Așteptări, dezamăgiri, respect

Asteptari de la copii

Acum câteva zile mi-am început dimineața citind raportul activității săptămânale de la grădinița lui Sebi, ce avea ca introducere următorul text:

”Așteptările adulților pot reprezenta cel mai mare obstacol în calea dezvoltării armonioase a copiilor și principala cauză a dificultăților în lucrul cu aceștia. Copiii își dau toată silința să învețe, să imite, să ne facă pe plac; au de îndeplinit o sarcină uriașă: accea de a deveni adulți.

Încercarea noastră, a adulților, de a grăbi lucrurile, nu va conduce decât la o serie de experiențe nereușite și o stimă de sine scazută pentru respectivul copil. De aceea, cea mai bună abordare pe care o putem avea în lucrul cu copiii este să îi tratăm pe aceștia exact așa cum ne-am dori noi înșine să fim tratați: într-un mod empatic, responsabil, îngăduitor, cu mult respect și înțelegere. Și să ne bucurăm de unicitatea fiecărui copil.

Foarte des, părinții își stabilesc așteptări față de copiii lor, care sunt peste posibilitățile acestora. Acești părinți au anumite convingeri, rigide, despre cum ar trebui să se poarte copilul și ce realizări ar trebui să aibă.

Când copilul eșuează în a atinge aceste așteptări, părintele poate reacționa printr-un comportament rece față de el sau chiar prin stabilirea unor așteptări și mai ridicate. Atunci când așteptările adulților sunt realiste, este ușor pentru copil să experimenteze succesul și să se simtă valoros.

Pe de altă parte, când așteptările sunt prea mari sau prea rigide, părinții își exprimă dezamăgirea în legătură cu acțiunile copilului. Cu cât aceste dezamăgiri sunt exprimate mai des, cu atât copilul se poate considera mai puțin valoros, acest lucru scăzându-i stima de sine.”

Autor: Montessori Land

 

Cuvintele mi-au mers direct la suflet pentru că exprimă niște lucruri atât de simple, clare și evidente, însă atât de dificile de înțeles și de îndeplinit în același timp… De ce să nu recunosc, mi-am amintit și de propria copilărie (acasă, la școală, în sala de sport), plină de astfel de așteptări, standarde, comparații și competiție permanentă, dezamăgiri cauzate și stimă de sine… afectată.

Aceste rânduri au venit sub ochii mei contextul în care, zilele trecute, o mamă își ”învăța” băiețelul să mearga cu rolele în parc: îl ținea de o mână și aproape striga la el că îi face brânci dacă nu e în stare să își țină echilibrul… Și, nu după mult timp, i-a dat drumul. Băiețelul bineînțeles că a căzut și a început să plângă, mama ”încurajându-l” că nu are nimic și să se ridice…

Am încercat să îi spun că așa nu va învăța copilul să meargă cu rolele prea curând… M-am ales cu un ”Ce te bagi, fă? Vezi-ți de ale tale!”… si probabil mai multe după ce am trecut mai departe. În timp ce eu, pentru o fracțiune de secundă, mi-am imaginat cum ar putea deveni adultul din acel copil… și mi-a părut rău pentru el…

Leave a Reply