Parenting

Iarna în copilăria lui Sebi. Să vină primăvara!

09/01/2017
Sebi in zapada

Iarna ne-a lovit din plin și anul acesta am simțit-o altfel decât în anii anteriori.

Dacă până acum cel mai dificil lucru de făcut era câte o deszăpezire matinală a mașinii, anul acesta a însemnat câteva ore bune de dat la lopată. 🙂 Dacă deszăpezirea mașinii nu mergea, nu era problemă – dârdâiam puțin până la metrou și ajungeam la birou. Anul acesta, la zăpezi mai mari, rămânem acasă, la căldurică, puțin sinistrați. 😛

Mie îmi place iarna. Îmi place să mă uit pe geam din casă, de la căldurică, strângând în brațe o cană mare de ceai (sau de vin fiert :P), să admir covorul alb, curat și uniform. Îmi place să ies și să simt iarna în obraji, să îmi scârțâie sub bocanci zăpada necălcată, să fac oameni de zăpadă, să o simt pe limbă.

Anul acesta am avut parte de toate acestea. 🙂 În plus, au fost câteva ore de ninsoare liniștită, cu fulgi maaari și pufoși – era o plăcere să stau afară. Am ieșit cu săniuța pe străzile necirculate, am călărit troiene, am găsit pante numai bune pentru derdeluș. Și senzația aceea când intri din nou în casă, la căldură…

Până acum a fost cea mai frumoasă iarnă din viața mea adultă (cele din copilărie nu se contorizează – au fost frumoase și foarte frumoase). Punând în balanţă cu aspectele mai puţin plăcute, specifice anotimpului, chiar a fost o iarnă frumoasă până acum.

Mi-am dorit ca și Sebi să se bucure de ea.

Anul trecut nu a vrut să intre prea mult în contact cu zăpada, i-a plăcut pe sănuiță și cam atât. Noroc că i-a mai scos afară la grădiniță de a mai călcat-o în picioare. Am zis că anul acesta este mai mare, mai entuziasmat, mai jucăuș.

Da’ de unde…

S-a uitat cu plăcere pe geam cât a nins. A acceptat să iasă afară împreună cu noi, însă să îl luăm în braţe până jos. Adică două scări. L-am invitat să le coboare singur, am insistat dar nu am avut success. L-am teleportat cele două scări ”imense” și l-am plasat în mijlocul dezastrului alb. A înțepenit acolo… A făcut câțiva pași, i-a intrat zăpadă în ghete și a început să miorlăie…

– Hai cu sănuița! Vrei?

– Da, zice el cu jumătate de gură, ochi în lacrimi și obraji roșii.

Bun… Acum o sa se distreze și el. Hop-țop pe săniuță – avem din aceea clasică, fără fâșuri și păturici, doar cu puțin spătar să nu îl culegem de prin troiene.  Ieșim pe ”uliță”, cum glumesc apropiații cu noi, că na, acum stăm la sat. 🙂 Ah, ce frumos era… Fără mașini, oameni puțini și harnici la lopeți, zăpadă multă și curată, numai bună de încălecat cu săniuța.

După vreo 300 de metri, am cotit pe o străduță de unde bătea vântul (nu vijelia!) din față. Sebi începe din ce în ce mai vociferant cu ”Viau a bațe. Viau atas-a noi. Nu ma viau cu tăniusa.” Și repeta. Și insista. L-am luam în brațe, bineînțeles. Și am grăbit pasul spre casă – care era puțin mai departe de două case, cum își dorea micuțul urlător.

Ajunși acasă, nu mai știa cum să se dezbrace mai repede și să fugă de noi…

În zilele următoare am avut în vizită familia extinsă. Au tot încercat să îl ademenească pe micuț afară. Cu o săniuță, cu un om de zăpadă, cu o plimbare nevinovată. El nu și nu și nu. S-a distrat doar verișoara lui cu zăpada noastră…

Ieri, îl auzim deodată:

– Viau ță fațem un om de apadă.

– Mami, știi că trebuie să ieși afară, că acolo se fac oamenii de zăpadă, nu? îl întreb surprinsă de dorința lui.

– Da, medzem apaă”

Atât ne-a trebuit! Bărbate, lasă ce ai în mână, pune pe tine echipamentul de iarnă și ieși să faci omul de zăpadă cu copilul!

– Da, dar știi, zăpada asta nu este prea bună de făcut oameni de zăpadă. E prea fină, nu e bine înghețată, nu se leagă…

– Nu mă interesează! Îi faci copilului om de zăpadă, că nu îl mai prindem pe afară prea curând!

Între timp, eu îl ajutam pe micuț să se îmbrace bine, repejor, de teamă să nu se răzgândească.

Șiiiii…. a ieșit afară – tot teleportat peste cele două scări și plasat în 2 centimetri de zăpadă (s-a văzut sporul soțului la lopată).

Omul a început să se agite pentru omul de zăpadă – încearcă să adune zăpada cea pufoasă, eu îi aduc apă în oală din casă, să o lege, face cu mănușile, cu mâinile goale, cu lopata, cu găleata. Încet-încet apare o grămăjoară înăltuță de zăpadă.

– Sebi, hai și tu! Hai, micuțule, pune mâna pe zăpadă! Am nevoie de ajutorul tău!

Sebi… era înțepenit unde în plasase. Stătea ca pinguinul, zâmbea discret și nu zicea nimic. A făcut fix trei pași, dar nu spre tentativa de om de zăpadă.

După 7 minute pe ceas a avut nevoie să ajungă la pipi. Că nu mai fusese de… 30 de minute.

Grrrr… Îl iau pe sus, îl duc la baie, îi scot repede pantalonii de fâș de pe sub geacă (i-am luat speciali, să nu fie salopetă, să poată merge ușor la baie), face pipi și, hai, țuști afară la tati și la omul de zăpadă!

– Nu ma viau apaă. Data. Viau a casă.

– Păi bine măi dragule, și cu omul de zăpadă cum rămâne? Că nu l-ați terminat. (Bine, adevărul e că nici nu prea l-au început…)

– Viau ță debac. Și începe să își dea jos fâșurile.

Mda… cam asta a fost toată experiența lui Sebi cu zăpada, până acum. Dacă dă să-i atingă zăpada vreun centimetru de bocanc sau îi amenință vreo unghie de la mână (fie ea și înmănușată) îi și apare o lacrimă în colțul ochiului.

Acum mă gândesc la tactici de a-l mai scoate în zăpadă. Totuși, e păcat să nu profităm de ea… Și nu-mi surâde ideea de a-l lua pe sus de la mașină până în casă / la magazin / pe unde mai mergem toată iarna…

Poate va fi mai încântat de ea când va ieși împreună cu colegii de la grădiniță. Dacă nu… poate îi va plăcea mai mult la anul…

Așadar, să vină primăvara! 🙂


Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

You Might Also Like

8 Comments

  • Reply Luiza Sucitu Preda 09/01/2017 at 15:05

    Credeam ca doar baietelul meu de 1 an si 4 l fuge de numai de zapada…am zis ca e mic, poate la anu 🙂

  • Reply Marina Bliderișanu 09/01/2017 at 15:12

    Exact Loli. Am scos-o la sanie, cu tot cu mucii aferenți, și nu a vrut să stea mai mult de 3 secunde. Scandal, plâns. Eu m-aș fi dat cu sania, dar e de copii, gen scaun jos. Zăpada ii place să o bată cu mănușa și să facă tropa trop pe unde vede un pic de gheață…de îngheț eu de frică că o văd cu cracii în cer.

  • Reply Emyly Crystyna 09/01/2017 at 15:27

    Eu nici macar nu stiu daca i place la zapada…e f serioasa…nu schiteaza nimic

  • Reply Nicoleta Boaru Firita 09/01/2017 at 20:29

    Ai mei se distreaza de minune la zapada…mai ales Theodor. Au facut si un om de zapada, s-au plimbat cu sania, insa activitatea preferata a lui Theo a fost plonjatul in zapada, iar a Amaliei “transferul” de zapada din stanga in dreapta – se pregateste intensiv pt grupa mica :))

  • Reply Anda Sturzu 10/01/2017 at 04:13

    Si R fuge cat vede cu ochii
    Nici macar nu coboara din bratele lu’ tasu cand iese afara sa nu cumva sa atinga zapada

  • Reply Roxana Ionescu 10/01/2017 at 13:58

    Asa era si al meu prima data cand a iesit la zapada insa acum arunca cu bulgari. Inca nu se tavaleste in zapada dar e un pas inainte… eu te inteleg perfect 🙂

  • Reply Laura Laura 10/01/2017 at 18:57

    Si vara..toata ziua in apa si iarna toata ziua afara

  • Reply SebaBaby 11/01/2017 at 14:15

    Mda… A vrut acum afara, in zapada cea pufoasa si curata.
    A vrut si el lopata – dar nu oricare, ci cea cu care se joaca vara in nisip. Am urcat in pod (deloc usor accesibil) sa-i aducem lopata (cea albastra, nu cea verde).
    Afara nu a vrut sa faca nimic cu ea. Doar sa o tina in mana. A cerut in brate la tati. La mami nu e bine, doar la tati. Tati care are de dat la lopata o tona de zapada… Dar nici in casa nu voia…
    Dupa maxim 5 minute am reusit sa il bagam in casa (plangand, bineinteles), cu promisiunea ca dupa ce da zapada la o parte vom merge cu metroul. Asta a mers.
    Acum… trebuie sa ne plimbam cu metroul.

  • Leave a Reply