Mașinuțe tamponate – the real thing

Mașinuțe tamponate

Sebi a început să petreacă din ce în ce mai mult timp cu tati, făcând diverse activități doar ale lor. Aproape în fiecare weekend ies singuri, se plimbă cu metroul, merg în parc, la munte și prin alte locuri. Și se pare că le place amândurora. 🙂

Bineînțeles, și mie îmi place. Am timp singură acasă – să o șmotruiesc, bineînțeles, doar nu m-oi relaxa (chiar de fiecare dată).

De la una din ieșirile tată-fiu se întoarce Sebi extaziat că a condus mașina, singur cu mâinile lui, cu volanul! Eu… cruciș către soț, printre dinți, luându-mă transpirații reci pe spate – ”Nu-mi zice că l-ai pus la volan, la mașină!!!”. Îmi pregătisem arsenanul de ocări și acuze de părinte iresponsabil.

”Nu, dragă, bineînțeles că nu! L-am dus la mașinuțe tamponate!” se justifică el rânjind… ”Și i-a plăcut tare mult! A stat în brațele mele și l-am lăsat să dea singur din volan.” continuă cu oarecare mândrie de părinte totuși responsabil, în timp ce Sebi țopăia de fericire.

Acum câteva zile, de dimineață, în drum spre grădiniță, Sebi a avut ocazia sa vadă și cum stă treaba cu mașinuțele tamponate – real thing!

Şosea dreaptă, curată, liberă (mno, eram pe sensul opus traficului greu spre birouri), uscată, însorită – minunat de condus, hlizindu-ne amândoi în mașină. Drumul avea să fie ultimul făcut pe traseul spre grupa mica de la grădiniță (vă povestesc în curând despre noua schimbare 😉 ). Totul senin până când…

Ajung în apropierea unui semafor, bandă liberă înainte, în timp ce culoarea se schimbă în verde (deci nu am motiv să încetinesc prea mult – oricum mergeam cu 40 km/h). Un șofer nerăbdător, ce stătea frumos în fundul unui altuia pe banda din dreapta, și-a dat seama că e prea grăbit și ”țuști”, pe banda mea – doar se făcuse verde și voia să fie primul. Doar că a schimbat banda atât de brusc, bineînțeles fără să se asigure, bineînțeles scârțâindu-i roține mașinii tunate… iar eu ”țuști” în fundul lui.

Impactul nu l-am putut evita, cu toată frâna pusă înstinctiv și cu tot ABS-ul activat (că de instinct de tras de volan nu am mai avut timp – și oricum nu era recomandat). Așa că i-am bușit colțul din spatele mașinii (că nu apucase să o tragă pe toată), sub ochii unui polițist aflat în intersecția respectivă.

Am tras pe dreapta să evaluăm pagubele și, cel mai important, să întorc capul la Sebi! Cel mic era poziționat în scaunul lui, cu fața spre sensul de mers, pe locul din mijloc (fără Isofix) și… rânjea. 🙂 L-am întrebat cu calm dacă s-a speriat și mi-a zâmbit că nu, continuând să-și ronțăie biscuiții cu forme de litere.

(Oare ce s-ar fi întâmplat dacă Sebi nu stătea în scaunul de mașină? Oare ce s-ar fi întâmplat dacă stătea în brațele cuiva, neasigurat? Chiar și la un impact relativ ușor, micuțul s-ar fi putut răni…)

Mbon… copilul e în regulă, hai să vedem și care-i treaba cu lovitul. Între timp a venit și polițistul din intersecție pe la noi, s-a asigurat că nu e nimeni rănit și a făcut rapid stânga-mprejur – ”Vă înțelegeți voi ca oamenii cu asigurarea, da?”. Mda…

Cum nu aveam timp atunci să stăm la discuții, a rămas să ne vedem mai târziu. Duc copilul la grădiniță, le anunț pe educatoare că e posibil să fie afectat cu întârziere de bușeala de dimineață (de unde, n-a avut nimic, n-a zis nimic – a fost prea preocupat să își petreacă ultima zi acolo) și îmi văd de treburi, că nu duceam lipsă de ele. Și mă tot gândeam…

Eu știam că aproape orice lovitură din spate este vina celui care lovește. Dar gândindu-mă și amintindu-mi detaliile evenimentului, am fost ferm convinsă că impactul nu putea fi evitat, oricine ar fi fost la volan în locul meu – individul a schimbat prea brusc banda, prea din scurt, fără nicio asigurare etc. Nu știam exact ce zice legea, dar nu avea cum să fie vina mea! Și mi-am propus să nu cedez, anticipând cum urmau să evolueze tratativele.

După prânz m-am întâlnit cu ”lovitul” – el era pregătit să primească tot ce are nevoie de la mine pentru a-și repara mașina. Eu nu eram pregătită să îi dau ce vrea. El era ferm convins că indiferent de situație, chiar recunoscând că nu s-a uitat deloc când a tras de volan (recunoscând și că de felul lui e un șofer agresiv), atâta timp cât eu l-am lovit e vina mea. Punct. Adică recunoști că e vina ta și ai pretenția ca eu să îți plătesc? Și mai și insiști? Dar nu e corect…

Calmă cum am fost tot timpul (cumva m-aș fi așteptat să fiu mai agitată, dar nop… am fost chill), am mers împreună  la poliție, unde am petrecut vreo… 5 ore!!! Asta chiar a fost neplăcut… Un polițist căruia i-am povestit pe scut cele întâmplate ne-a zis să nu mai pierdem vremea și să mergem pe amiabilă, că din primele păreri nu ar fi vina mea sau, cel mult, ar fi vină comună. Însă ”lovitul” nu a vrut să accepte nicio idee care nu îi dădea lui dreptate totală… așa că am așteptat analiza cazului.

Între timp și-a mai schimbat ușor din declarații, că de fap nu l-am lovit în colțul mașinii ci undeva pe mijloc, că de fapt avusese timp să se uite în oglindă și să se asigure și eu nu eram acolo, că de fapt polițistul din intersecție îi făcuse semn să se oprească brusc și alte mărunțișuri din astea. L-am lăsat să se contrazică singur, eu ținând-o pe adevărul meu.

Când am ieșit cu polițistul să fotografieze mașinile lovite, omul nu mai știa cum să îi intre pe sub piele. 🙂 Cel mai amuzant cred că a fost când ne-a verificat permisele de conducere – istoricul meu e curat lacrimă, fără vreun punct (adevărul e că nici nu m-a oprit vreodată vreun polițist în trafic), iar când a verificat istoricul lui… dădea din scroll și nu se mai termina, dădea din scroll și tot așa. 🙂

După prea mult timp pierdut, după ce ne-a ascultat versiunile, după ce a văzut mașinile și locul de impact (fiiiiiix în colț, spre aripă), după ce ”ne-a citit” aș mai adăuga, polițistul și-a spus părerea – ”lovitul” a primit amendă, revoltat, iar eu am plecat de acolo complet nevinovată. 🙂

Deci, nu orice lovitură în spate este din vina celui care lovește!!!

Seara, când l-am luat pe Sebi, am încercat să mai povestesc despre eveniment, să mă asigur că nu a fost afectat acumva. Și-a amintit de bușitură, amuzat – cred că mai voia, că i-a plăcut. Însă sperăm să nu mai trecem prin asta – să păstrăm șocurile de acest fel pe pista de mașinuțe tamponate.


Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

Leave a Reply