Uncategorised

Back to work – după 2 ani de ”vacanță”

22/10/2015

După câteva săptămâni bune de când am revenit la birou, timp în care lucrurile s-au așezat cumva, emoțiile s-au mai potolit și rutina zilnică s-a cam instalat, pot scrie despre cum a decurs această etapă în viața noastră (a mea, în special, ca mamă revenită dupa vreo doi ani de concediu).

Înainte să se nască Sebi, eram sigură că voi reveni la birou după un an – varianta aceasta era cea mai avantajoasă financiar pentru mine și, în plus, eram sigură că este mai mult decât suficient timp petrecut cu copilul și mi se va face dor de munca.

Eh, dupa vreo 4 luni ale puiului știam că nu voi fi pregătită să îl las singur atât de curând 🙂 Am negociat cu soțul, am discutat deschis și i-am spus ce și cum simt, am pus pe hârtie economiile și cheltuielile previzionate, am făcut listă de avantaje și dezavantaje (da, știu, sunt freak cu liste :D, dar ajută), și împreună am decis să mai rămân acasă câteva luni (fără limită exactă), în concediu fără plată. Ah, așa mi s-a ridicat un bolovan de pe inimă… și m-am putut bucura din plin de cel mic!

La birou nu am întâmpinat probleme când am anunțaț că nu revin – chiar dacă acest lucru a însemnat să amâne câteva proiecte și a trebuit să mai angajeze pe cineva deoarece eu nu m-am întors (în condițiile în care piața forței de muncă în domeniul meu este extrem de restrânsă). Iar șeful este bărbat 😉 La câteva luni mă mai suna să mă întrebe dacă am idee când voi reveni, să știe cum să își gestioneze proiectele (fără nicio presiune).

Pe la 1a2l l-am simţiti pe prichi că este pregătit pentru mai mult decât îi puteam oferi eu acasă, așa că am început să căutăm creșa potrivită, care să îndeplinească lista noastră luuuungă de pretenții (de bun simț, de altfel). Am avut norocul să o găsim, iar pe la 1a6l a început adaptarea puiului. I-am fost aproape atât cât a avut nevoie – după 3 săptămâni stătea fără probleme la program întreg, mergea cu plăcere și era tratat cu respect.

După încă o săptămână (în care am făcut șmotru în casă) am revenit la birou 🙂 Așadar, timp doar pentru mine nu am avut prea mult… Mi-aș fi dorit să-mi iau un concediu de vreo săptămână, așa, să zac și eu puțin, să îmi încarc bateriile… Însă am fost rugată să revin pentru că era mult de lucru și aveau nevoie de mine (în plus, nu strica încă un salariu în casă).

Prima zi de muncă a trecut frumos, ușor, m-am pus la curent în mare cu noutățile din ultimii aproape doi ani, m-am instalat la noul birou, mi-am instalat noul calculator… totul era nou… însă abia așteptam să plec și să îl iau pe Sebi de la grădiniță, să petrecem timpul împreună 🙂 Fix în seara aceea prichi a făcut scandal că vroia să mai stea la joacă și nu vroia să meargă acasă…

După o săptămână de muncă, m-am mai liniștit. 🙂

La birou am început un program de training, să mă pun la curent cu noile versiuni tehnologice. Așa că vreo lună, foarte solicitată nu pot spune că am fost. Și mi-a plăcut să descopăr că nu am uitat chiar tot ce știam înainte (chiar dacă am avut creierul pe pauză de la muncă) 🙂 It felt good.

Dimineața veneam liniștită, știind că puiul este bine, că merge cu drag la grădiniță și încrezătoare că este bine îngrijit. Au fost câteva zile când a fost mai supărat (îi ieșeau măsele) și nu vroia să mă lase să plec. Însă se calma de îndată ce intra în sala de activități și era ok toată ziua (am sunat de câteva ori să mi se confirme că este totul bine). Ca și până atunci, nu am plecat niciodată auzindu-l că plânge (da, din nou am ascultat pe la uși 😀 ). Dacă avea nevoie de mai mult timp cu mine, mai stăteam câteva minute.

Seara nu mai eram atât de nerăbdătoare să ajung la el. Da, mi se umple și acum inima de bucurie când ajung sa îl iau și aleargă la mine cu fățuca-i veselă și încântată, cu brațele deschise să mă îmbrățișeze (și să îmi sară în sân, la bunătăți) 🙂 Însă nu-mi mai tremura piciorul pe ambreiaj că nu se mișcă mai repede coloana de mașini, parcă pusă acolo special să mă enerveze pe mine 🙂 M-am calmat și am așteptat liniștită în trafic, mergând cu viteza melcului împiedicat (chiar am reușit ”performanța” unei medii de viteză de 9 km/h în 2 zile…).

La început, când mergeam să îl iau pe Sebi de la grădiniță, mă trăgea pe canapeaua din vestiar și îmi cerea să sugă – atunci și acolo. Ah, și-o făcea cu atat dor adunat peste zi și așa mi se pierdea în ochi 🙂 Îmi venea să-l strâng tare în brațe și să îl mănânc de delicios. Însă tot veneau colegii lui, claie peste grămadă, și analizau cu atenție activitatea – întrebări multe de copii curioși (la care am răspuns tot timpul cu răbdare), mângâieri pe capu-i fără păr, întreruperi multe de hlizeală etc. Și stăteam muuuuuult și bine înainte să ne urnim spre casă.

De la grădiniță nu ne-a reproșat nimeni, niciodată, nimic despre faptul că îl alăptam pe pui acolo, în văzul tuturor – nici personalul, nici părinții veniți să își ia copiii. Ba, dimpotrivă, am primit doar remarci pozitive. Însă pur și simplu vroiam să plecăm mai repede spre casă, știind că Sebi suge atunci mai mult de drag, decât de foame.

Așa că am căutat o metodă astfel încât să nu mai ceară să sugă atunci și fix atunci – să aștepte până acasă 🙂 (iar acasă sare din ușă direct pe cărți, și de fapt suge abia la somn). Soluția care a funcționat a fost ca atunci când mergeam să îl iau, aveam tot timpul o gustare cu mine. Se întreținea cu brioșa/biscuitul/tarta/etc. și nu mai trăgea de bluza mea. Astfel, nu a fost nevoie să îl refuz – pentru că oricum nu o puteam face 🙂

Pentru că Sebi intră destul de repede la somn, seara nu avem timp sa mai mergem prin parc sau să participăm la diverse evenimente, cum o făceam înainte (era mititel, dormea și în gâtul meu). Așa că de la grădiniță mergem direct acasă, amuzându-ne mult în mașină (trebuie, ca e destul de lung drumul). După ce pregătim și luăm cina, înfingem o joacă zdravănă (ohoooo, are o energie seara…) și în maaaaaxim 2,5 ore intră la somn.

Din experiențele altor mame, mă așteptam ca nopțile să fie mai dificile – să se trezească să sugă mai des. Din fericire, la noi nu a fost cazul – nu am simțit nicio modificare în tiparul de somn. Pe de altă parte, Sebi a fost dintotdeauna un copil care noaptea s-a trezit destul de des 😀 (de foarte curând am reînceput să experimentez reprize de somn mai mari de 3 ore legate). Așa că organismul meu care era deja obișnuit cu nesomnul, a funcționat suficient de bine în continuare.

Chiar dacă nu ar fi fost aceste schimbări în viața noastră (grădinița și revenirea la birou), cel mai probabil puiul ar fi avut nopți cu treziri din oră în oră (măsele, pusee de creștere sau muci) sau, dimpotrivă, nopți mai odihnitoare, cu doar o trezire (rarisime, dar există și din astea 🙂 ).

Da, chiar și după revenirea la birou, cel mic este în continuare alăptat la cerere fără nicio problemă – iar cererea este doar în prezența mea 😉 Și vom continua astfel… vom vedea până când. Sunt suficient de odihnită încât să pot funcționa destul de eficient.

După ce adoarme prichi, pot face diverse prin casă – pregătesc cina, gătesc gustări, fac ordine sau curățenie, calc, profit de timp pentru mine când soțul iese la vreun sport sau petrecem timp împreună, scriu articole și lista e luuungă 🙂 Însă niciodată nu le reușesc pe toate! Și nici nu mi-am propus! Le fac pe rând, în funcție de ce arde mai tare. Nu a pățit nimeni ceva dacă pentru a doua zi o singură cămașă este călcată, nu?

În afară de faptul că probabil mi-ar fi plăcut să mai stau o perioadă de timp singură acasă, să mă odihnesc mai mult și mai bine, revenirea la birou nu a fost deloc grea.

După atâta timp de stat mai mult prin casă, în pijamale, îmi place să mă aranjez înainte de a pleca dimineața, îmi place să mă machiez și să îmi fac părul, îmi place să mă îmbrac frumos, în stilul care mă caracterizează cel mai bine, să îmi port fustele și pantofii cu toc. O fac pentru mine și îmi place să mă simt bine cu felul în care arăt 🙂

La birou vorbesc cu colegii și despre altceva în afară de copii, muci, alăptare și educație 🙂 Yey, socializez! În plus, cafeaua o beau caldă, la masa de prânz mestec în tihnă o oră întreagă și merg la baie oricând am nevoie, fără nicio grabă că m-ar amenința careva să intre peste mine!

Da, sunt zile în care seara sunt foarte obosită și nu mai am timp sau chef să fac nimic prin casă, nu îmi vine să intru în bucătărie sau să calc haine nici măcar pentru a doua zi! Uneori, mi-e greu și să mă urnesc să fac un duș… Însă am ajutorul soțului de cele mai multe ori (într-o noapte spăla vasele pe la 1 – eu am aflat abia a doua zi, pe seară). Și dacă nu sunt musai de făcut, le mai las să se adune… prefer o jumătate de oră de somn în plus 🙂

Însă, cum încă nu am moștenit averea aceea care să ne permită să stăm acasă fără să muncim (cu toate că probabil și atunci am munci, dar asta e altă discuție…), în fiecare zi mergem la birou. Și încerc să o fac cu seninătate, deoarece îmi place activitatea pe care o fac, îmi este apreciată munca, eu sunt respectată ca persoană și, de asemenea, drepturile de angajat îmi sunt respectate. Recunosc, nu de puține ori îmi cam dispare seninătatea pe la 6.30 cand îmi sună ceasul în toiul nopții, dar revina ea (de cele mai multe ori) 🙂

 

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply dorina 23/10/2015 at 10:08

    Ce articol grețos. Când va văd cum prezentați viețile voastre perfecte ,nestiind nimeni în fond dacă e adevărat , îmi dau seama câtă ficțiune este pe net. Nimic nu va deranjează totul e zen. Dar nu scrieți nopțile nedormite , de când nu ați mai făcut sex ,certuri sau cum cel mic a răcit relația dintre voi.

    • Reply SebaBaby 23/10/2015 at 13:08

      Imi pare rau ca experienta ta nu este cea mai grozava… dar in niciun caz experienta noastra nu este perfecta…
      Este asa cum este, si cu oboseala si cu nopti dormite (despre care chiar am scris), fara a fi gretoasa sau perfecta. Este cat se poate de reala. Insa este realitatea noastra.
      Despre relatia cu sotul poate voi scrie in alt post, acesta are alta tema. Insa s-ar putea ca nici ala sa nu iti placa… pentru ca incercam (si reusim de cele mai multe ori) sa ne facem timp si pentru noi. Clar, lucrurile nu mai sunt ca inainte sa vina Sebi, insa certurile nu prea fac parte din viata noastra… Si atunci cand sunt, SIGUR nu sunt din cauza copilului 😉
      Da, incerc sa ma bucur in fiecare zi si incerc sa ma simt bine – cu mine, cu familia, cu munca si cu toate activitatile zilnice. Nu imi iese mereu, dar de cele mai multe ori sunt fericita. Ma gandesc ca ar putea sa fie mai rau, asa ca incerc sa apreciez tot ceea ce am in acest moment.

      • Reply zozo 24/10/2015 at 12:58

        Yeah right…

  • Reply Daniela Cico 25/10/2015 at 11:25

    Elena, o intrebare “tehnica” : ai beneficiat de stimulent, daca ti-ai luat concediu fara plata? Ms.

    • Reply SebaBaby 25/10/2015 at 11:51

      Nop 🙂 Pt. stimulent trebuia sa revin inainte ca Sebi sa fi facut 11 luni.

    • Reply Daniela Cico 25/10/2015 at 11:56

      I thought so…! 🙁

    • Reply SebaBaby 25/10/2015 at 11:58

      Pai scopul stimulentului este ca mama sa revina cat mai curand la serviciu… nu sa stea in plus 😀

    • Reply Daniela Cico 25/10/2015 at 12:32

      Da, clar 😉

  • Reply Anca Ati 12/11/2015 at 15:35

    Ce oameni tristi..cum nu e drama,lacrimi, telenovela si Guta, cum totul e gretos.. Cand s-o schimba Romania asta?

  • Leave a Reply