Naștere

Povestea unei nașteri – naturală după cezariană

08/08/2016
naștere naturală după cezariană

Acest articol aparține Oanei, o mamă care a avut șansa să experimenteze o naștere naturală după cezariană anterioară și a fost de acord să împărtășească povestea ei.


”După o cezariană la foarte rece (pe motiv că ”Hai că mâine sunt de gardă. Ia vino tu să naștem!” – asta la 38+5 săptămâni, eu având încredere că medicul știe mai bine, recunosc, și din lipsa de informare) am ajuns după îndelungi “eforturi” să primim cu mare entuziasm vestea venirii unui nou bebe.

Eram oarecum consolați cu idea de o nouă cezariană, întrucât în orașul în care locuiam (Bacău) nici măcar în teorie nu cred că a ajuns vestea că se poate și altfel… să nu mai vorbim de posibilitatea de a-și asuma cineva așa ceva.

În sinea mea, invidiam oarecum mămicile care au ajuns să aibă parte de experiențele împlinitoare de care tot citeam pe diverse site-uri și grupuri dedicate și mi-ar fi plăcut și mie să simt câte puțin din “acel ceva” care iți spune că puiul tău e pregătit să vină pe lume, însă eram resemnată.

Asta până într-o zi când, la serviciu, din lipsă de ocupație, am citit în continuu despre NVDC și s-a aprins un beculeț și o urmă de speranță… ce ar fi dacă? Am început să pun ceva piese de puzzle cap la cap și am văzut că se leagă ceva – având o soră în București aș fi avut unde sta,  am descoperit medici open mind care lucrează la stat (bugetul nu ne permitea să luăm în considerare varianta de privat) și așa a început periplul. Ceea ce avea sa fie doar o vizită în perioada nașterii în București, s-a concretizat cu o mutare completă a domiciliului, soțul găsindu-și între timp un job aici. 🙂 Așa că ne-am aventurat împreună, cu totul.
Sarcina a decurs fără probleme, singurul semn de întrebare era la pitica din burtică, care nu lua în greutate conform graficelor, fiind cu aproximativ 3 săptămâni întârziere de dezvoltare după “spusele” ecografului. Însă știind că și surioara ei a fost micuță la naștere (2900 g) m-am mai liniștit puțin.

Între timp am citit cartea HypnoBirthing care s-a dovedit a fi foarte utilă pe partea tehnicilor de relaxare și de respirație, ajutându-mă totodată să îmi schimb viziunea asupra întregului proces al nașterii.

La 39+3 săptămâni, pe la 5 dimineața am simțit o ușoară scurgere și prin somn am rânjit cu gura până la urechi de fericire și emoție că se apropie momentul marii întâlniri. Am fost puțin egoistă și am păstrat pentru mine cam o oră și jumătate veștile, lăsând soțul să se trezească la program, să fie odihnit.

Credeam că se rupseseră membranele de tot, dar aveam să constat ulterior că erau doar fisurate, până la ora 9 pierzând lichid în cantități micuțe dar constante. La ora 9 a țâșnit din senin fântâna arteziană, eu râdeam în hohote. 🙂 Soțul și așa panicat, nu știa de unde să mai sară cu prosoape. Inițial am spus că vom sta acasă marea parte a zilei, însă am constatat că lichidul avea ceva urme verzui și nu știam dacă este vorba de vernix sau ar trebui investigat, având cunoștință că totuși nu era un semn de dorit.

Pe la ora 11.30 am decis să mergem totuși la camera de gardă și dacă nu sunt probleme să ne mai plimbăm prin zonă, dar să ne luam toate măsurile de precauție. După ce am parcat mașina, am spus că mergem la o cafea să ne liniștim înainte, să profităm de puțin timp pentru noi de care sa ne amintim cu drag peste ani. Însă când am coborât din mașină am avut “plăcută” surpriză să constat că mai era ceva lichid de scurs – de fapt, eram fleașcă!

Am renunțat la ideea cafelei cu promisiunea unei reprogramări (peste ani și ani) și am mers cu prosopul după mine până la spital, având impresia că jumătate de oraș mă privește. Acolo s-a decis internarea și am fost condusă într-un salon de travaliu.

Mi-a plăcut mult ideea de a sta singură în salon și de a mă bucura de clipele intense în liniște. Nu începuseră contracțiile așa că eram toată un zâmbet și glumeam cu doamnele asistente și cu moașele. Pe la ora 2 au început valurile ușoare și mă dădeam zmeu – să tot naști dacă asta e tot ce simți! 🙂 Aveam să îmi schimb părerea câteva ore mai târziu.

Marea parte a travaliului mi-am petrecut-o în picioare, știind că gravitația ajută la coborârea copilului. Pe la ora 17 am ieșit în curtea spitalului să îmi scot soțul la o plimbare, cu mici pauze pe contracții, care erau suportabile, însă necesitau o respirație ceva mai profundă. Am avut parte și de cafeaua mult râvnita, pe o bancă, iar timp de o oră am râs aproape continuu cu soțul. Aveam o stare de spirit la superlativ, până a început ploaia.

Extraordinare cele 5 minute în care am parcurs curtea spitalului până la adăpost, timp în care picăturile mărunte îmi cădeau pe față… foarte revigorant! Acolo mi-aș fi petrecut întreg travaliul dacă ar fi fost posibil!

Pe la ora 19 mi-a fost administrat antibiotic, având peste 12 ore de la ruperea membranelor, riscul de infecție fiind crescut. În jur de ora 20 mi-a fost efectuat primul tușeu vaginal (după cel de la internare care constata un col destul de lung) și, spre surprinderea mea, care mi-aș fi dorit să fie măcar puțină dilatație, am primit verdictul că abia s-a înmuiat colul – dilatație 0.

Nu am avut prea mult timp să fiu dezamăgită pentru că a început distracția. Contracțiile veneau din ce în ce mai profunde și mai greu de suportat. De liniște nu prea am avut parte pentru că ușa era mai mereu deschisă și se perindau foarte multe persoane care vorbeau destul de tare și mă scoteau din ritm, mai auzeam câte o mămică de la saloanele alăturate care năștea – îmi dădeau și mie lacrimile de emoție de fiecare dată când se auzea scâncetul mult așteptat. 🙂

Găseam destul de confortabil balansul de pe un picior pe celălalt și un ușor murmur, un prosop ud pe frunte/ceafă care făcea o echipă minunată cu geamul larg deschis pe unde intra o briză de ploaie minunată.

Deja nu mai cronometram contracțiile, fiind foarte concentrată pe respirație. O parte mai puțin plăcută a fost aceea în care s-a insistat să stau cu burta în sus pe pat pentru monitorizare, însă contracțiile erau mult mai greu de suportat. Inițial au spus maxim jumătate de ora pe care am îndurat-o cu stoicism, după care limita superioară a timpului dispăruse și s-ar fi dorit să stau cât mai mult acolo. Am reușit să “evadez” cu scuza de a merge la toaletă (pe care am frecventat-o destul de des pe întreaga perioadă a travaliului) după care nu m-au mai “prins”.

Mi-am găsit oarecum alinarea stând pe un scaun cu capul de tocul ușii din care mai aveam puțin și mușcam… Când prindeam un moment de liniște și reușeam să mă deconectez, simțeam doar valuri de căldură fără pic de durere și mă miram cum de este posibil. 🙂 Dar erau destul de rare momentele respective…

La miezul nopții ajunsesem deja la gândul de a solicita cezariana, deoarece simțeam că se atinge limita maximă a suportabilității durerii… când, la un moment, dat am avut senzația de a împinge. Am chemat o moașă care a zâmbit și a spus că are vești foarte bune pentru mine – dilatație aproape completă. M-a urcat pe masă și a început să dea adunarea întregii echipe.

Cele mai grele momente cred ca au fost următoarele maxim 10 contracții când corpul meu voia să împingă iar eu nu îl puteam controla. Moașa mă ruga să mai stau puțin cu împinsul pentru că mai este un mic rest de col de dilatat și să nu îl rupem.

După ce a venit și medicul a fost “floare la ureche”. Pe o primă contracție a ieșit capul iar pe a doua a țâșnit micul pui de om ca un peștișor. 🙂

Emoțiile nu le pot descrie, nu cred ca s-au inventat cuvinte pentru a reda acele trăiri…

Mi-a fost pusă imediat pe burtă, i-a fost masat vernixul pe piele până s-a uscat, i-a fost lăsat cordonul ombilical să pulseze până la sfârșit, după care mi-a fost pusă la sân.

Unde toate astea? Într-un spital de stat din România, unde mi-aș fi dorit să am parte de tot acest pachet minunat însă nu am îndrăznit să le solicit pe toate. Însă mi-au fost oferite de o echipa extraordinară de moașe, asistente, medici, rezidenți… you name it. Una dintre cele trei moașe drăguțe, s-a oferit să mă ajute la partea de fotografii (pregătisem aparatul foto de acasă), având astfel cele mai frumoase amintiri cu pitica aburindă. 🙂

Nu știu dacă acestea sunt proceduri standard sau dacă am prins eu vreun moment în care s-au aliniat stelele. 🙂 Însă am profitat din plin de ofertă.

Am solicitat să nu îi fie administrat lapte praf deloc, o nouă doleanță care a fost întâmpinată cu deschidere, spunându-mi că în primele 10 ore de la naștere copilul nu are nevoie de hrană (!!!), așa că mă poate aștepta fără probleme.

Micul pui de om perfect a cântărit 2.680 g, lucru care probabil m-a ajutat să nu am parte de rupturi, doar ceva crăpături superficiale la nivelul pielii, care s-au rezolvat cu câteva fire rapide. Cicatricea uterină nu a fost adusă niciodată în discuție, ca și cum nu ar fi fost acolo. Nu am simțit absolut niciun disconfort la nivelul acesteia.

Copilul a fost luat la secția de neonatologie, făcând un mic ocol pe la tati cel emoționat care făcea ture în sala de așteptare, acesta fiind ulterior invitat (fără cerere specială din partea noastră) să mă viziteze în salonul de travaliu după ce s-a igienizat locația. Am avut parte de mai bine de 30 de minute de stat împreună în liniște, numai noi doi, timp în care ne-am bucurat la cald de minunea care și-a făcut loc în viața noastră.

După plecarea soțului am rămas în sala de travaliu pentru “a mă liniști”, însă după două ore am coborât singură pentru a merge la toaletă, simțind o presiune destul de mare pe vezică. Am fost foarte plăcut surprinsă să constat că mă pot mișca foarte ușor, fără niciun fel de restricție (făcând constant comparație cu recuperarea și lipsa de mobilitate de după operația de cezariană din urmă cu 2 ani și 4 luni).

Am mai rămas puțin în salon, la insistențele moașelor de a mă odihni puțin, fiind foarte obosită după mai bine de 24 de ore de stat trează și în picioare, garantându-mi că mai liniște de atât nu voi avea parte.

În jur de ora 5 dimineața am coborât în salon și mi-a fost adusă mica minune, am atașat-o la sân și a știut ce are de făcut fără insistențe. După o masă copioasă, timp în care îmi era frică să clipesc pentru a nu rata vreo grimasa a piticei, ne-am odihnit amândouă, fiind foarte obosite de această experiență solicitantă în care am făcut o echipă perfectă.”

 

Autor: Oana Ungureanu (aka MySis)
Credit foto: Magda Constantin

You Might Also Like

19 Comments

  • Reply Diana Elena Radu 08/08/2016 at 16:03

    Daca se specifica si spitalul era super 🙂

  • Reply cristina marin 09/08/2016 at 09:29

    Ne poate spune cu ce medic a nascut? Multumim!

    • Reply Elena Munteanu 09/08/2016 at 10:23

      Sarcina i-a fost urmarita de dr. Zugravu (preluata de la +30 de saptamani, parca) si a nascut cu dr. Gica Nicolae.

  • Reply Adriana Zamfirescu 09/08/2016 at 06:52

    Cea mai frumoasa poveste din cate am auzit si cunoscut!
    Love!!!

  • Reply Dana Crăciun 09/08/2016 at 07:28

    Îmi vine să plâng. .. FELICITĂRI! Chiar ți s-au aliniat stelele! Eu nu am avut parte de așa ceva, am născut natural, dar vai de mine și de bebe… nu am avut parte de asemenea tratamente plăcute din partea medicului și a moașelor, deși am născut în același spital. Din păcate, nici sora mea (a născut tot la Filantropia)…
    Poți spune, te rog, numele medicului. .. și al moașelor eventual (în cazul în care mă răzgândesc și mai facem un bebe)

    • Reply SebaBaby 09/08/2016 at 08:01

      Poate s-or mai fi schimbat procedurile interne de cand ai nascut…
      Sarcina i-a fost urmarita de dr. Zugravu (preluata de la +30 de saptamani, parca) si a nascut cu dr. Gica Nicolae.

    • Reply SebaBaby 09/08/2016 at 08:02

      La neonatologie a fost de garda dr. Grecu Georgeta.

  • Reply Gabriela Osborn 09/08/2016 at 11:38

    Și eu am născut la Filantropia. A fost o experiență super, întreaga echipă a fost de nota 10, nu am avut absolut nimic de reprosat. Medicul cu care am născut l-a lăsat pe soțul meu sa asiste la naștere și sa taie cordonul ombilical. Fiind la al 4-lea copil mi l-au lasat pe bebe in rezerva, toate asistentele erau atente si ma incurajau sa il mai las in grija lor ca sa ma odihnesc. As alege oricând Filantropia, incomparabil de deschiși către nașterea naturala și legătura mama-nou născut fata de alte maternități de stat.

  • Reply denisa 09/08/2016 at 23:10

    Buna, si eu vreau sa nasc natural dupa cezariana. Inca n am vb cu dr meu. Tot la filantropia nasc. Am emotii. Dr meu este Safta si mi se pare super. Ai cumva materiale de respiratie care m ar ajuta? Mersi

    • Reply Elena Munteanu 10/08/2016 at 10:40

      Buna Denisa!
      Cartea HipnoBirthing despre care scrie mai sus cred ca ti-ar fi de ajutor.
      Mult succes!

  • Reply Nastasia Sia 09/08/2016 at 20:39

    Acelasi tratament e si la spitalul “Elena Doamna” din Iasi! Super echipa!

  • Reply Ramona Daniela Achitei 19/09/2016 at 14:28

    Felicitari pentru experienta, indrazneala, curaj si open mind!!! Multa sanatate si crestere usoara!!!

  • Reply Cristina 06/04/2017 at 00:35

    Cu doctorul gica urmeaza sa nasc si eu maine dimineata..am citit cu drag povestioara ta..dar as vrea sa stiu cam cat se baga in buzunar la doctor ..tinand cont ca nu ma luat nimeni in evidenta pt ca am fost plecata in strainatate si m am intors curand..prima investigatie cu dr gica a fost ieri si mi s a parut suoer ca mi a spus ca am doua variante ori sa ast sa ma ia durerile de travaliu de la sine..ori sa ma ajute el sa nasc ..nu am idee va rog ajutati ma!

    • Reply Elena Munteanu 06/04/2017 at 14:59

      De bagat in buzunar, nu stiu ce sa iti zic…
      Insa de nastere, te-as sfatui sa astepti declansarea travaliului. 😉
      Nastere frumoasa!

  • Reply Alexandra Pricop 13/10/2017 at 08:03

    Felicitari Elena!!!! Sa va traiasca minunea si sa va bucurati de viata in 4! Va pup :*!

  • Leave a Reply