Naștere

Povestea întâlnirii cu micuța Anastasia – naștere naturală după cezariană (I)

09/11/2017
naștere naturală după cezariană

Știu că povestea venirii pe lume al celui de-al doilea fluturaș din sigla SebaBaby este foarte așteptată, așa că m-am mobilizat să o scriu cât mai curând, știind că tot mai multe mame sunt interesate de informații despre o naștere naturală după cezariană.

(Este primul material scris integral de pe telefon, că altfel nu aveam cum să îl aștern. Va mai dura ceva până voi ajunge la tastele calculatorului.)

 

Așadar… 41 de săptămâni, 22 de ore, 4 ore. Fiecare dintre intervalele de mai sus au avut o însemnătate în această poveste a noastră. 🙂

41 de săptămâni s-a lăsat așteptată micuța. 🙂 Credeam că nu vrea să mai scoată nasul, că îi place prea mult în burtică.

Având în vedere că a fost extreeeem de activă tot timpul, de aveam burta în colțuri de multe ori spre uimirea îngrijorată a soțului, ziceam că vrea să iasă prin buric mai devreme decât era cazul. Dar nu a fost așa.

S-a mulțumit cu a mă umple de vânătăi pe dinăuntru, a-mi îndesa bine-bine toate organele și a-mi sugruma niște intestine. Eu nu mai puteam, nu mai rezistam, ea… aștepta să se coacă de tot.

De pe la 38 de săptămâni am încercat diverse să o stimulez, să o invit afară… fără succes:

  • toată ziua urcam și coboram scările
  • am mâncat curmale și am băut ceai din frunze de zmeur
  • am mâncat ananas și am băut sucuri
  • am mâncat picant-picant trei zile la rând, de s-a resimțit soțul o noapte întreagă (eu nu… eu dormeam chiar odihnitor)
  • am ieșit la plimbări aproape în fiecare seară (ultima dată am mers cu încetinelul mai bine de o oră, cu două zile înainte de naștere)

Am ‘amenințat’ soțul ca duminică mă voi folosi de el (fără romantism sau plăcere, doar de nevoie :D), dar nu a mai fost cazul.

Duminică dimineață, în timp ce dormeam, mi s-a rupt apa. Am simțit ceva călduț scurgându-se și am sărit repejor din pat, să nu murdăresc salteaua. 😀

Tiptil, crăcănată, am ajuns până la baie și m-am așezat pe wc, din instinct. Apoi mi-a venit ideea de a intra totuși în cadă, să pot observa culoarea lichidului (știam că dacă e verzui, e de plecat la spital urgent). În tot acest timp, era fântână între picioarele mele. 🙂

După ce s-a terminat șuvoiul și am văzut că totul era transparent am făcut un duș, că tot eram în cadă, apoi am pus mâna pe mop să nu alunece careva pe parchet. Deci, fără graba plecării spre spital mi-am continuat noaptea acasă.


22 de ore
a durat tot travaliul, de cand s-a rupt apa și până am pupat bebelina.

După ce am făcut dușul, au început și contracțiile, destul de regulate la aprox. 5 minute, cu durata de aprox. 40 de secunde. Intensitatea nu era foarte mare, dar le simțeam bine.

Îmi era foame, așa că am luat un mic dejun foarte matinal și am butonat televizorul. În pat nu mai aveam stare, așa că am închis totul, am pus o muzică de relaxare pe Youtube, m-am dat cu parfumul preferat și m-am cocoțat pe minge, la marginea patului, cu capul pe un teanc de perne.

În tot acest timp mi-am monitorizat contracțiile, care au început să nu mai fie atât de regulate – erau la 5-7-10 minute. După vreo oră m-a luat somnul, am lăsat cronometrarea și m-am urcat în pat să mai dorm puțin, bănuind că voi avea nevoie de energie pentru ce va urma.

Am dormit foarte odihnitor (semi-trezindu-mă și readormind pe unele vârfuri de contracții) până a venit Sebi la mine, să dea deșteptarea, ca în fiecare dimineață. 🙂 Fiind zi de weekend am zis să-mi las soțul să se odihnească mai mult, știind că și pentru el vor urma câteva ore solicitante.

Așa că mi-a ținut companie Sebi, mi-a adus apă și banane, mi-a mângâiat spatele, s-a cocoțat lângă mine pe minge, ne-am uitat la desene animate și am povestit despre ce urmează să se întâmple. Au fost câteva ore foarte drăguțe. 🙂

După ce s-a făcut suficient de dimineață cât să nu deranjăm lumea, am sunat și am anunțat să vină și să îl preia pe Sebi. Ah, și l-am trezit pe soț. De fapt, s-a dus Sebi, l-a pupat și i-a zis în șoaptă: “Tezește-te, tati! Vine bebe Iza!” (povestesc de nume altă dată 🙂 )

Buimac, se trezește cu greu și apare în ușă, văzându-mă că mă bâțâi pe minge…

– Vine bebe?

– Yep! rânjind duios la el.

– De unde știi?

Ăăăă… cu asta m-a încuiat. 🙂

L-am pasat pe Sebi de acasă, am luat micul dejun (al doilea pentru mine) și am anunțat și medicul. Acesta ne-a recomandat să mergem la spital, fiind cu membranele rupte și uter cicatricial.

I-am promis că vom merge… mai târziu. Contracțiile erau tot neregulate, de până într-un minut, de intensitate foarte suportabilă. Mai aveam ceva bagaje de împachetat, am mai spălat niște hăinuțe pentru Sebi, am mai făcut puțină ordine… Ma apucase hărnicia. 🙂

Pe la prânz ne-am făcut curaj, ne-am adunat bine și am pornit de acasă în această aventură, sperând că vom fi puternici împreună, emoționați știind că vom reintra pe ușa casei în formulă extinsă.

Ajunși fără grabă la spital am mers la camera de gardă unde am făcut un prim control (dilatație 0, după cum bănuiam) și s-au pregătit formularele de internate. Toată lumea a fost foarte drăguță și nu au comentat nimic atunci când au auzit că vreau NVDC – doar au luat la cunoștință și atât.

Pentru că foaaaarte mulți bebeluși și-au ales aceeași zi de naștere, nu era disponibilă nicio sală de travaliu. Așa că m-au condus într-un salon cu 5 paturi, unde erau ‘cazate’ gravidele (care fie urmau să nască, fie erau internate din alte motive).

Soțul m-a putut însoți din fericire, pentru că era program de vizite extins. A urmat o monitorizare de vreo 20 de minute unde s-a văzut că bebe e bine și contracțiile sunt bune (cam așa, pe la un sfert din intensitate). Hmmmmm… nu suna prea încurajator sfertul acela… Adică ce simțeam atunci era destul de dureros, dar încă suportabil.

Recomandarea primită – să ne plimbăm pe scări pentru a progresa cu dilatarea. Așa că l-am luat pe soț la braț și ne-am apucat să coborâm scările. Și să le urcăm. Și să le coborâm iarăși. Și tot așa. Pe măsură ce le călăream, apăreau contracții tot mai dese și mai lungi și mai intense. Făceam popas, mă sprijineam de perete sau de balustradă, așteptam să treacă, porneam iarăși pe scări.

Când am ajuns la contracții la 3-4 minute, am mai mers la o monitorizare (a ascultat doar inima bubulinei după o contracție) și un control – dilatație 0…

Again, hai pe scări, la deal, la vale! Ușor ușor, contracțiile au fost mai dificil de suportat doar cu peretele si balustrada. Mă agățam de gâtul soțului, puneam capul în pieptul lui, el mă lua în brațe iar eu mă bâțâiam. Și era bine… Cumva, simțeam în acele momente, pe lângă durerea contracției și un val maaaare de iubire pentru soțul meu. Greu de explicat, greu de controlat… pur și simplu simțit. Îmi era cel mai bun calmant.

Când am simțit că deja e prea dificil de mers pe scări (aveam contracții la fiecare 3-4 trepte) l-am rugat pe soț să îmi umfle mingea – am luat-o de acasă pentru a o folosi în travaliu. Cum în sălile de naștere se ajungea doar în apropierea expulziei (erau foaaaaarte multe nașteri), am pregătit-o în salon.

M-am folosit de minge pentru a-l mai chema pe bebe și pentru a trece peste contracțiile tot mai dese și mai lungi. Ajunsesem la unele foarte regulate, la interval de 2 minute, durata de peste 1 minut și… dureroase de mârâiam zdravăn pe ele…

Acum, deja se apropia ora de terminare a vizitelor… La 8 se închideau ușile iar soțul a trebuit să plece în sala de așteptare. De fapt, a rămas să vină la mine când voi coborî în sala de nașteri (sperând că se eliberează una) și să stea cu mine până în momentul expulziei. Inițial aș fi vrut să mai stea cu mine. Ulterior… mai bine că a plecat. La scurt timp au început contracții și mai dureroase, și mai intense.

Am cerut un alt consult, sperând că am progresat dar… dilatație 0…

 


 

Continuarea – Povestea întâlnirii cu micuța Anastasia – naștere naturală după cezariană (II).

 


Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter. 😉 Enjoy!

You Might Also Like

5 Comments

  • Reply Roxana Cristina Luca 09/11/2017 at 08:46

    O curajoasă!!! Nu as avea curaj de un nvdc…Te felicit!! Astept continuarea cu inima la gura. Take your time !!

  • Reply Elena Munteanu 09/11/2017 at 08:50

    As face-o din nou!
    Eu am privit-o ca pe o nastere naturala si atat.
    Nu am avut nici cel mai mic disconfort pe cicatrice, nicio senzatie de niciun fel… asa ca nu a bagat-o nimeni in seama.

  • Reply Manu Vlad 09/11/2017 at 10:51

    Sa pui si pe grupul nostru.

    • Reply Elena Munteanu 09/11/2017 at 10:54

      Dada, desigur!
      Nu stiu daca am timp astazi (trebuie sa ajung la calculator)… Daca doresti, poti sa distribui tu astazi

  • Reply Georgiana Marchis 10/11/2017 at 04:33

    Bravo mami, astept cu nerabdare continuarea

  • Leave a Reply