Naștere

Povestea întâlnirii cu micuța Anastasia – naștere naturală după cezariană (II)

13/11/2017
naștere naturală

Continuare după Povestea întâlnirii cu micuța Anastasia – naștere naturală după cezariană (I)


4 ore – de aici a început greul-greu și foarte intens (chiar dacă nu a fost floare la ureche nici până atunci).

Deja nu mai suportam exercițiile pe minge. M-am urcat în pat, cu o pernă între picioare, suportând astfel contracțiile dese și intense. Tot mai intense. Începusem să gem mult mai tare. Am încercat să plâng, sperând că mă va ajuta, dar nu am reușit.

Între contracții încercam să mă odihnesc. Nu mai vorbeam cu colegele de salon ci așteptam liniștită următoarea contracție. Sperând să mă ajute cât de cât, am acceptat un NoSpa intramuscular – nu m-a ajutat (ba am rămas cu durerea în fund și după o săptămână).

După două ore în care ajunsesem la contracții la interval mai mic de un minut, cu durată de peste un minut, am cerut un alt consult. Le ceream eu, că nu mai puteam de durere în timpul lor…

În sfârșit aveam o dilatație de… 1! Și mai devreme de două ore nu îmi mai făcea alt consult pentru că eram cu membrane rupte, riscul de infecții fiind mai ridicat. Tot acum mi-au administrat și antibioticul, având în vedere că eram cu membranele rupte de muuuulte ore.

M-am întors cu durerile mele în pat, gândindu-mă că urmează alte două ore crunte… De data aceasta nu îmi mai puteam controla gesturile în timpul contracțiilor – am strigat, am murmurat, am cântat, am rugat-o pe bebelină să coboare mai repejor, am bătut în perete, am râcâit varul de pe el cu degetele, am tras de marginea patului ca un om… în dureri…

După vreo oră am început să am contracții și mai grele – ori erau prea dese și fără pauză, ori erau exagerat de lungi… la mai puțin de 1 minut, cu durata de 3 minute… Luuuuungi tare… Însă se și simțeau altfel – începeam să simt că am nevoie să fac caca și o mai simțeam pe bebelină scormonindu-mă pe interior, coborând.

Cu toate aceste dureri grele, nu mi-a fost frică în niciun moment. Nu m-am gândit că mi-ar fi mai ușor cu cezariana în niciun moment.

Când eram pe o contracție, eram conștientă că va trece și cu fiecare dintre ele sunt mai aproape de finalizare. Chiar îi vorbeam (bine, strigam) micuței, rugând-o să coboare mai repejor. Când eram între contracții eram liniștită, așteptând-o pe următoarea.

Am avut niște trăiri și niște sentimente foarte intense – durere și iubire atât de mari… în același timp.

La mai puțin de două ore de la ultimul consult am strigat să vină careva să mă ia că îmi vine să împing (cu atâta durere eram bucuroasă în același timp că nu mai durează mult). A venit rapid medicul de gardă și cu mare greu m-am urcat pe masă pentru a constata dilatația 7.

Am rugat-o pe doctorița cea drăguță să îmi facă epidurală, știind totuși că e prea târziu pentru asta. 🙂 A chemat pe cineva să mă ducă în sala de nașteri. Pe picioarele mele am coborât până la sălile de naștere, tot așteptând vreo 10 minute să se elibereze una, ținând pereții pe contracții. Mi-am amintit și de soț – sigur nu îl voiam lângă mine atunci!

Am intrat într-un final într-o sală, m-am urcat pe masă și m-am așezat cât de confortabil am putut atunci – poziția clasică de naștere mi s-a părut cea mai bună.

Era ora 12 noaptea.

Am rugat-o pe moașă să mă ajute cu durerile mele și a zis că întreabă de epidurală. Dar înainte să plece, m-a verificat puțin – nu mai avea rost, eram deja dilatată complet. Cel mult, îmi putea da niște gaz. L-am acceptat, bineînțeles! L-a adus repejor, mi-a zis cum să trag și… a dispărut – a fugit la altă naștere.

Am rămas singură acolo și am început să inspir gazul acela. Vaiiii, ce senzație de bine și de high m-a cuprins… Mi-nu-nat! Doar pe contracții mă trezeam, apoi iar eram între norișori pufoși de vată cu sclipici.

Pânâ când… nu a mai funcționat. Am început să împing fără să mă pot controla. Și să țip tare, că așa-mi venea. Eram tot singură. Îmi și imaginam născând singură acolo. Doar că bebe nu iese așa, pe orice împingere, pare-se.

Deodată am auzit că a venit lume în sală – a revenit moașa și a ajuns și medicul. Pffff, bine că a ajuns la fix, în miezul unei nopți de duminică. Speram să nu fi aterizat de pe la vreo petrecere. 🙂

După ceva vreme l-am și văzut, până atunci strigând pe contracții cu ochii închiși. I-am dat “bună dimineața” și i-am zis că mă bucur că a reușit să vină. Ne-am zâmbit și am început lucrul în echipă.

Moașa mi-a explicat cum să împing eficient. Chiar dacă lăsasem multă energie în timpul travaliului, simțeam că tot mai pot împinge (chiar dacă nu o făceam la capacitatea mea maximă).

Greul-greu a fost când micuța a rămas cu capul blocat în vagin pe vreo patru seturi de împingeri (reușeam cam 2-3 împingeri pe contracție). Din nou, în mintea mea ‘vedeam’ ravagii făcute pe acolo… Mai ales că îl simțeam pe medic ‘ajutând-o’ cumva.

Moașa a vrut să mă încurajeze, vrând să-mi pună mâna să o simt cât de puțin mai are. Însă nu am fost în stare… Am refuzat. Medicul i-a administrat micuței puțin oxigen, așteptând următoarele contracții și împingeri.

În scurt timp, am reușit! La 00:45 a ieșit toată deodată și a aterizat pe pieptul meu, umedă și caldă, curată și pufoasă, cu mult păr și ochii migdalați.

Cei de la neonatologie erau foarte grăbiți – încă aveau multe nașteri de asistat… Așa că i-au tăiat prea repejor cordonul, au curățat-o puțin și au luat-o…

Medicul a rămas să constate și să repare ‘stricăciunile’ și să aștepte placenta. Aceasta a ieșit repejor, cam la 10 minute. Din fericire am scăpat ușor cu ‘reparațiile’ – am avut o ruptură naturală, superficială. A cusut-o sub anestezie ușoară (cam prea ușoară, că ultimele două împunsături au cam usturat…).

Deloc rău pentr 3.750 kg de copil dulce, lung de 54 de dm, cu un perimetru cranian de 35…

Dupa ce a terminat medicul de cusut, am fost dusă într-un salon de recuperare, unde mi-am masat uterul și de unde urma să urc în salon, după două ore. A venit și soțul și am povestit emoționați aproape o oră. De fapt, am urcat după vreo patru ore, pentru că m-au apucat niște frisoane mari și am făcut și febra – am mai stat la două perfuzii.

Despre cezariana anterioară? Nu a întrebat nimeni nimic! Toată sarcina nu am avut absolut nicio senzație în zona cicatricii (arsură, durere, disconfort, furnicături etc.). Nici în travaliu nu am simțit nimic deosebit pe acolo. Ca și când nu ar fi fost. 🙂

Cam aceasta este povestea venirii pe lume a micuței Anastasia – naștere naturală după cezariană.

 


Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter. 😉 Enjoy!

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply Luiza emotiidemamica.ro 13/11/2017 at 11:07

    Ce frumos! Am citit cu drag ambele articole.. Am retrait momente. Sa fiti fericiti si sanatosi!

  • Reply Andreea 14/11/2017 at 01:32

    Emoționant!Să vă trăiască!
    Frumos povestești!

  • Reply Dulik Bejan 14/11/2017 at 09:18

    felicitari!!!!sper sa reusesc si eu…

  • Reply Dragu Violeta Oana 14/11/2017 at 12:54

    Felicitari! Si eu pe primii doi copii i-am nascut duminica, dar cu toate ca a fost destul de aglomerat la toate nasterile am fost in sala de travaliu de la inceput. Primele 2 nasteri cu membrane rupte de acasa dar contractii deloc nici dupa 4-5 ore. Perfuzie cu ocitocina si travaliu greu de suportat vreo 4-5 ore. A treia nastere a fost provocata ca ma apropiam de 40 de sapt si eram si cu diabet gestational. A fost cel mai intens si mai greu de suportat travaliu, toate la filantropia. Insa totul trece cand iti tii minunile in brate.

  • Reply Unicornul albastru 20/11/2017 at 18:15

    Ce poveste minunata! Sa va traiasca si sa va bucure in fiecare clipa! Ma bucur mult ca ai reusit NVDC 🙂

    • Reply Elena Munteanu 21/11/2017 at 09:50

      Mulțumim mult!
      Și eu mă bucur, chiar dacă nu neapărat asta mi-am propus (voi povesti acuș) și chiar dacă nici acum nu mi-am revenit 😛

    Leave a Reply