Civilizatu’ și parcarea

civilizat in parcare

Inițial mi-am zis să pun numele postării ”Cimpanzeu’ și parcarea”, dar nu au nicio vina animalele…

 

Azi am plecat devreme de acasă – aveam drum la medic, aveam de făcut și niște analize, trebuia să ajung și la un tuns și, printre astea, să trec să ridic și pașaportul lui Sebi. La medic am intrat mai târziu, la analize am așteptat mai mult, la tuns nu am mai ajuns… eram nemâncată (că na, analize), deja obosită după o noapte nu chiar odihnitoare (cum îmi sunt nopțile în ultima vreme).

Am zis ca măcar pașaportul să îl ridic înainte de a mă îndrepta spre casă, mai ales că eram (relativ) prin zonă. Cât putea să dureze?

Ei bine, partea mai grea a fost până am reușit să intru, de fapt.

Ajung la sediul din Pipera, sperând să nu mă învârt prea mult după un loc de parcare. Ghinion – parcarea era pliiiiiiină, cu mulți alții ca mine, în căutarea unei ”găuri” de 2 metri în care să își lase mașina… După vreo 10 minute (pe ceas, 10 minute nu sunt deloc puține, mai ales când mai mult stai decât mergi) m-a pocnit norocul – observ o familie ce s-a urcat în mașina din dreapta. Yey! Lucky me!

Frânez brusc de la uimitoarea viteză de 3 km/h, pun avariile și avansez puțin să le fac loc să iasă (înapoi nu prea puteam da pentru că aveam coadă în fund). Pe lângă mine trec vreo 4-5 mașini, ocolind oarecum invidioși, căutând în continuare loc de parcare (cum îi invidiam și eu pe cei care găsiseră înaintea mea). Reușesc să iasă cei cărora le-am făcut loc și…

Văd în retrovizoare că un tanc mare și roșu se grăbește să parcheze în locul meu. Îi dau un claxon scurt că poate nu m-a văzut omul. Ceilalți m-au văzut, m-au ocolit, dar ăsta poate fi mai… distras. Nimic, nicio reacție. Continuă să se înfigă în locul de parcare. Claxonez mai mult, mai lung (așa, cam ca o înjurătură – eram sigură că mă văzuse)! Nada. Gata, omul parcase satisfăcut – ușor în unghi, doar cât să nu mai poată intra în mașină șoferul de alături decât prin dreapta…

Eeeeiiii, vă zisei că eram și obosită și nemâncată și cu sânge luat… Am coborât la el – picioarele întâi, mâinile proptite-n cadrul ușii, burtoiul după care și capul… Mă duc și îi bat în geam și încep să-i turui (politicos, că așa-s eu, nu înjur pe gură… doar în gând…) că așteptam EU să parchez, că s-a băgat aiurea-n față (mă rog, în fund) și să plece de acolo.

În tot timpul ăsta omul se uita la mine cu așa o mină… pe sub sprâncene mai bine pensate decât ale mele… dar fără să mă audă, că nu deschisese ușa (sau geamul). M-a lăsat să mă maimuțăresc pe acolo fără să zică nimic, fără să facă nimic. Într-un final a deschis ușa și a ieșit – deci nu avea de gând să-și mute mașina…

Am înțeles de ce avea nevoie de un tanc – era un munte de om, trebuia să stea confortabil, nu? În rest, o persoană cât se poate de obișnuită – maioul trona pe burdihanul ceva mai proeminent decât al meu, lanțul de aur gros era la locul lui peste ceafa bine-lățită, bronzul uniform 80% din naștere…

In fine, se uita de sus la mine – na, nu sunt chiar înaltă și, în acel moment, nu mă mai simțeam nici grasa… Așadar, a ieșit din mașină, deci mă putea auzi…

– Ați parcat deși m-ați văzut că așteptam EU să parchez!

– Nu te-am văzut, domnișoară! (Da, știu că-s ușor de confundat – de câteva săptămâni nu mai pot purta verigheta… Revine pe deget după ce nasc și mi se dezumflă degetele…)

– Cum să nu mă vedeți? Aveam avariile puse, începusem să dau cu spatele, am și claxonat…

– Da… Nu te-am auzit… Haide, că trebuie să mă duc la hârtii că mi-au luat ăștia numerele și nu mai pot merge cu mașina…

– Păi nici eu nu am venit pe aici de plăcere. Treburi am și eu… (Vai, ce rău îmi părea că nu mai poate circula el cu tancul. Poate era și mai sănătos așa…)

– Da, da… Eu termin în două ore…

Și se duce să-și rezolve treburile.

CNV? La ce bun? Cu cine? Când problema era muuuult mai basic de atât… Empatie? Ha! Respect? Cui? Politețe? Că-s femeie? Că-s însărcinată? Civilizație! Și am scăpat ușor, fără să fiu înjurată! (Că la asta mă așteptam în continuare…)

Acum, eu m-am descurcat. Eram mult prea obosită pentru ceartă, scandal și reclamații… Am parcat în fundul lui și m-am dus să îmi rezolv treburile, nu înainte de a-mi lăsa numărul de telefon pe bord (tot eu fraieră, nu?). Știam că rezolv în 15-20 de minute (față de 2 ore ale lui) și, dacă totuși făcea scandal, apelam la polițiștii de pe acolo. De ieșit nu avea pe unde, să-mi lovească mașina nu avea cum – oricum, nespălata mea mașină din categoria ”obișnuite” nu se compara cu bolidul lui roșu-foc BMV X6 proaspăt spălat (sau nou-nouț, mă rog)…

Oricum, civilizatu’ (care era tot prin zonă) a văzut ce manevre am făcut și mi-a confirmat că o pot lăsa acolo, urându-mi apoi naștere ușoară… Ce drăguț, nu-i așa?

Acum, cum fac eu să îl învăț pe Sebi să interacționeze cu specimene de genul ăsta? Pentru că nu o să stea mereu în bula noastră civilizată… Pe bune că-mi vine să plâng de ciudă și de neputință…

 

Sursa foto: www.carsdirect.com

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy! 

Leave a Reply