Abadu bata mama tatiiii!!! :)

primul zbor

Săptămâna trecută a fost una plină pentru Sebi – a mers cu muuuulte mijloace de transport, spre încântarea lui maximă: tren, autobuz, tramvai, metrou, cărucior (yep, i-am cumpărat cărucior 😀 ) și, bineînțeles, cu avionul.

Am profitat că prichi a avut o săptămână de vacanță de la grădiniță pentru a face o mică escapadă în trei (adică nu avea cu cine sta, a trebuit să ne luăm concediu și să facem ceva în timpul ăsta). Ne tot plângeam noi că nu am mai mers într-un city-break de ani buni, așa că am ales un oraș pe care eu nu l-am mai vizitat până acum – Roma. Eram foarte curioși cum se va comporta Sebi în avion, fiind prima experiență cu acesta.

Cu o săptămână înainte de a pleca am început să îi povestim că vom zbura împreună, că ne vom urca într-un avion mare și vom pluti pe sus, printre nori. Am stat cu gâtul în sus toată săptămâna și i-am tot arătat avioane pe cer, acasă îi explicam și ne jucam cu un mic avion, am citit prin cărți etc. Cu teoria era pregătit. 🙂

Biletele le-am cumpărat de la WizzAir – totul operat online, direct pe site-ul lor. (Am luat legătura cu vreo lună înainte cu diverse agenții de turism în ideea că vom obține oferte mai bune, însă nu ne-au oferit nimic deosebit – am ieșit mai bine pe cont propriu.)

Pentru copii, cei de la WizzAir pun la dispoziție un soi de ”pașaport” ce se poate viza la fiecare zbor. După șase vize, cel mic poate intra în carlinga piloților la finalul unui zbor. 😉 Ne imaginam extazul lui Sebi în carlingă. Din păcate, am uitat să imprimăm hârtia odată cu check-in-ul online, așa că am ratat două vize…

Pentru că Sebi are peste doi ani, a trebuit să îi cumpărăm bilet cu loc separat (puțin mai ieftin decât biletele noastre – nu am idee de ce, dar nici nu am avut timp să aflu). Că avea loc să nu stea călare pe noi era foarte ok. Că trebuia să stea liniștit, cu centura pusă, nu mai era ok. 😀 În plus, eu vroiam să îl alăptez la decolare și aterizare, să nu aibă probleme cu diferența de presiune (citisem că asta ajută).

Pe vremea când ne plimbam doar noi doi, luam câte o geantă mică de fiecare și ne ajungeau lucrurile o săptămână. Acum, pe lângă gentuța fiecăruia, a trebuit să luăm și un bagaj de cală că na, prichi are mai multe și mărunte. 🙂 Măcar nu am mai cărat calculatorul după noi.

Fiecare pasager poate lua la bord un bagaj mic (42x32x25cm) SAU unul mai mare (56x45x25cm), contra unei taxe (valoarea variază în funcție de sezon și de check-in – se pot verifica aici detaliile). Noi ne-am descurcat cu trei bagaje mici și burdușite.

La cală am pus un bagaj mai mare – era o limită de 23 de kg însă nu avem o geantă prea mare (trebuie să ne echipăm mai bine, pentru viitor). Așa că am plătit 88 de lei pentru o geantă de vreo 10 kg…

În plus, am putut lua gratuit și un cărucior (pliabil, de tip umbrelă). Special pentru acest city-break i-am cumpărat copilului cărucior. 😀 Ne-am gândit că ne vom simți mai bine fără să cărăm tot timpul pe sus copilul (chiar dacă are puțin peste 10 kg)…

Avantajul că am mers cu prichi – am avut prioritate la îmbarcare, atât la dus cât și la întors. 😀 A fost interesant să nu ne mai înghesuim între toți pasagerii. Am respirat și noi în voie iar puiul nu a fost agitat de prea multă lume în jurul său.

Am putut merge cu căruciorul până la autobuz iar acolo l-am predat pentru a fi băgat la cală. La Roma, am aterizat pe un aeroport micuț (Ciampino). Atât de mic, încât am ieșit din avion și am mers 200 de metri pe jos, fără să fie nevoie de autobuz.

Neștiind cum vom primi căruciorul, ne așteptam să îl preluăm de pe banda cu bagajele de cală (așa cum s-a și întâmplat la revenirea în țară). Ei, în cei 200 de metri cu piciorul, am observat că lumea ocolea cu eleganță căruciorul nostru – pliat, pus pe jos, în picioarele tuturor, singur lângă avion… Aștepta doar să îl ia cineva. Mă bucur că am fost noi cei care am făcut-o.

În avion, zonă nouă – Sebi era numai ochi și urechi, atent la tot ce mișcă. 🙂 A așteptat răbdător îmbarcarea tuturor pasagerilor, a studiat fereastra, măsuța și centura de siguranță, a văzut că se poate cocoța pe scaune etc.

Am cerut unei însoțitoare de zbor o centură separată, cu gândul să îl țin în brațe și să îi dau să sugă la decolare, să nu se sperie. Însă m-a refuzat, politicos. Mi-a spus că pentru siguranța copilului să îl ținem în scaunul lui cu centură și să îi dau să mestece o gumă că ajută (i-am amintit că micuțul are 2 ani – nu știe să mestece gumă). ”Oricum, majoritatea copiilor plâng la decolare și la aterizare că îi dor urechile” îmi mai spune din experiența sa de până atunci.

Asta e… Am zis că facem tot posibilul să îl ajutăm pe pui să fie confortabil. L-am pus în scaunul lui (cât de târziu s-a putut, să nu apuce să se plictisească), a acceptat să îi punem centura, i-am explicat că trebuie să așteptăm puțin până ajunge avionul sus, în nori și a înțeles puiul. La decolare l-am luat în brațe, pe o parte, i-am dat să sugă (avantajul alăptării unui toddler) și a fost foarte bine. Nu a avut niciun disconfort, nu a plâns deloc. Ajuns sus, i-am arătat cum ne tot înălțăm – s-a lipit fascinat de geamul avionului. 🙂

După ce am intrat în nori și nu a mai avut ce admira pe fereastră, am scos din activitățile pregătite – cărți, abțibilduri (ah, ce mă zgârie pe ureche cuvântul ăsta) și filmulețe pe telefon (cu el, bineînțeles).

Zborul a fost destul de scurt (sub două ore) așa că timpul a trecut repede. Nu a cerut să zburde pe culoar, ceea ce a fost grozav. Noi ne și imaginam fugind după el prin avion. 😛 Nu a fost cazul. Dar spre final și răbdarea puiului era pe sfârșite… și am simțit-o din plin.

La aterizare nu a vrut sub nicio formă să își pună centura de siguranță. Atât a plâns micuțul… Era în același timp obosit și suprastimulat, explicații nu a vrut să audă… Nici măcar telefonul cu filmulețe nu a fost util (la care recurgem în momente de maximă nevoie). Bine că din avion nu ne puteau da jos (sincer, nici nu ne-a interesat de ceilalți pasageri).

A făcut un tantrum așa cum nu suntem noi obișnuiți… L-am îmbrățișat amândoi, i-am tot spus pe un ton calm că trebuie să stăm cu toții cu centură – printre țipetele lui. Într-un final s-a liniștit la sân și a revenit la veselia lui după ce am aterizat. 🙂

La întoarcere a fost și mai greu pentru micuț – era trecut de miezul nopții, decolarea se amânase cu o oră, era dereglat complet cu somnul și cu mesele… Am încercat să îl ajutăm să fie cât mai confortabil (și ne rugam la ceas să-și miște mai repede limbile), să îl lăsăm să se desfășoare așa cum are nevoie. Era prea obosit să adoarmă – se chinuia să își țină ochii deschiși. Tantrumul a fost tot la aterizare pentru că nu vroia centura…

Per total, momentele neplăcute au trecut repede. Se pare că i-a plăcut că ne tot repetă ”abadu bata mama tatiiiii” și ne arată în sus. Când îl întrebăm dacă i-a plăcut și mai vrea să zboare ne răspunde cu un vesel ”da” și chiar îl credem. 🙂

Așa că ne gândim la o următoare destinație (tot prin apropiere, cred) pentru următoarea experiență în aer. Însă mi-am propus alte tactici, poate reușim să evităm și micile neplăceri.

5 comments to Abadu bata mama tatiiii!!! :)

  • Raluca Vieriu  says:

    Elena, poate ne povestesti si ce i-a placut cel mai mult la Roma lui Prichi sa ne inspiram si noi!

    • SebaBaby  says:

      Dap, urmeaza 🙂 Un articol despre Roma in general si despre gradina zoologica in particular 😉

  • Geta Si Ionut Arsene  says:

    Mergem si noi!
    Sper ca totul va decurge ok…

Leave a Reply