”Nu viau a nită!” (”Nu vreau la grădiniță!”)

Sebi la gradinita - Nu vreau la grădiniță

Nu credeam să auzim asta de la Sebi.

El merge la grădiniță de la 1a6l, a avut parte de o adaptare în ritmul lui, a mers de fiecare dată cu plăcere, nu a plâns după noi, ne făcea vesel ”pa-pa” etc. Ba chiar de câteva ori a făcut stânga-mprejur și dus a fost, fără să zică ceva că se grăbea la distracție, lăsându-mă cu o lacrimă în colțul ochiului… Inclusiv pe educatoare le-a luat prin surprindere și nu știau cum să îl abordeze pentru că… era vorba de Sebi.

Vineri s-a întâmplat prima dată – când am vrut să îl scot din scaunul de mașină după ce am parcat în fața grădiniței, a refuzat: ”Nu viau a nită! Viau atas-a noi, a mami, a tati, a Buno!”. Degeaba am încercat eu să îl liniștesc și să îi povestesc că trebuie să merg la serviciu, iar mai târziu mă voi întoarce după el.

Tot timpul cât a stat în vestiar, a rămas lipit de mine și de sufletul meu, cu brațele de după gât, cu capul pe piept. Cât de greu mi-a fost să i-l dau educatoarei… Cât de greu i-a fost lui, spunându-mi ”Nu peca, mami! Nu peca! Viau atas-a noi! Nu viau a nită!”

M-am târât până la poarta grădiniței și am sunat la interfon să mă vadă și să îi fac cu mâna. Deja nu mai plângea. Mi-a spus ”pa-pa”.

Toată ziua am fost pe gânduri și nu mi-a fost bine, știind cum l-am lăsat. Am vorbit peste zi cu educatoarea, mi-a spus că s-a calmat repede, că s-a apucat de activități, că pare să se simtă bine.

M-am tot gândit de ce nu a mai vrut la grădiniță. Poate s-a întâmplat ceva acolo (marți a fost prima zi de după vacanță), poate a avut vreun conflict cu cineva, poate l-a supărat ceva/careva. Poate nu i-am acordat suficientă atenție și are nevoie de mai multă conectare cu noi – a fost prima săptămână cu Bruno acasă, săptămână grea, de acomodate, extrem de obositoare. Poate e gelos pe Bruno. Poate s-a manifestat cu întârziere dorul de timpul zilnic petrecut împreună în vacanță. Și mulți alți ”poate”…

Seara l-am luat puţin mai devreme, a venit și soțul mai devreme, să petrecem mai mult timp împreună. Am găsit un Sebi vesel și încântat de timpul petrecut la grădiniță, mi-a povestit el cum s-a distrat toată ziua, cum s-a jucat împreună cu colegii și cu educatoarele lui. Și m-am liniștit.

Am zis că o fi avut o dimineață mai dificilă (fără să înțelegem motivele exacte) și a trecut. Urma weekendul în care planificasem să ieșim în parc, să petreacă și câteva ore bune exclusiv cu tati, să ne distrăm etc.

Zis și făcut – week-end în familie, (relativ) odihnitor, cu mult timp împreună, ieșit la joacă, plimbat în parc, tăvălit în iarbă și multe alte activități frumoase. Din când în când îl mai întrebam dacă îi place la grădiniță, dacă vrea să meargă, dacă l-au supărat educatoarele, dacă l-a supărat vreun coleg. De fiecare dată ne-a răspuns cu entuziasm că îi place și că vrea să meargă, că îi place și că se distrează.

Luni dimineață – ”Sebi, vrei să mergi la grădiniță?” ”Daaaaa! Medzem a nită!” Și se îmbracă, se încalță, își ia ghiozdănelul și țuști la mașină. Singur intră și se plasează în scaunul lui, cere nelipsitele ”tachide” și sporovăim tot drumul, observăm mașini, autobuze, tramvaie și microbuze, ne amintim ce frumos ne-am distrat în weekend și ne facem planuri pentru noua săptămână. Râs și voie bună.

Am ajuns, am parcat, am dat să-l scot din scaun: ”Nu viau a nită! Viau atas-a noi, a mami, a tati, a Buno!” La asta nu mă așteptam… Din nou a stat lipit de sufletul meu tot timpul în vestiar, din nou l-am lăsat plângând în brațele educatoarei, din nou s-a liniștit înainte să ies bine pe poartă.

Hmmmm… acum chiar trebuia să facem ceva în privința asta.

În cursul zilei educatoarele i-au acordat o atenție sporită, l-au mai întrebat dacă îl deranjează ceva sau cineva, dacă se simte bine, dacă se distrează dacă este supărat. Le-a spus mereu că îi place mult la grădiniță și că este supărat pe mami că a plecat la serviciu. Așadar, cu mami avea el ceva…

Seara, când l-am luat, mi-a povestit cu același entuziasm delicios cum s-a distrat el peste zi, cum s-a jucat și a mâncat și a dormit și iar a mâncat și iar s-a jucat. Supărat nu mai era, dar ştia că a fost dimineaţă. I-am mai povestit odată că eu trebuie să merg la serviciu, că el merge la serviciu, iar seara ne întâlnim din nou cu toţii pentru o nouă porţie de distracţie.

Pentru a doua zi ne-am gândit să schimbăm strategia – să meargă tati să îl lase la grădiniță. Își pregătise și o punguță cu mălai să dea la puișori (dap, au și pui de găină în grijă), era entuziasmat să ajungă la grădiniță. Când veni vremea să plece din vestiar, iarăși plâns cu suspine și ” Nu peca, tati! Nu peca a teviți! Viau atas-a noi! Nu viau a nită!”.

Aha… deci nu era supărat pe mami. Este supărat la fel de tare și pe tati.

Seara, după cină, înainte de somn, ne-am așezat toți trei liniștiți să povestim în timp ce ne pregăteam de somn:

– Pui mic, mâine vrei să mergi la grădiniță?

– Da! Pațe a nită!

– Te distrezi la grădiniță?

– Da! Ău dzoc a iotu di dzoacă!

– Știu că ai fost supărat azi dimineață pe tati, ieri dimineață te-ai supărat pe mami. Și ai plâns…

– Da! Ău țupăiat a mami, a tati, piacî a teviți! Ău pâns…

– Micuțul meu, și noi ne-am dori să petrecem ziua împreună, dar trebuie să mergem la serviciu.

– Di țe?

– Oamenii au nevoie de ajutorul nostru să poată munci și ei mai departe. (Evităm motivul ”sa aducem bani acasă, sa cumpărăm a,b,c”.) În fiecare dimineață noi mergem la serviciu iar tu mergi la grădiniță. Seara venim să te luăm și petrecem tot timpul împreună.

– Da, ău meg a nită. Pațe a nită!

– Mă bucur că îți place, micuțule. Maine dimineață, când vom ajunge la grădiniță, crezi că o să mai fii supărat pe mami și pe tati?

– Da! Ău țupăiat a mami, a tati, piacî a teviți! Ău nu ma pâg…

– Pui mic, te cred că ești supărat. Te înțeleg că vrei să și plângi.

– Ău nu ma pâg, mami. Medzem a nită, pap mataie, dzoc a iotu di dzoacă, pap mataie, dom, vini mami, medzem atas-a noi, a mațina, a tati, a Buno.

– Exact, dragul meu mic, după ce dormi și te trezești, voi veni cu mașina să te iau și mergem acasă la noi să ne distrăm cu tati și cu Bruno. În fiecare zi vom veni să te luăm de la grădiniță!

– Ău țupăiat ma putin. Ău nu ma pâg.

Așadar, după această discuție, totul s-a lămurit – Sebi era supărat că noi mergem la serviciu și nu rămânem să petrecem ziua împreună, după două săptămâni de vacanță în care am fost nedespărțiți.

Chiar dacă are 2a10l, a știut să spună ce anume îl supără și să verbalizeze asta, după ce am pus întrebările potrivite, în contextul potrivit. Singur a luat decizia de a nu mai plânge, singur a luat decizia de a fi supărat mai puțin, singur a hotărât că va fi totuși supărat în continuare.

Îl cred, îl înțeleg și îi respect supărarea. Și eu sunt puțin tristă dimineața, când îl las acolo, chiar dacă știu că îi este bine – l-aș strânge tare de tot în brațe și nu i-as da drumul câteva ore. L-aș lua cu mine peste tot, așa cum își dorește și el (bine, el nu vrea cu mine la serviciu, ci își dorește să mergem acasă la noi și la locul de joacă 😀 ).

Începând de a doua zi, despărțirea de la grădiniță a fost mult mai ușoară, mi-a făcut cu mâna, mi-a spus ”pa-pa, mami” și s-a îndreptat către activitățile lui, fără să mai plângă, știind că este mai puțin supărat.

Am reușit să trecem cu bine peste primul ”Nu vreau la grădiniță”. Am reușit să comunicăm eficient și să aflăm cauza, să discutăm despre asta fără a-i putea satisface micuțului dorințele. Le așteptăm pe următoarele. 🙂

Leave a Reply