Parenting

”Îmi este dor de tine, mami!”

11/10/2017
dor de mami

Sebi trece printr-o perioadă destul de dificilă. Iar noi nu prea suntem obișnuiți cu perioade dificile la el. 🙂

Pe măsură ce sarcina a avansat, micuțul a devenit tot mai lipicios de mine – vrea să doarmă doar cu mine, vrea să stea mult în brațele mele, vrea să mă mângâie mereu când stăm în pat etc.

A înțeles că nu îl pot lua în brațe, pe sus – i-am explicat că mă doare spatele, că el a crescut și îmi este greu să îl iau așa cum și-ar dori. Însă oricând pot, mă așez undeva și îl iau în brațe, ținându-l pe picioare, îmbrățișându-ne.

Nu i-am spus niciodată că mă doare burta sau să aibă grijă să nu mă lovească acolo. Nici nu a fost nevoie. A fost tot timpul suuuuuper protector cu burtica, o mângâie, o pupă și o îmbrățișează. Este delicios de dulce, fără să îi fi atras atenția cumva în privința asta. (Despre cum l-am pregătit pe Sebi pentru venirea surioarei voi scrie cu altă ocazie.)

Însă puiul simte că se anunță schimbări, iar asta a scos la iveală un dor de mami mult mai mare decât avea înainte. Iar cel mai mult se manifestă în cursul săptămânii, când este la grădiniță, când nu poate veni la mine când simte nevoia.

dor de mami

Noi am lucrat destul de mult acasă pe partea de exprimare a emoțiilor. De asemenea, la grădiniță fac tot timpul diverse exerciții pentru verbalizarea sentimentelor. Toate acestea l-au ajutat foarte mult pe Sebi să nu țină în el, să nu adune frustrări ci să vorbească.

Micuțul realizează atunci când îi este dor de mine și spune. Și se supără. Însă este o supărare în suflețelul lui, nu se manifestă sub forma crizelor de furie (așa cum se întâmplă de cele mai multe ori, cu copiii mai mici… sau mai mari…). Atunci când îl apucă o astfel de stare nu se mai implică în activități cu toată veselia și seninătatea lui ce îl caracterizează. Se retrage, face doar anumite activități care îi permit să se gândească la ceea ce îl frământă, este mai trist… așa cum suntem și noi, de altfel, atunci când avem o supărare!

Însă nu este tot timpul așa! Are doar momente din anumite zile când se simte astfel. Iar supărarea aceasta a lui este sănătoasă, este acceptată. Este normal să fie și trist – sunt tot sentimente iar micuțul este înțeles.

Bineînțeles că vorbim cu el tot timpul (atât acasă, noi părinții, cât și educatoarele, la grădiniță) și încercăm să îl ajutăm să treacă mai ușor peste acest dor. Însă nu încercăm să ”îi deturnăm” complet atenția, nu îi negăm supărările și trăirile.

 

Astfel, ne-am tot gândit cum l-am putea ajuta pe Sebi să treacă mai ușor peste această perioadă delicată și… am încercat diverse.

Cât timp am mers la serviciu i-am explicat mereu ce fac acolo, cu ce mă ocup, de ce nu pot sta cu el etc. Însă atunci dorul era ceva mai potolit, momentele când mă cerea erau mai rare și, de multe ori, întreba și de tati. Am povestit AICI cum am ales să abordăm astfel de situații. Însă de data aceasta, dorul de mami era diferit, mult mai profund și motivul îl știam cu toții.

Primul lucru pe care l-am încercat a fost să îl fur de la grădiniță. 🙂 Fără a planifica ceva în avans, pentru că eram prin zonă și mă simțeam suficient de bine, l-am luat de la grădiniță după doar două ore de când ne despărțisem dimineața. Nu am făcut decât să ne petrecem întreaga zi împreună – am mers la joacă, la restaurant, la film, la plimbare. A fost suuuuper fericit și ne-am încărcat amândoi rezervoarele de iubire. A doua zi, la grădiniță, le-a povestit tuturor colegilor aventurile lui cu mami. Și a mai ținut-o cu voia bună câteva zile după.

Doar că nu pot face asta atât de des pe cât ne-am dori, din păcate. Așadar, a trebuit să căutăm alte metode…

Tot sucindu-mi creierii, mi-a venit o idee – să îi dau micuțului ceva de-al meu, să aibă cu el toată ziua și să scoată atunci când îi este foarte foarte dor de mine. Mă gândeam să îi ofer un pix special, cu numele meu pe el, pe care să îl lase la educatoare (pentru a nu-i distrage atenția tot timpul de la activități). Când avea să i se facă dor, ar putea să ceară pixul cel special, să îmi deseneze ceva. Nu sună rău, nu-i așa?

Înainte de a pune în aplicare planul măreț de care eram atât de mândră am zis să mă consult și cu educatoarea lui. Însă aceasta a venit cu o idee și mai bună!

În fiecare dimineață, înainte de a pleca de acasă, ne facem tatuaje pe mână cu pixul cel special. 😉 Îi desenez micuțului ceva, ce dorește el. Același ”ceva” îmi desenez și eu pe mână. Astfel, atunci când i se face tare tare dor de mine își suflecă mâneca, se uită la desen și știe că și eu mă gândesc cu drag la el. La fel fac și eu peste zi, când mi se face tare dor de pui – mă uit la tatuaj și îi dau pupici.

Chiar dacă nu mă pricep eu la desenat, până acum ne-am ”tatuat” metrou, tramvai, tren, autobuz și alte mijloace de transport. 😀 Și a funcționat! Seara, când venea acasă, ne pupam cu tatuajele și verificam care este mai șters = care a fost pupăcit mai mult în timpul zilei.

Ba chiar în ultimele zile a zis că nu mai are nevoie de tatuaj, că nu o să-i fie tare dor de mine, că nu o să se supere (știa că are niște opționale tare interesante și și-o fi dat seama că nu avea și timp de doruri). L-am asigurat că dacă totuși i se va face dor, să îi spună educatoarei să îi facă ea un tatuaj special, urmând să mă anunțe să îmi fac și eu unul la fel.

dor de mami

Este absolut normal ca un copil să nu fie deloc confortabil atunci când se apropie momentul nașterii unui frățior. Și este o situație tare greu de gestionat, mai ales în suflețelul puiului! (Vă recomand cu drag ultimul capitol din cartea Laurei Markham – ”Părinți liniștiți, frați fericiți”.)

Acum, Sebastian este măricel (are aproape 4 ani) – se exprimă bine și clar, vorbește când are ceva de spus, înțelege ceea ce simte. Toate acestea îl ajută pe micuț să nu acumuleze frustrări, să nu manifeste crize de furie etc. Însă unui copil mai micuț, care poate încă nu vorbește foarte clar, care nici nu înțelege ceea ce simte, cu siguranță îi este și mai greu…

Momentan, la noi funcționează această abordare. Suntem norocoși că avem sprijinul și implicarea minunatelor educatoare, că împreună facem o echipă pentru a-l ajuta pe micuț să își dezvolte inteligența emoțională. Pentru că despre asta este vorba – despre recunoașterea și înțelegerea sentimentelor, despre verbalizarea lor, despre acceptarea lor chiar dacă nu sunt tot timpul cu voie bună. Pentru că… așa este viața!

 

Credit foto – Magda Constantin

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

You Might Also Like

7 Comments

  • Reply Marina Bliderișanu 11/10/2017 at 08:02

    Și eu am făcut Lolitei pe mâna un smile face ca să “reziste” la grădiniță. Nu a funcționat, se uita cu ciudă la desen și ascundea mânuța. …

  • Reply Ioana Melania Stroia 11/10/2017 at 11:31

    Ce idee geniala! O sa aplic si eu asta

  • Reply Alexandra 13/10/2017 at 10:38

    Foarte bune ideile,chiar am sa le incerc! 🙂 sarcina usoara in continuare!

    • Reply Elena Munteanu 13/10/2017 at 11:44

      Succes si poate mai apar si alte idei 😀
      Multumesc mult, Alexandra!

  • Reply pisicapesarma 13/10/2017 at 19:41

    Foarte frumos procedezi! Felicitari!

  • Reply Ioana Popescu 13/10/2017 at 21:21

    Îmi puteți spune la ce grădinița merge Sebiș, va rog? Mulțumesc .

  • Reply adinafmwl 14/10/2017 at 16:23

    Ah, ce relatie frumoasa aveti voi acolo! <3

  • Leave a Reply