Parenting

Moartea animalului de companie – cum i-am explicat copilului

02/04/2018
moartea animalului de companie

Of, e tare greu acest articol…

Vineri seara ne-a murit pisica. 😢 De fapt, mai mult eram noi ai ei decât era ea a noastră…

La scurt timp după ce ne-am mutat la curte a tot început să ne viziteze un motănel. La început mai speriat, apoi din ce în ce mai încrezător. Era un pui mai măricel – nu cred că avea un an…

L-am primit, i-am cumpărat mâncare, soluție de deparazitare și picături împotriva puricilor și căpușelor. Ne-a primit la joacă și ne-a îndrăgit – venea din ce în ce mai des și stătea tot mai mult. Ne-a devenit și nouă drag și ne-am atașat de el…

moartea animalului de companie

După un timp, când Sebi spunea în stânga și în dreapta că este pisica noastră, i-am dat și un nume – Tango (pasiunea muzicală a prichindelului). Motănelul a învățat repede să răspundă când îl chemam astfel.

L-am lăsat liber. Pleca atunci când voia, venea când dorea, umbla pe unde îi poftea coada. Uneori nu dădea pe la noi câte o săptămână. Alteori venea pe garduri seara, când parcam mașina după o zi la serviciu. Apoi iar își vedea de ale lui cu zilele. Când lipsea câteva zile, Sebi ne spunea că îi este dor de pisic.

Tango este motivul pentru care am închis terasa toamna trecută – să nu înghețe motanul peste iarnă. În casă mai intra când și când, însă cel mai mult stătea afară – pe canapea, pe câte un scaun, cocoțat pe terasă sau pe papuci (nu știam că aceasta avea să fie ultima fotografie, cu câteva ore înainte…).

moartea animalului de companie

Venea la flocăit, rezista fără riposte la joaca celor mici și începea să toarcă înainte să înceapă mângâiatul. Vai, câte jocuri cu apa nu a mai făcut cu Sebi… De câte ori nu au adormit unul lângă celălalt…

Vineri noapte l-a găsit soțul întâmplător. Era rănit și se chinuia să respire. Fusese lovit. Am chemat un veterinar care a ajuns repede, însă… 😥

 

Acum, pe lângă gândurile la bietul Tango ne tot gândeam la Sebi – cum facem cu el? ce îi spunem? cum îi spunem? când îi spunem?

Ne-am luat răgaz până duminică seara – nu am vrut să îi stricăm weekendul. Și m-am tot gândit în acest timp. M-am sfătuit și cu educatoarea lui (un om minunat, prezent și implicat).

Aseară, după o zi plină petrecută împreună, după o bălăceală cu clăbuci și o rundă de Monopoly i-am spus că am pregătit să citim o carte foarte specială, după care urmează să povestim ceva. Am ales un moment în care micuțul se simțea liniștit și confortabil, în compania amândurora. În brațele lui tati a ascultat povestea ”Adio, bursuc”. Este o carte fantastică – o am de multă vreme în bibliotecă, însă nu am scos-o. Până aseară.

moartea animalului de companie moartea animalului de companie

 

În carte este abordat subiectul morții bursucului bătrân, temă îmbrăcată într-o poveste foarte potrivită celor mici. Nu este ocolit cuvântul ”moarte”. Bursucul moare iar prietenii rămași în urmă sunt triști și îi duc dorul. Însă își amintesc de momentele frumoase petrecute împreună, rememorează câte i-a învățat bursucul și, odată cu trecerea timpului, tristețea se mai domolește. Și rămân amintirile.

De la început l-am întrebat pe Sebastian dacă știe ce este moartea. Ne-a spus că nu știe…

După ce am terminat de citit cartea, l-am luat în brațe, cum stăm atunci când povestim ceva și i-am spus despre Tango. În cuvinte simple și clare, fără multe detalii, încercând să fac corelații cu idei din cartea pe care tocmai o terminasem. I-am răspuns sincer la toate întrebările pe care le-a avut: cum a murit? ce fel de accident a fost? unde merge când moare? s-a dus într-o vacanță? Nu de puține ori i-am spus că nu știu…

A înțeles că motănelul a murit, însă nu a înțeles conceptul. Iar eu am insistat pe idee că nu se va mai întoarce. Niciodată.

După ce am închis lumina și ne-am băgat în pat, am mai povestit despre asta. Spunea că îi place de Tango și îi este dor de el. Era sigur că și pisicul voia să vină la el. Să vină doar puțin, câteva minute, după care poate să moară din nou. (”Da, uite mami, moaie de două oi. Nu este mult. Este foaite pusin.”) I-am mai explicat de mai multe ori că nu se poate muri decât o singură dată și atât. A înțeles.

I-am spus că este normal să se simtă trist – eu eram foarte tristă, și tati la fel. L-am încurajat că dacă simte nevoia să plângă este în regulă – brațele mele sunt pregătite să îl țină cât va avea nevoie. ”Nu acum, mami. Poate mai târziu.” mi-a răspuns… L-am asigurat că dacă va dori să vină o altă pisică la noi o vom primi cu drag. Singur a propus să primim toate pisicile care vin (chiar dacă vor fi mai multe deodată). Și pe toate să le cheme tot Tango…

I-am spus că atunci când îi va fi foarte dor de motan să ne spună și îi vom oferi cea mai mare îmbrățișare (așa știe el că mai trec din supărări), ne putem uita la fotografii cu Tango și îi va putea face un desen, dacă va dori. Ne vom aminti de pisic, cum ne jucam împreună, cum se alergau ei, cum dormeau amândoi sau cum îi pitea mâncare pe sub masă.

moartea animalului de companie

Astăzi i-am dat cartea la grădiniță, în caz că va simți nevoia să o mai parcurgă. Am încredere că educatoarea știe cum să îl abordeze dacă Sebi simte nevoia să vorbească despre asta cu cineva. Mai multe, vom vedea zilele acestea – după ce va mai rumega informația și o va procesa. Însă momentul critic, zic eu, a trecut cu bine.

Nu puțini au fost cei care ne-au sfătuit să nu îi spunem adevărul lui Sebi. Că este mic, că va suferi, mai bine să îi spunem că pisica a fugit sau că s-a dus la mama lui, că nu știm dacă se va întoarce etc. Bineînțeles că am cântărit foarte bine înainte de a decide care ne va fi abordarea.

Am hotărât să îi spunem adevărul și să afle despre moarte acum, astfel. Sebastian are +4 ani, înțelege foarte multe, se întreabă și mai multe. Este un copil extrem de ancorat în realitate care nu știe de povești fantastice sau îngerași cu aripioare. M-am gândit că i-ar fi mult mai greu să accepte (poate și nouă să îi explicăm) mai târziu, când (inevitabil, asta este viața) va fi cazul să vorbim despre moartea unei persoane.

moartea animalului de companie

Așadar, în acest moment, Sebi a aflat că toate ființele vii mor la un moment dat (o singură dată și atât). Că după ce mor nu se mai pot întoarce niciodată, oricât de mult și-ar dori. Că este normal să fim triști și să ne fie dor de cei care mor. Nu am știut încă să îi răspund la întrebarea ”unde se duce cineva după ce moare ?”. Așa că momentan a rămas cu ”Nu știu, puiule. Da, e posibil să meargă într-o vacanță, așa cum spui tu.”.

La final, cred că mie mi-a fost cel mai greu cu acest episod (mai ales când am căutat imaginile pentru material). Și soțului, care are lipici la orice animal. Ușor nu are cum să fie, însă moartea unui animal de companie este o realitate care trebuie să îi fie prezentată cumva copilului care l-a îndrăgit…

 


 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter. 😉 Enjoy!

 

You Might Also Like

6 Comments

  • Reply Adina Aruștei 02/04/2018 at 09:09

    Imi pare rau, stiu ce inseamna

  • Reply Marina Bliderișanu 02/04/2018 at 09:25

    Offf. Mi-amintesc cum am plâns dupa papagalița mea. Ca după cel mai bun prieten.

  • Reply Alina Geantau 03/04/2018 at 09:39

    Offf,imi pare asa rau….stiu ce inseamna,am pierdut un suflet bolnav de leucemie….
    Acum avem tot un tomberonez dar doarme doar cu cea mare,dimineata o linge pe fata sa o trezeasca….

  • Reply Kty Orzan 04/04/2018 at 11:32

    Noi am pierdut cățelul, de 16 ani în familie. Ultima perioada a cam zăcut, copiii au văzut asta. Li s-a spus ca era trist pentru ca era singur și acum e la o curte unde are un alt prieten cățel și se joaca împreună. 5 ani si 7 ani. Nu au mai întrebat niciodată de el de atunci. Erau apropiați, se jucau împreună, mâncau împreună. Era prea greu sa le putem spune adevărul.

  • Reply miruna Papara 20/04/2018 at 09:39

    Mi-a placut articolul, destul de emotionant, mai putin partea de inceput. Cat de usor ati trecut peste faptul ca a murit si a fost lovit. Nu am simtit nici o mustrare de constiinta in sufletul vostru, ca l-ati lasat liber si a fost lovit, desi spuneti ca v-a fost foarte drag de el. Poate daca nu il lasati, traia si acum si discutia aceasta atat de grea nu ar fi avut niciodata loc. Stiu, e greu sa tii o pisica in curte, dar daca iti doresti poate fi improvizat. Mi-as fi dorit ca voi, bloggerii, sa faceti lumea sa constientizeze cat de important este sa ii tineti in curte. Voi, pentru ca voi aveti aceasta putere, spre deosebire de omul de rand. De fiecare data cand fac un drum in afara Bucurestiului gasesc cate un caine /pisica moarta pe strada.O fi vina soferilor ? Intr-o masura da, dar nu e niici vina lor ca sunt vietati care nu stiu ce-i aia masina. Va rog, daca v-a fost atat de greu, atentionati si alti posesori de animale sa-i tina in lesa, sa-i tina in casa/curte , ca sa nu treaca prin ce-ati trecut voi.

    • Reply Elena Munteanu 20/04/2018 at 11:50

      Miruna, încă de la început am scris că nu noi am luat pisicul ci el ne-a luat pe noi… El a fost cel care a venit la noi, el a fost cel care ne vizita când dorea.
      Nu mi-am dorit pisică în casă (am fost însărcinată, fără anticorpi de toxoplasmoză, fără dorința și puterea de a curăța păr și altele ale animalelor de companie prin casă). Nici acum, cu bebe mic ce urmează să înceapă târâșul nu vreau să am grija suplimentară a părului de pisici prin casă. Oricum, când o mai lăsam în casă stătea puțin după care cerea pe afară (chiar când vremea era urâtă – prefera să stea pe terasă sau pleca pe unde știa).
      Nu ne-am propus în niciun moment să facem tot posibilul să ținem pisica în curte. (Sincer, nici nu știu cum am putea face asta. Nu o putem îngrădi, nu o punem în lesă, nu o băgăm în cușcă. )
      Oricum, la ceva timp după ce s-a întâmplat am aflat că de fapt nu a fost lovită de vreo mașină ci a mâncat ceva cu otravă… O știam foarte atentă și vigilentă la mașini…

    Leave a Reply