Alăptare

Cum am rămas fără lapte. De două ori.

23/03/2018
am rămas fără lapte

Dap, în toți anii de alăptare am pățit-o și pe asta – am rămas fără lapte în sâni… Prima dată s-a întâmplat când Sebastian avea vreo 9 luni. A doua oară s-a întâmplat foarte recent – săptămâna trecută (Anastasia are aproape 5 luni).

De fiecare dată motivul a fost același – îmbolnăvirea mea, cu febra prelungită. Și în ambele situații nu am disperat, știind că laptele nu fuge nicăieri de tot. Doar că mi-a fost greu și foarte greu…

 

Prima dată s-a întâmplat din cauza unui puroi în gât (n-am idee de termenul medical) ce nu a răspuns tratamentului cu antibiotic dat de medic la urgențe (după ce analizele au arătat că n-am niciun carcalac…). Acum, medicul era mai preocupat să mă convingă că degeaba îi mai dau copilului să sugă, că e ‘apă chioară’ la vârsta lui (9 luni, da??)…

Suferindă, cu dureri crunte în gât, leșinată de la febră și deshidratată (nici apa nu intra) eu îmi consumam ultimele fărâme de energie explicându-i medicului despre recomandările OMS de alăptare până la minim doi ani și că eu aleg să merg la specialiști – am ajuns la ea (da, era femeie) pentru problemele legate de zona ORL, merg la un consultant în alăptare când am nevoie de un specialist acolo.

Mi-a părut rău că i-am cerut tratament compatibil cu alăptarea (în afară de Paracetamol nu știa altceva) – m-am răzgândit și am rugat-o să îmi dea orice crede că m-ar ajuta, urmând să verific ulterior compatibilitatea (oricum, majoritatea medicamentelor sunt ok în perioada alăptării). Ce mi-a dat totuși, nu m-a ajutat… (Măcar am aflat că am căpătat rezistență la acel antibiotic și să nu mă mai bazez pe el.)

În total cred că am zăcut cam o săptămână cruntă cu febră aproape continuă (și multe dureri în gât). Lactația mea scăzuse până am simțit că nu mai iese nimic. Nada. Secasem de tot.

Sebastian a fost genul de bebeluș care stătea la sân tot timpul, din orice motiv – foame, sete, plictiseală, supărare etc. Nu conta că sânul era fierbinte iar de acolo nu mai curgea mare lucru – el prefera să stea agățat de el și să-l țoncăne. Hai că ziua era mai ok, mai ciugulea câte ceva de mâncare, avea mereu apă la îndemână (măcar el nu se deshidrata), se mai lua cu câte o jucărie.

Dar noaptea… stătea non-stop să sugă… Atunci cred că mi-a venit să îl înțarc prima dată! Nu voia să stea cu altcineva (cu soțul adică – alte ajutoare nu aveam). Stătea atârnat de mine și semi-dormea (mă rog, se pare că el așa își încărca bateriile). Voia sărăcuțul câteva picături de lăptic de acolo…

După două zile de luat antibiotic, în care nu am văzut vreo ameliorare, am chemat ambulanța acasă – eram singură cu prichi, nu mai puteam băga în gură nimic de ceva vreme, eram sleită de puteri și nu mai eram în stare să mă car la urgențe. O perfuzie de hidratare visam, atâta tot…

Au venit de data aceasta doi domni drăguți care mi-au confirmat febra și s-au speriat de gâtul meu. Perfuzie nu am primit, dar mi-au recomandat un alt antibiotic. “Nu vă faceți griji, e compatibil cu alăptarea, dacă doriți” (fără să le fi îngânat eu ceva legat de asta). Aaaaa, alăptarea mea care nu prea mai era… Așa că i-am întrebat dacă au idee și de ceva pentru stimularea lactației suferinde – au știut imediat ce să îmi recomande! 🙂

A doua zi deja eram mai bine în gât – antibioticul funcționa. Începusem să iau și tratamentul pentru stimularea lactației, dar asta funcționa ceva mai încet. I-a luat timp organismului meu să își revină… Abia după vreo trei săptămâni am putut spune că eram ok.

A fost foarte greu și solicitant. Însă trecuse și speram să nu mă mai lovesc de asta niciodată.

 

A doua oară când am pățit-o, lactația nu a fugit de tot. Doar a scăzut foarte foarte mult, după ore bune de febră prelungită și nesomn. Diferența mai era și că acum aveam lângă mine un bebeluș alăptat exclusiv… căruia îi urmăream cu atenție scutecele, să mă asigur că nu e cazul de deshidratare…

Anastasia e complet diferită de Sebastian. 🙂 Ea pune gura pe sân doar atunci când îi este foame sau sete. Atât! Țoca-țoca repejor și își vede de ale ei – somn sau joacă. Și nici nu îi place sânul oricum… Al meu era fierbinte, laptele cu siguranță era cald… adică strâmba maxim din năsucu-i cârn și se punea pe plâns. (Nu, febra la mama care alăptează nu înseamnă că laptele i se strică în sâni. Sau că se acrește. Sau că îi face rău bebelușului.)

Zău că îmi venea să îi dau o suzetă… Dar nu am făcut-o. M-am gândit că, așa puțin cât suge ea, tot stimulează puțin sânul și lactația. Tot ea este cea care va ajuta să își revină atunci când mă voi simți mai bine. M-aș fi sabotat singură, tot eu m-aș fi chinuit mai târziu… Așa că m-am abținut de la suzetă (oricum nu aș fi știut de unde să o scot), am așteptat să mai treacă febra și i-am dat copilului să sugă când era mai mult adormită. Ușor-ușor mi-am revenit – de data această fără altă stimulare a lactației în afară de suptul bebelușului, multe lichide și de o porție zdravănă de somn.

 

Așadar, da, laptele poate să dispară.

Lactația poate să scadă (mai brusc sau mai lent) din diverse motive – un șoc suferit, o perioadă mai stresantă, nesomn crunt, o boală etc.

Însă nu pleacă nicăieri de tot! Lactația este un proces hormonal – trebuie doar stimulat corespunzător organismul și lucrurile revin la normal, mai devreme sau mai târziu. Laptele se formează din sângele mamei, nu este stocat în sâni astfel încât să ajungă la un capăt, să zici că ăsta a fost tot și altul nu-i.

OMS zice așa:

”Dacă o mamă suferă de o durere acută sau de o supărare emoțională, reflexul de ejecție se poate inhiba, iar fluxul de lapte poate scădea destul de brusc. Dacă mama primește sprijin, este ajutată să se simtă confortabil și își lasă copilul să continue alăptarea, laptele va curge în continuare.”

Cel mai bun stimulent pentru lactație este gura bebelușului. La nevoie, mama poate apela la diverse alte stimulente (o bere, un terci de ovăz sau medicamente, la recomandarea unui specialist). Dacă mama este bolnavă, aceasta se poate trata – majoritatea medicamentelor sunt compatibile cu alăptarea (sunt foarte puține cazurile în care se impune cu adevărat întreruperea alăptării – temporară sau de tot).

Dacă vă regăsiți în această situație, nu disperați! Luați legătura cu un consultant în alăptare să vedeți cum vă puteți ajuta organismul pentru a relua alăptarea, dacă vă doriți acest lucru.

 

Sursa foto: pixabay.com

 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Alexandra 23/03/2018 at 19:56

    Exact la fel si la noi cu preferintele pt san! Darius ar fi stat non-stop, daca s-sr fi putut. Totul se rezolva cu titi :)) Andrei in schimb e pe dos. Doar de sete/ foame vrea sa pape. Si atunci in mare viteza.incredibil ce diferiti sunt fratii :))

  • Leave a Reply