că Sebi va fi în continuare alăptat la cerere (iar cererea va fi atunci când voi fi lângă el, să nu își facă griji că le va umbla în sân :D) și că nu există studii din surse de referință care să releve că alăptarea duce la un atașament excesiv (”toxic” cum îl mai numesc unii psihologi care vorbesc doar să se afle în treaba).

Practic am avut la dispoziție o lună pentru a-l ajuta pe Sebi să se adapteze la programul lung (de la 8 la 18) deoarece trebuia să revin la birou. Am luat în considerare și ideea de a reveni pentru început la program scurt, în cazul în care cel mic ar avea nevoie de mai mult timp pentru acomodare.

Sebi avea să facă parte dintr-o grupă nou înființată, ceea ce cred că a fost un mare avantaj. La început au fost doi adulți (educatoarea și asistenta sa) cu doi copii 🙂 Deci cei mici au avut parte de atenție totală, acest lucru ajutându-i să capete foarte rapid încredere în educatoare și să le accepte. Ulterior, în fiecare săptămână a mai fost introdus câte un copil (în prezent grupa are 6 copii), ajutându-i să se integreze treptat .

 

Alimentația

Sebastian mănâncă foarte mult la grădiniță 🙂 De la început a stat liniștit la masă și s-a concentrat pe ceea ce făcea acolo – obișnuit fiind de acasă. Copiii ajută la așezarea meselor, în funcție de câți sunt prezenți, ei așează tacâmurile și farfuriile pe masă, le strâng după ce termină și spală vasele 🙂 (cu ajutor la început, urmând să le facă pe toate singuri). Educatoarele stau tot timpul cu copiii la masă, mâncând împreună, oferindu-le un exemplu practic pe care cei mici să îl poată copia.

Într-o seară, la scurt timp după ce a început creșa, Sebi ne-a uimit că nu ne-a lăsat la cină să îl ajutăm cu lingurița (mânca iaurt iar eu îl ajutam ținându-i ușor coada linguriței, el manevrând totul în rest). Atât de tare s-a supărat că am pus mâna că a trebui să îl las singur. Și, foarte bine coordonat, și-a încărcat lingurița și a dus-o la gură. Noi, wow pe lângă el 😀 (”Iată rezultatele autodiversificării!”, ne mândream noi).

A doua zi, le-am spus educatoarelor la grădiniță despre realizarea lui. Însă ele, deloc surprinse – ”A, dar noi așa îl lăsăm să mănânce, inclusiv supa la prânz. Și se descurcă foarte bine.” 🙂

 

Comunicarea eliminării

Sebi nu mai poartă scutec ziua de la 1a1l (am povestit aici despre asta). Ne-am gândit ca la început să îi pun scutec, să nu se murdărească, iar când educatoarele îi vor putea ”citi” semnalele non-verbale și vor reuși să îl ducă la baie la timp, să revină la chiloței. După care, ne-am răzgândit 😀 Asta ar fi însemnat un regres și nu ne doream asta.

Așa că puiul a mers de la început cu chiloței (și mulți pantaloni de schimb), urmând ca educatoarele să îl ducă la baie la maxim 2 ore și înainte de activitățile principale (masă, ieșit afară, somn) sau când li se pare că ar avea nevoie cel mic. Era de așteptat ca accidentele să se petreacă și nu era nicio problemă.

Partea bună este că accidentele dintr-o lună se pot număra pe degete 🙂 Foarte rar s-a întâmplat ca puiul să facă pe el. Iar marele regres la care mă așteptam nu a apărut. Sau nu a fost mare 🙂 A avut cam 3 zile în care nu a vrut să stea la baie de niciun fel (nici acasă) și făcea la 5-10 minute după, pe el. Din cele 3 zile, doar una a fost la creșă, restul au fost zile de weekend. Însă a trecut neașteptat de repede.

Încă nu acceptă reductorul de la creșă. Chiar dacă au toalete mici, tot sunt prea mari pentru Sebi 🙂 Așa că are la dispoziție un reductor. Care nu cred că îi este foarte comod. Sau pur și simplu nu îi place. Însă nu este o problemă – face la wc ținut în brațe în poziția ”scăunel”. (Noroc că e slăbuț și ușurel 😛 ) La un moment dat va trece peste această fază.

 

Somnul

Cu somnul mi s-a părut a fi cea mai mare provocare – le-am spus de la început că nu am cum să le ajut cu idei. Când sunt eu prin preajmă, copilul adoarme doar cu sânul iar procesul durează minim 30 min. (cu drăgăleală, gâdileală și țițileală). Fără mine nu știu cum adoarme, nu a fost cazul până acum… Când suntem pe drumuri mai adoarme în sistemul de purtare sau în scaunul de mașină.

Ei bine, la creșă a adormit încă din prima zi extrem de ușor – în 3-5 minute 🙂 A fost invitat să se întindă pe salteluță (și a acceptat), a fost mângâiat ușor pe cap și a adormit 😀 Așa se întâmplă în fiecare zi, uneori fără să fie nevoie de mângâiat și doarme de la 2 ore în sus. (Pentru mine e SF ce îmi povestesc educatoarele.)

 

Primirea copiilor

În vestiar, fiecare copil are propria cutie glisantă (pentru păstrarea încălțărilor) și propriul cuier – pentru identificarea mai ușoară, au asociată câte o imagine a unui animal (același semn este folosit și în sală pentru identificarea paharului, al prosopului etc.). Copiii sunt încurajați să se încalțe/descalțe singuri (cerând ajutor atunci când au nevoie) și să își așeze pantofii în propria cutie.

Am rugat ca Sebi să fie lăsat în picioarele goale în interior (când nu e plouat, chiar și în exterior) pentru a i se forma un mers cât mai sănătos, să simtă diversele texturi pe care calcă etc. Rugămintea mi-a fost respectată – văzându-l, și alți copii au cerut să stea în picioarele goale 🙂

După pregătirea din vestiar, cei mici sunt preluați de educatoare și invitați în sală. Uneori, celor mici le este greu să se despartă de părinți și sunt conduși de către aceștia până la ușa sălii de activități – însă părinții nu intră în sală (acesta este spațiul copiilor).

 

Comunicarea părinte-educator

Fiecare copil are un carnețel în care educatoarea scrie zilnic cum a decurs ziua celui mic (cam cât a mâncat, cât a dormit, de câte ori a fost la baie și alte mențiuni deosebite). Tot acolo, părintele poate scrie mesaje pentru educatoare, dacă este cazul.

Seara, Sebi vine cu carnețelul în mână și mi-l oferă, iar dimineața tot el este cel care i-l oferă educatoarei. Este o metodă de responsabilizare a copiilor.

 

Va urma…

…adaptarea pe săptămâni și concluziile experienței 😉

2 comments to Alăptat și adaptat la creșă? DA, se poate! (I)

  • Alexandra Cornea  says:

    Te-am vazut la gradi 🙂 si acum l-am recunoscut pe Sebi. Bravo si Bravo ptr blog!

    • SebaBaby  says:

      Toata lumea il recunoaste pe Sebi prima data :))

Leave a Reply