Parenting

Dormi odată puiule… Lasă-mă să zac…

14/03/2018

Aseară nu cred că am fost cea mai bună mamă pentru Anastasia mea… Zău că nu mi-am dorit decât să adoarmă odată și să rămân singură cu durerile mele…

Ziua de ieri a început ca oricare alta – cu veselie și multe zâmbete. Era puțin ciudat că îmi era încă somn, cu toate că dormisem destul de mult (îi mulțumeam Anastasiei pentru asta). Dar… mi-am văzut de ritualul de dimineață, micul dejun și am început să scriu la articol pe primul somn de peste zi al micuței.

Pregătisem mașina și haine drăguțe pentru Anastasia, cizmele de ploaie pentru mine – pe seară am zis să profit că băieții merg la piscină pentru a ajunge și noi la un eveniment drăguț. Am terminat și articolul pe al doilea somn al broscuței.

După prânz am început să mă simt cam… înfundată. Puțin caldă, parcă mă dureau nițel mușchii de la picioare (deși nu aveam de unde să fac febră musculară). Termometrul arăta 37,4. Simțeam că mi se coace ceva și am luat un Paracetamol (simplu, nu sinus, care nu prea merge în alăptare).

Am așteptat până aproape de ora de plecare de acasă, să văd cum evoluează. Tare rău nu mă simțeam, dar dacă mă apuca mai târziu…? Dacă m-a luat o viroză? Cu părere de rău, am anunțat că nu mai pot ajunge (eu ca eu, dar știu că Anastasia era de fapt mai așteptată 🙂 ).

Pe la 4:30 a ațipit micuța și am profitat să mă cocoț în pat, să mănânc trei portocale, să mai verific temperatura (care urcase la 37,8) și să mai citesc câteva pagini dintr-o carte. Așa, rapid de tot, că somnurile de peste zi ale broscuței nu durează mai mult de 15 – 20 de minute. (Doar când e în sistemul de purtare iar eu mă fâțâi prin casă doarme cu orele peste zi. 🙂 ) Dar se pare că își încarcă repejor bateriile pentru a funcționa 2-3 ore.

Vai, când am auzit-o că s-a trezit așa nu îmi venea să mă duc la ea… Așa îmi venea să mai stau la mine în pat… Dar nu o pot lăsa să plângă și m-am scurs până la ea.

Ei bine, din momentul acela nu mi-am dorit decât să se culce la loc! Să treacă timpul mai repede, să se ducă măcar peste ora 7, să o bag la somnul de noapte! Ea să doarmă iar eu să zac… (Ea adoarme în jur de ora 8, dar și după 7 am șanse să o readorm repejor când se mai trezește, înainte să intre pe somnul profund).

Știți cum trece timpul când stați cu ochii pe ceas, nu? Ca melcul! Mă luau căldurile numai când îmi dădeam seama că trecuseră doar 7 minute de la ultima verificare…

I-am dat micuței toate jucăriile noi pe care le găsisem, să o țin ocupată măcar câte 10 minute. Mi-am dat seama că nu prea am jucării de bebeluș… Am sucit-o de pe spate pe burtă și înapoi și i-am dat să sugă niște ciorapi. Micuța a intrat și într-o perioadă de dezvoltare când crește uitându-mă la ea. E agitată (dar o agitație activă), curioasă și bagă totul în gură, bălește la greu și roade tot ce prinde.

Minutele se scurgeau încet, eu mă simțeam tot mai grea… Durerile de mușchi s-au întețit și au urcat spre spate, m-a apucat o tuse păcătoasă (din senin apărută), ochii îmi ardeau și vedeam în reluare, iar termometrul urcă spre 38.2…

“Haide timpule, treci mai repede… Hai copilă dulce, nu-ți vine odată somnul? Vreau în cadă cu multă sare… Vreau în pat…”

Într-un final limbile ceasului au trecut de ora 7, am mai tras de încă 20 de minute și am băgat-o repejor la somn pe Anastasia. (Baia a trebuit să mai aștepte – măcar să ajungă acasă băieții, să o preia soțul dacă s-o trezi.)

Dar măcar m-am cocoțat în vârful patului… și m-au apucat gândurile…

Ce greu este uneori să fii singur, să ai nevoie de ajutor. Ce mă fac eu dacă mi se face rău în timp ce sunt singură cu pitica acasă?

Oare cum se descurcă un părinte singur? De bine, de rău, știam că soțul avea să revină acasă în curând. Ajutorul meu era pe drum. Dar un părinte singur care nu are la cine apela…? Cum se descurcă atunci când se îmbolnăvește?

Acum, nu știu ce carcalac mai e și ăsta și de unde l-am cules, dar păcătos mai e! În câteva ore și-a făcut de cap cu mine… Sper doar să nu îl dau și celor din jur (tare greu a fost să îmi feresc fața de Anastasia și să nu o mai pupăcesc…).

Mă mirasem eu că scăpasem nevirozată sezonul ăsta. Sper să treacă repejor, că tare greu mai e cu un bebe activ și o mamă bolnavă, ce numără minutele să adoarmă din nou copilul…

 


 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Unicornul albastru 16/03/2018 at 14:54

    Of, eu am experimentat asta de foarte multe ori si nu doar din cauza boli- un articol, un proiect, un pic de timp pt mine- toate a faceau uneori sa imi doresc sa adoarma cat mai repede…, partea proasta la mine e ca simte agitatia mea si nici ca mai adoarme repede…Multa sanatate si nu te judeca prea aspru 🙂

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.