Bilanțul bolilor după un an de mers la creșă

Bolile de cresa

Recent, Sebi a împlinit un an de când merge la creșă (nu știu unde a zburat anul acesta!). 🙂 Merge în continuare cu mare plăcere și mult entuziasm. Nici măcar după vacanțele petrecute în familie nu are probleme cu readaptarea.

A înflorit frumos, a învățat foarte multe lucruri noi, este bine integrat în colectivitate (cu toate că este în continuare un copil sensibil și nu este cel mai sociabil) și își îndrăgește educatoarele. Cel mai important, în tot acest timp a fost respectat și încurajat să facă singur multe lucruri.

Acum, nu pot spune că totul este 100% roz și încântător. Mai sunt și aspecte mai puțin plăcute (mai o mușcătură primită, mai o bumbăceală încasată, mai o căzătură etc.), dar cred că acestea se regăsesc peste tot. Atâta timp cât nu am observat un impact prea mare asupra puiului, am considerat că este în regulă.

După un an pot spune în continuare că am făcut o alegere bună pentru Sebi și încântarea cu care merge în fiecare zi ne confirmă acest lucru.

Că tot se fac bilanțuri anuale, m-am gândit zilele acestea la bolile lui prichi. Una dintre principalele temeri cu care revine o mamă la serviciu din concediul de creșterea copilului (și o mare îngrijorare a angajatorului, de ce nu) este aceea că cel mic se va îmbolnăvi din colectivitate și va trebui să își ia adesea concedii să îl îngrijească (mă gândesc mai ales la părinți care, ca și noi, nu au ajutor de la bone / bunici / alte rude).

Din fericire, noi nu am avut parte de astfel de evenimente prea des. De fapt, a trebuit să îmi iau liber o singură dată – a stat acasă 3 zile pentru gura-mână-picior, care a ajuns la toți copiii din grupă (și aia fără febră, doar cu câteva bube răsfirate și gata). Atât! Nu îmi vine să cred că am scăpat atât de ușor până acum, însă aceasta este realitatea.

Sfat: dacă este nevoie să stați acasă cu copilul bolnav, luați de la medicul de familie concediu pentru îngrijirea copilului bolnav. 😉 Nu ”consumați” din zilele de concediu de odihnă (pe care mai bine le păstrați pentru vacanțe, odihnă și relaxare) sau să vă luați zile fără plată. Este dreptul vostru de care e păcat să nu beneficiați.

Cum am făcut noi să evităm mai multe îmbolnăviri? Nu știu, nu am idee. Nu e ceva ce putem controla, evident. Cred că este de fapt un cumul de factori implicați, care au ajutat înt-un procent mai mic sau mai ridicat (sau deloc):

Alăptarea prelungită

Este cunoscut faptul că alăptarea ajută la întărirea sistemului imunitar al copilului. Micul organism primește anticorpi de la mamă prin intermediul laptelui matern, iar eu am avut suficiente boli încât să am de unde să îi dau anticorpi. 🙂

Sebi a fost alăptat exclusiv în primele +6 luni și la cerere în paralel cu autodiversificarea după această vârstă (cerere care a fost foaaaaaarte frecventă până spre 1a6l). După 2 ani cererea a scăzut semnificativ, însă continuă (uneori mai rar, alteori mai des, în funcție de perioada pe care o traversează micuțul).

Nu, laptele matern după 1 an (sau oricare altă vârstă) nu este ”apă chioară”, ci doar nu mai acoperă complet nevoile nutriționale ale copilului. Calitativ este la fel de bun, beneficiile fiind recunoscute de multe studii științifice.

Dacă un copil este alăptat nu înseamnă că nu se va îmbolnăvi! Sunt multe aspecte de luat în considerare când vine vorba de cauzele unei boli.

”Călit de mic”

Când Sebi era foarte proaspăt și am început să citesc diverse materiale, am înțeles că bebelușii se nasc mult mai rezistenți decât credem noi. Mai ales, vin ”echipați” cu un sistem termic mult mai scăzut decât credem noi că ar avea nevoie.

Nu, copiii mici nu îngheață de frig dacă stau într-o cameră unde sunt mai puțin de 26 de grade! Dacă nouă ne este frig, nu înseamnă că și lor le este la fel. Din supra-grija aceasta (pe care mi-am stăpânit-o cu greu, dar cu încredere în puiul de om) nu facem decât să ”îi stricăm”.

Am încercat ca în cameră să nu avem mai mult de 22 de grade (în toiul iernii) noaptea, la nivelul mediu al camerei. Pe jos era mult mai rece, dar nu am măsurat.

Sebi nu a fost un copil înfofolit – unii ar spune că nu a fost un copil îmbrăcat. :)) În primele 3-4 luni i-am mai dat câte un body prin casă… și cam atât. După ce a început diversificarea, pentru a nu spăla tot timpul haine, am preferat varianta ”gol la masă”. În plus, pentru a fi de ajutor cu comunicarea eliminării am mers și pe varianta ”gol în casă” (bonus, abordarea l-a ajutat cu decalotarea naturală 😉 ). (După 2 ani am început să îi dau haine prin casă, să nu rămână micuțul cu idei greșite. 😀 )

Când a început să mișune, l-am lăsat pe jos (covor subțire / parchet / gresie), indiferent de anotimp sau geam deschis (nu ”l-a tras curentul”). La fel am procedat și afară (unde am ieșit în fiecare zi, indiferent de vreme, cu orele). L-am îmbrăcat mereu cât se poate de lejer și l-am plasat în sistemele de purtare. Nu m-am stresat de extra-igienă – l-am lăsat să lingă leagăne și bănci, să patruleze în genunchi pe podele din mall etc.). Am fost relaxată (inconștientă, după unii) și l-am lăsat să descopere lumea din jur în voia lui.

Toate acestea s-au petrecut cu bunicii semi-disperați în spate (însă la distanță de câteva sute de kilometri, din fericire), bodogănind tot timpul că ”răcesc copilul”. Ei bine, am reușit să nu ”îl răcesc”, dar tot degeaba – în continuare e jale mare dacă îl văd pe micuț fără șosețele. Da, a mai avut perioade de tuse și muci, dar atâta timp cât nu i s-a schimbat starea, nu a făcut febră și s-a putut odihni noaptea nu am intervenit cu medicamente.

Vaccinurile

Subiectul vaccinurilor este unul extrem de sensibil și reprezintă o alegere personală. Eu mi-am propus să nu recomand cuiva să facă / să nu facă un vaccin sau altul. Spun doar cum am procedat noi, după ce ne-am informat.

Am ales să îi facem puiului toate vaccinurile din schema națională (le-am făcut pe cele din gama Infarix). În plus, i-am făcut și Prevenar-ul (doar două doze din trei, pentru că ultima doză nu am mai găsit-o în farmacii).

La niciunul dintre vaccinuri nu a avut vreun efect secundar vizibil. În fiecare zi după vaccin ne-am cotinuat activitățile obișnuite (mâncat, jucat, ieșit afară, bălăceală etc.)

Or fi ajutat, n-or fi fost de folos… nu știu.

Politica medicală a grădiniței

În fiecare dimineață, copiii sunt evaluați de un cadrul medical, înainte de a intra în sala de activități. Poate nu este necesară o evaluare medicală atât de des, însă este de mare ajutor pentru obișnuirea copiilor cu medicii, cu pașii unui consult de rutină, astfel încât să nu capete teamă față de aceștia.

La Sebi a funcționat – stă liniștit când este consultat de orice medic, are răbdare să termine de ascultat cu stetoscopul, deschide gura pentru a-i cercetat gâtul etc..

Dacă un copil are febră / bube / stare generală proastă, părinții sunt sfătuiți să nu îl lase la grădiniță. Chiar dacă cumva le-a scăpat răspândirea de gură-mână-picior și, uneori, interdicția de a lăsa copilul a fost exagerată după părerea mea (și nu numai a mea), cred că această politică a ajutat cumva la evitarea răspândirii diverselor boli în cadrul grădiniței.

Responsabilitatea părinților

Asta clar a avut un rol important, după părerea mea. Atunci când micuții au fost bolnavi, au fost ținuți acasă pentru a nu răspândi virușii și colegilor.

Iarna trecută, au fost câteva zile când au fost prezenți foarte puțini copii din grupă. Într-o zi au fost doar Sebi cu încă un coleg. Atât. 🙂

Fondul genetic

Cu alte cuvinte, așa e copilul. 🙂 Nu e ceva ce putem controla cumva. Pur și simplu, așa e Sebi.

 

Într-adevăr, cred că prichi este o excepție când vine vorba de îmbolnăviri. Cei mai mulți copii trec prin diverse episoade de viroze, otite, bube etc. (din câte am văzut în jurul meu). Însă clar nu este o regulă! Când a început Sebi creșa și am revenit la birou mi-am spus că ne vom adapta din mers, nu m-am stresat că se va îmbolăvi și că voi sta cu el acasă 😉

A avut și prichi perioade cu muci și tuse, însă nimic îngrijorător (care să nu treacă rapid cu câteva băi calde, cu mulți aburi).

Sper să nu aflăm prea curând cum se intervine în caz de febră ridicată (teoria o știu, cu practica stau prost, din fericire). Mă gândesc că voi afla mai multe când va fi să vină o frățioară, pentru că Sebi îi va aduce de la grădiniță carcalaci cam mari pentru un sistem imunitar prea mic.

Dar… cine știe? Nu anticipez nimic, vom vedea când / dacă va fi cazul.

6 comments to Bilanțul bolilor după un an de mers la creșă

  • Grama Florin  says:

    Ramona toti copiii devin mai sensibili cand intra in colectivitate. Unii mai mult,altii mai putin.

  • Emyly Crystyna  says:

    Elena…ia i dat ceva pt imunitate ?

    • SebaBaby  says:

      Nop. Doar laptic de la mine si atat. 🙂

  • Daniela Cico  says:

    La noi a fost nasol, pe fond de anemie mare-mare, s-au lipit tot felul – până am descoperit sursa problemei.Apoi a fost si este ok 🙂 . Alăptarea merge înainte, ne-a fost de mare sprijin în perioadele de boala :).

  • Anamaria  says:

    Și eu am emoții la intrarea în colectivitate. Sper ca vom trece cu bine.

Leave a Reply