Bucuria unui copil de a dărui

Sebi daruieste

De câțiva ani, în perioada sărbătorilor de iarnă, ne-am propus să pregătim câteva cadouri pe care să le împărțim unor persoane mai nevoiașe, încercând astfel să mulțumim puțin pentru anul care se încheie, pentru realizările noastre și pentru faptul că suntem sănătoși și avem putere să muncim în continuare. În acest proiect au ales să ni se alăture financiar și alte persoane, astfel că în fiecare an a crescut numărul celor cărora le-am adus o mică bucurie.

Anul trecut a fost primul în care Sebastian a fost suficient de mare (are deja 2 ani) încât să se implice activ în această activitate (cu un an înainte a participat doar vizual, din Bumbo 🙂 ).

Încă de la cumpărături i-am povestit că vom lua jucării pe care le vom oferi cadou și a fost foarte încântat să aibă grijă de ele în coșul de cumpărături 🙂

Sebi intre papusi

Acasă, am încercat să îl implic la împărțirea dulciurilor în fiecare pungă în parte, însă nu am avut mare succes. 🙂 Chiar atunci avea chef de citit, așa că m-a abandonat pentru tati.

Din păcate, anul trecut nu am reușit să mergem cu împărțirea cadourilor în perioada sărbătorilor pentru că… prea multă muncă la birou… Și am tot amânat de la o săptămână la alta până am reușit, într-un final, să ajungem weekendul trecut.

În ultimele două săptămâni toate cadourile au stat frumos împărțite în pungi, ocupând o cameră întreagă. Sebi are acces oricând la această cameră și, de fiecare dată când intra acolo îi povesteam că sunt cadouri pentru alți copii, că urmează să mergem la ei și îl întrebam dacă dorește și el să ne ajute. De fiecare dată a răspuns vesel cu ”da”, fără să aibă curiozitatea de a scormoni prin pachete.

Cadouri copiiEu am tot citit că cei mici (mai ales la vârsta lui Sebi) sunt egoiști. Că nu vor să împartă. Că vor să ia de la alții si să nu mai dea înapoi. Că totul este ”al meu”. Și că este normal așa.

Acasă nu prea are cu cine să își manifeste simțul proprietății – toate lucrurile lui sunt doar ale lui. Știe care sunt lucrurile mele și ale lui tati și nu prea intră în ele (doar spune ”a mama” sau ”a tata”). Însă când se întâlnește cu verișoarele lui, le mai ia jucăriile (nu mereu în cel mai frumos mod) sau îi sunt trase din mână.

La grădiniță este destul de ok – nu au mai multe materiale la fel, așa că este nevoit să aștepte să termine un alt copil înainte de a lua materialul (sau să accepte ambii să se joace împreună). Aceasta este regula, o urmează.

În plus, la grădiniță fac activități de împărțire. Curăță un fruct sau un ou fiert, îl feliază și își servește colegii (totul singur sau cu minim ajutor, la cerere). Sau mai aduce de acasă ceva gătit împreună sau fructe, cu care își servește colegii. Am observat (din fotografii) că îi place foarte mult să servească – are o figură senină și serioasă în același timp, mergând pe la fiecare în parte.

De asemenea, acasă, ne-am trezit cu prichi cum își ia o mandarină, și-o curăță, o împarte în feliuțe și merge să servească pe toți cei prezenți (mari sau mici deopotrivă), înainte de a mânca și el. Clar ăsta este obicei de la grădiniță. 🙂

Acum, nu știu dacă o face pentru că este în centrul atenției sau pentru că pur și simplu are o pornire în acest sens. Însă i se citește plăcerea pe chip și în ochi, pentru el fiind o activitate cât se poate de serioasă, pe care o tratează cu responsabilitate.

În activitatea noastră m-am gândit să îi propun să ne ajute, fix atât cât dorește. Poate nu îi plac copiii la care urma să mergem, poate se simțea intimidat, poate nu se adapta atât de repede mediului (nu puteam sta foarte mult timp), poate nu dorea să se despartă de vreo jucărie, poate vroia să mănânce ceva din pachete și multe alte ”poate”. Așa, am zis că vom vedea la fața locului.

Când am ajuns la copii a vrut să stea câteva momente în brațele mele și să sugă (cu toți ochii la ei). 🙂 În acest timp tati s-a ocupat să care în casă toate cadourile. După vreo 15 minute mișuna pe acolo, tot cu prudență față de ceilalți copii, însă era pe picioarele lui.

Când am început să împărțim cadourile, l-am luat lângă mine, i-am dat câte o jucărie și l-am întrebat dacă dorește să o ofere lui copilului. Atât i-a trebuit! ”Da” șoptit am auzit, a luat jucăria și i-a întins-o copilului. După care i-a oferit și cea de-a doua jucărie. După care a luat punga și i-a dat-o cu totul. 🙂

La următorul copil a scos singur jucăria din pungă și i-a oferit-o. La următorul copil a adus el singur punga din camera alăturată (nu era nici mică, nici ușurică).

Sebi cara punga

Un copil s-a emoționat și s-a pitit într-un colț, lângă surioara lui, fără să vrea să își ia cadoul. Sebi s-a dus lângă el și a stat cu o pereche de mănuși întinse pâââââââână le-a luat. 🙂

În niciun moment nu a avut reținere în a oferi vreo jucărie / carte / dulciuri. Le-a dat pe toate, pe rând, fiecărui copil.

Cât am putut să îl admir în acea zi… Îi străluceau ochișorii când întindea un cadou. Îmi venea să îi pup gurița serioasă. Nu mă mai săturam de figura ce emana responsabilitate. 🙂 IMG_0582 (2)

A fost o zi minunată! 🙂 Sebi s-a implicat la maxim. A depus cel mai mult efort dintre noi și a împărțit cu bucurie cadourile copiilor.

Nu știu cât a înțeles micuțul din toate câte am făcut. Poate i-a plăcut simplul fapt că a oferit și atât. Important este că s-a simțit bine.

Aștept cu nerăbdare proiectul de la sfârșitul lui 2016 – atunci va fi și mai mare și cred că va înțelege mai multe. Vom vedea dacă va dori să fie la fel de cooperant și dacă va rămâne cu această bucurie de a dărui.

Leave a Reply