Alăptare Parenting

Înțărcarea blândă – sfârșitul aventurii alăptării lui Sebi

18/05/2017
Înțărcarea blândă - sfârșitul aventurii alăptării lui Sebi

După câteva luni de când Sebi nu mai suge de la sânul meu, mi-am adunat curajul și emoțiile să scriu despre asta. Am avut un început cu multe piedici în alăptare (despre care am scris aici) și am continuat frumos și la cerere. Nu a fost tot timpul ușor, însă m-am gândit la nevoile micuțului – de hrană, de dragoste, de alinare, de liniștire etc.

Nopțile au fost cele mai solicitante iar când se adunau câte 2-3 (sau mai multe) legate în timpul unui puseu sau unor erupții dentare îi ziceam (în gând) că de a doua zi îl înțarc. Dar a doua zi îmi trecea starea de oboseală excesivă și reveneam la gânduri mai „pașnice”.

Sebi nu a fost cel mai mâncăcios copil (de alimente solide, adică). Aș putea spune că a mâncat chiar puțin, până spre doi ani… Însă nu m-am gândit că înțărcându-l va mânca mai mult. Dimpotrivă – atâta timp cât sugea la cerere (și cererea era foarte deasă), tot primea ceva nutrienți să nu sufere de foame. Analizele pe la 1a4l au arătat că era sănătos și nu avea carențe, așadar am mers mai departe tot așa. (După 2a6l a început să mănânce mult. Foarte mult! Însă tot ce mănâncă se transformă în energie, nu în bulănașe. 🙂 )

Nu mi-am propun un termen până când să îl alăptez. Nici nu mi-am propus autoînțărcarea (oricum, la cât de des sugea îmi ziceam că nu o să se lase never ever singur). Mi-am propus însă să nu mă gândesc la limitarea în orice fel a alăptării până la minim doi ani (după cum recomandă și OMS) și după ce îi ies toate măselele (atâta alinare i-a adus suptul în perioadele cu erupții dentare încât știam că e cel mai bun ”medicament” pentru el).

Consider că procesul de înțărcare a micuțului a început treptat pe la 1a6l, când a început grădinița. (Da, se poate ca un copil să fie alăptat și să meargă la creșă! 😉 ) Nu am mai fost toată ziua împreună, nu am mai fost ”la dispoziția” lui tot timpul. În prima perioadă după adaptarea la grădiniță cerea să sugă când ajungeam să îl iau, când ajungeam acasă, când adormea și pe parcursul nopții (de 2-4-9 ori 😀 ).

Treptat, a renunțat să ceară atunci când ajungeam să îl iau de la grădiniță – îi aduceam tot timpul câte o gustare, astfel încât să nu mai stăm câte o jumătate de oră pe acolo până să ne urnim. 😀 Acasă mai cerea o dată, după care la adormit și noaptea.

Pe la 2a2l s-a întâmplat un lucru foarte ciudat (pentru mine). Când venea momentul de adormire, prichi sugea, după care nu mai voia să adoarmă la sân – ne țineam de mâini sau ne îmbrățișam și așa adormea pur și simplu. Era… wow! Nu îmi venea să cred! Mai ales că nu făcusem nimic în sensul ăsta!

Adormea repejor, după care îl lăsam și îmi vedeam de ale mele prin casă. Noaptea se trezea de 2-3 ori, când îl adormeam iarăși rapid cu sânul. Deja visam la nopți întregi dormite și la momentul când se va duce singur să se culce! 😀

Toată minunea a durat… cam 2 săptămâni. 🙂 A intrat într-un puseu de creștere și i-au mai spart niște canini… așa că toate au reintrat la normal: adormit cu sânul în gură, supt mult și des noaptea. Știam că mai trebuie să îi iasă câteva măsele, așa că am lăsat lucrurile să meargă de la sine, sperând că va reveni curând la adormitul ținându-ne de mâini. Și cu speranța am rămas.

Pe la 2a5l a avut parte de un puseu de creștere maaaare de tot (a început să vorbească mult după) și i-au spart ultimele două măsele. Vreo trei nopți a supt continuu micuțul… Eu eram ferfeniță, mergeam și la birou ziua… A fost foarte greu. Însă a trecut.

Lucrurile au reintrat în normal, prichi a depășit momentele dificile și ne-am tot minunat de el și de cât de frumos a înflorit. Acum, sincer, am început să mă gândesc la înțărcare. De fapt, nu neapărat la înțărcare ci mai mult la reducerea supturilor de confort. Asta pentru că erau de confortul lui, de ne-confortul meu.

Ajunși acasă, făcea ce făcea, se juca puțin, venea să sugă țoca-țoca de 3 ori (nici măcar nu apuca să vină laptele) și pleca. Mai făcea ce mai făcea, iar venea țoca-țoca de 3 ori, iar pleca. Și… mă enerva. Mă întrerupea din ce făceam atunci (că de altfel se supăra) și nici nu sugea activ.

Într-o seară când mă tot freca așa, eu voiam să fac mâncare și el nu mă lăsa, mi-am zis ca trebuie să fac ceva. Am oprit mâncarea, m-am așezat pe jos, l-am luat în brațe și i-am spus că îmi pare rău, că nu voi mai putea să îi dau să se joace cu mine așa, când dorește, pentru că nu îmi place și mă deranjează.

I-am vorbit clar, cu subiect și predicat, calm și ferm, ținându-l în brațe. I-am spus adevărul. Dacă vrea să sugă să mă anunțe și, când voi putea, îl voi lua în brațe și îi voi oferi atâta timp cât curge lăpticul.

Micuțul, cum mă așteptam, a protestat. A început să plângă și, de fapt, a început un tantrum (unul din puținele pe care le-a avut până acum). Însă nu s-a dat jos din brațele mele. A protestat și a plâns fix 3 minute! După care s-a pus pe râs și pe chicotit, fugind la jucăriile lui. Eu rămăsesem țeapănă pe podea și nu îmi venea să cred. Adică… asta era tot ce trebuia să fac??

Din acel moment Sebi nu a mai cerut să sugă așa, for fun. Mă așezam pe pat atunci când mă simțeam și eu confortabil. Îi dădeam să sugă doar atât cât curgea laptele. Când avea tendința să stea mai mult, îi spuneam că nu mai curge și că îi voi da mai târziu că acum s-a terminat. De cele mai multe ori înțelegea.

Când insista, îl gâdilam, ne jucam, îl atrăgeam cu o altă activitate. Când chiar insista, număram până la zece (am profitat că era într-o etapă de fascinație pentru cifre). Așa că la zece se oprea! Fără alte insistențe! Nu a mai plâns după sân să ceară mai mult. Din nou, copilul mă uimea cu înțelegerea de care dădea dovadă.

Acum, ce ajunsese să mă deranjeze de fapt cel mai tare era suptul de la adormire. Sugea activ din ambii sâni, după care suzeta. Doar că suzeta muuuuult, câte o oră. Și nu adormea decât cu sânul în gură (nici atașarea nu mai era chiar grozavă…). Pe mine mă pocnea ”breastfeeding agitation” (nu am acum o traducere corectă în română, însă vreau să scriu despre asta un articol viitor) de nu îl mai suportam la sân.

Mă luau valuri-valuri de căldură, simțeam mâncărimi pe sub piele, mi se urca părul în cap, mă uitam la micuț cum suge și speram să termine mai repede… Nu mă durea nimic când sugea. Doar voiam să mă lase în pace… Și nu îmi plăcea deloc să mă simt așa… Îl iubeam nespus și îmi venea să îl împing de pe mine în același timp…

Eu mă cunosc, mă pot controla în general și mă pot gândi la micuț înainte de a face ceva (până acum mi-a reușit destul de bine). Ei bine, acum nu puteam controla ceea ce simțeam. Mă controlam astfel încât să nu îl împing de la sân, dar senzația aiurea care mă învăluia nu o puteam îndepărta…

După o astfel de perioadă, când am văzut că lucrurile nu se ameliorează, mi-am zis că trebuie să fac ceva în privința asta. Pentru mine, alăptarea aceasta nu mai era nicio plăcere. Și nu era bine.

Așadar, am stabilit o zi de la sfârșitul săptămânii, când nu trebuia să lucrez a doua zi (adică nici nu era musai nevoie să dorm prea bine…). A urmat o nouă discuție cu Sebi, calmă și fermă, purtată la nivelul lui. Cu vreo 4 zile înainte, l-am anunțat pe micuț că atunci când vom merge la somn va suge doar atât cât va fi lăptic, după care ne vom îmbrățișa, ne vom ține de mânuțe și vom adormi împreună. (Având experiența de câteva luni în urmă, eram sigură că psihic este pregătit pentru asta.)

Inițial mi-a spus că nu vrea (fără plâns, fără protestat). Eu i-am repetat. Și i-am repetat. În cele 4 zile i-am repetat asta de fiecare dată când aveam ocazia. Și… a venit noaptea cea mare. Eu eram la fel de calmă și hotărâtă, fiind pregătită să îi accept protestele când va veni vremea somnului.

După ritualul de seară, cu spălat pe dinți, citit povești și muuuultă hlizeală, am închis lumina și ne-am băgat în pat. I-am dat să sugă și, după ce am simțit că nu mai curge lăpticul, i-am spus că este momentul să ne ținem de mânuțe. Sincer, mă așteptam la proteste…

Micuțul s-a oprit, s-a ridicat astfel încât a ajuns cu fața în dreptul nasului meu, s-a uitat în ochii mei, ne-am luat de mânuțe și… mi-a zâmbit… Prin întuneric, i-am văzut zâmbetul dulce, fățuca liniștită și dulce și nesupărată…

Nu îmi venea să cred! Mi-au dat lacrimile și i-am spus în șoaptă că este un copil minunat și îl iubesc mult mult de tot. Mi-a părut rău pentru că știam că se termină o etapă atât de lungă în viața noastră – alăptarea la cerere. Îmi părea rău în avans gândindu-mă că voi pierde o bucățică din relația specială pe care o am cu micuțul meu.

Însă acel zâmbet și liniștea cu care mă privea, înțelegerea din ochii lui, m-au făcut să realizez că nu este așa. Relația noastră atât de specială rămâne în continuare la fel de frumoasă, doar a noastră, că nimic nu se va schimba. Și așa a și fost!

A fost un moment atât de deosebit și de minunat, de care îmi amintesc cu atât de multă emoție! Nivelul de conectare la care am fost amândoi atunci a fost atât de intens! Am respirat adânc, m-am bucurat din plin de clipele de liniște și am știut că totul va fi bine în continuare.

La fel de bine și frumos a fost și în nopțile următoare. Au fost și zile în care am fost amândoi mai obosiți, când și-ar fi dorit să suzeteze. Însă am încercat să fiu calmă, i-am amintit că va suge doar cât va curge lăpticul, după care ne vom îmbrățișa.

Uneori accepta, alteori mergea cu număratul până la zece (de multe ori ne distram negociind – eu porneam de la trei, el de la zece, eu ofeream cinci, el rămânea la zece etc.). De câteva (foarte puține) ori a plâns. L-am luat în brațe, i-am spus că îl înțeleg că este supărat, că poate a avut o zi mai grea și vrea mai mult. S-a liniștit de fiecare dată după câteva minute, în brațele mele. Nu l-am lăsat niciodată să plângă neconsolat. Nu a plâns niciodată mai mult de câteva minute.

Peste noapte s-a trezit în continuare de 2-3 ori. De fiecare dată i-am dat să sugă – oricum adormea repede la loc. Nu avea nici un rost să pun vreo limită aici, clar nu mă puteam înțelege cu un copil semi-adormit, ce puteam să îi cer?

Astfel, alăptarea a redevenit plăcută pentru amândoi. El s-a învățat foarte repede să sugă doar cât este lăptic și nu a mai cerut să suzeteze. Iar mie mi-a plăcut din nou să îi ofer sânul, atunci când l-a cerut. Am zis că vom merge așa în continuare, din nou fără un termen-limită.

Treptat, micuțul nu a mai cerut să sugă în timpul zilei. Seara aveam fel și fel de activități interesante împreună iar în week-end cerea doar la somnul de prânz. Ba chiar venea la mine și îmi zicea, fără să îl întreb, că papă țiți doar la nani. 🙂

Tot foaaarte treptat nu a mai cerut să sugă la adormire. Treceau câte 2-3 zile în care nu cerea să sugă. Mă întrebam dacă asta a fost tot. Însă iar mai cerea. Din ce în ce mai puțin, din ce în ce mai rar. Ultimele dăți țin minte că a cerut să sugă în momente de supărare și neconectare a noastră (când a trebuit să plec într-o deplasare de o noapte).

Ultima ultima dată știu că a supt cu două zile înainte să împlinească trei ani. Deja mă uitam lung și duios la el cum suge, încercând să îmi întipăresc în minte momentele, știind în sufletul meu că putea fi ultima dată când o va face…

Însă eram liniștită și împăcată. Știam și simțeam că relația noastră specială s-a păstrat în continuare, că micuțul nu a suferit și că m-a înțeles. A contat foarte mult că am comunicat, că i-am povestit și răs-explicat ce urma să se întâmple, că am fost lângă el și nu l-am lăsat singur. Pentru organismul meu a fost totul foarte natural, lactația scăzând treptat, neavând probleme sau dureri de sâni.

Acum, eu am acasă copilul acela care, deși nu mai suge, tot se trezește noaptea de 1-2 ori. 😀 Nu plânge, nu mă strigă, nu vrea apă, nu vrea pipi. Vrea doar companie. Vine tiptil să mă ia lângă el în pat sau se cocoață între noi. Dacă doarme cu cineva, nu se mai trezește. 🙂

Alăptarea lui Sebi a fost o aventură absolut minunată, de care îmi voi aminti mereu, cu toată dragostea. Nu știu cât își va aminti el despre momentele noastre magice de alăptare, însă acum îmi povestește cum a crescut el mare păpând țiți de la mami. Când am scris aceste rânduri nu mi-am putut abține câteva lacrimi, chiar dacă nu sunt în locul cel mai potrivit pentru asta…

Acum, după trei ani de alăptare frumoasă (chiar dacă nu a fost tot timpul ușoară), mă pregătesc sufletește și cu emoții ca peste câteva luni să încep o nouă poveste de alăptare. Ne pregătim cu toții să începem o nouă aventură, în patru. 😀

 


 Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

You Might Also Like

30 Comments

  • Reply Luciana Munteanu 18/05/2017 at 14:45

    Minunat, Elena! Felicitari!!!

  • Reply Ioana Radulescu 18/05/2017 at 15:14

    Felicitari!!

  • Reply Meda Cochinescu 18/05/2017 at 15:46

    Felicitari!

  • Reply Oana Ceban 18/05/2017 at 16:15

    Felicitări!

  • Reply Andreea Laczko 18/05/2017 at 17:01

    Si la noi neaparat!!!

  • Reply Ioana Melania Stroia 18/05/2017 at 17:32

    Ce frumos ai scris!

  • Reply Roxana Cristina Luca 18/05/2017 at 17:33

    Felicitaaaari!!

  • Reply Daniela Cico 18/05/2017 at 18:52

    Oana Popdan

  • Reply Rata Alina 18/05/2017 at 18:56

    Felicitări!

  • Reply Cristina Adri Ana 18/05/2017 at 19:33
  • Reply Cristina Ghimpu 18/05/2017 at 19:47

    Felicitari! Si eu sunt in faza in care cred ca nu se mai intarca nicioadata :), dar stiu ca va trece. DIstractie placuta cu bebe 2 !!!

  • Reply Stroia Ramona 18/05/2017 at 19:55

    Foarte frumos !!!

  • Reply Elena-Veronica Radulescu 18/05/2017 at 20:23

    Ce frumos ai scris.. felicitări pentru bebe 2.. o sa fii o mămică grozavă. Cea mai informată mămică pe care o cunosc sarcina ușoară iti doresc!

  • Reply Georgiana Tc 18/05/2017 at 20:45

    felicitări!

  • Reply Adelina Si Sofia Apintiliesei 18/05/2017 at 21:52

    Superb!
    Felicitari pt bebe 2 sarcina usoara si sa fiti sanatosi.

  • Reply SebaBaby 19/05/2017 at 05:37

    Multumesc mult, tuturor!
    Va imbratisez (dar nu prea strans ca ma preseaza burtoiul 😀 )

  • Reply vavaly 19/05/2017 at 09:05

    emoționant. chiaro adevarata aventura dar frumoasa.

  • Reply Anna Casian-Musteaţă 19/05/2017 at 06:09

    Frumos! Si succese in noua aventura!

  • Reply Anka Anka 19/05/2017 at 06:37

    Felicitari pt bb2!

  • Reply Io Ana 19/05/2017 at 07:03

    Ce frumos ai povestit! Felicitari!!!

  • Reply Andreea Maria 19/05/2017 at 13:29

    1a3l still counting…din septembrie o sa mearga la creșă și cred că ne va fi foarte greu amândurora.
    Am plans cu foc citind articolul, dar l-am.gasit foarte incurajator. Bravo mami, bravo Sebi!

  • Reply Diana Botez 19/05/2017 at 15:04

    Emotionant…chiar pretuiam momentele astea si ma gandeam ca o sa ma intristeze sa nu mai fie…cred ca aveam nevoie de o poveste ca a dvs 🙂 Si..felicitari!

  • Reply Mami 19/05/2017 at 20:50

    Ai scris foarte frumos si m-am regasit in multe dinjùtre situatiile voastre. Eu eram insarcinata in 8 luni cand a renuntat. M-am lovit de tot felul de pareri, ca el e prea mare, ca o sa ii fac rau celui mic din burtica, dar in ciuda sfaturilor proaste primite din toate directiile, am reusit sa fac asa cum credeam ca e bine si acest capitol s-a incheiat cu bine. Am ramas cu o parere pozitiva despre alaptat, drept urmare puiutul de 4 luni beneficiaza din plin de san 😀

  • Reply Adina 21/05/2017 at 00:06

    Terminati total alaptarea de noapte dupa 1 an. Daca se trezeste si vrea lichide, dati-i apa. Dupa un an, ca unui adult, copilului nu-i mai trebuie mancare noaptea.

    • Reply Elena Munteanu 22/05/2017 at 08:59

      Pentru ca…?
      Eu am preferat sa cercetez, sa aflu care sunt recomandarile celor face fac studii in acest domeniu (OMS de exemplu) si, cel mai important, sa ascult de nevoile copilului meu.

  • Reply Nicoleta Brescan 22/05/2017 at 14:57

    Felicitări, Elena!! O sa fie grozav in 4!

  • Reply Miruna 22/05/2017 at 22:26

    Heeeei, felicitări!!! Deci o să ai parte de un bis :))

  • Reply Raluca Loteanu 25/05/2017 at 04:26

    Felicitari, Elena! Este o veste minunata! 🙂

  • Reply Povești despre alăptarea extinsă - de la mame pentru mame - SuntPitic - Blog de Parenting 01/08/2017 at 10:50

    […] A fost un moment atât de deosebit și de minunat, de care îmi amintesc cu atât de multă emoție! Nivelul de conectare la care am fost amândoi atunci a fost atât de intens! Am respirat adânc, m-am bucurat din plin de clipele de liniște și am știut că totul va fi bine în continuare.” (Elena Munteanu) Continuarea poveștii o puteți citi aici: http://www.sebababy.ro/intarcarea-blanda-sfarsitul-aventurii-alaptarii-lui-sebi/ […]

  • Leave a Reply