Parenting Uncategorised

Puterea telepatică a gândurilor de mamă

24/08/2017
telepatie mamă copil

E toiul nopții. Liniște deplină.

Mă trezesc pentru că… degeaba (nu am motive pentru o porție de insomnie bruscă, nu?). Dar stau atât de bine, atât de confortabil între 5 perne, cum rar îmi mai găsesc o poziție. Și sunt în patul meu, nu în al lui Sebi. Nu trebuie să merg la baie, ceea de e wow (în ultima vreme fac minim 10 drumuri la baie… cu o noapte în urmă mi-am luat și perna și am sprijinit-o pe mașina de spălat…).

Știu că eram atââââât de obosită și tare bine mi-au prins câteva ore de somn. Noaptea precedentă mi-am petrecut-o… nedormind. Am stat în fund, între perne, cel mult moțăind. Cineva mic și zvăpăiat din burta mea a avut chef de joacă. Toată noaptea! Cu picioarele în stomacul meu. Ah, ce arsuri am putut să am… Efectiv simțeam cum lovește stomacul și cum îmi ridică sucul gastric pe gât… Bleah! Și dureros… Și obositor… Niciun remediu nu a funcționat…

Dar acum, atât de bine era… În sfârșit se potolise bebe – care tropăie trei sferturi din zi de zicem că vrea să iasă prin buric. Și era liniște… Și eu stăteam confortabil…

Acum, în tot binele ăla care mă înconjura, ce mă apucai eu să fac? Să mă gândesc! Nu la nimicuri, filme văzute, vacanțe sau alte prostii. Nuuuuu… îmi trebuia să mă gândesc la treburi profunde, de dragoste, de copii!

Printre altele: ”Ce bine că în sfârșit s-a potolit bebe din burtică. Dar oare cum stă ea/el acolo? Cred că îi place, că se joacă mult. Sigur simte cât este de iubit/ă și așteptat/ă! Îi place și când îi vorbește Sebi, că reacționează imediat. Îi place și când mângâie tati, că tropăie rapid când îi simte mâna. De unde o ști cine sunt ei de îi simte așa? Dar poate s-o potoli după ce-o ieși și n-o fi atât de agitat/ă. Oare știe că acum mă gândesc la ea/el? Oare simte?” ș.a.m.d. Nu puteam eu să mă culc la loc, că mi-era prea bine…

Da, știa că mă gândesc la ea/el! Că s-a trezit! Fără să mă mișc eu, fără să ”provoc” cumva! Doar pentru că m-am gândit așa, mai mult, și i-am vorbit. În mintea mea! Și… nu s-a mai culcat la loc prea curând. Nici eu nu am mai putut sta în poziția confortabilă pe care o găsisem că cineva mic îmi tropăia vezica…

Și nu e prima dată când am făcut din astea! Au mai fost și alte momente când i-am vorbit bebelușului din burtă în gând și a reacționat, când era în momente de liniște deplină și ziceam că doarme. Strange, nu?

Am avut multe momente de ”instinct matern” să-i zicem și cu Sebi. Se mai întâmplă și acum. Noaptea, în peste 80% din dăți, mă trezesc eu cu câteva minute înainte ca el să se trezească și să vină să mă caute! Când era micuț, mă trezeam înainte ca el să înceapă să se foiască și când apuca să deschidă gurița să plângă după mine eram deja aproape de el. Era wow de fiecare dată când îmi dădeam seama de asta!

Cu mama mea, avem un canal telepatic dedicat! Ohooo, de câte ori nu o sun și ea e cu telefonul în mână pregătită să mă sune ea. Sau invers. (Și nu, nu suntem din alea care vorbim de 10 ori pe zi. Nici măcar în fiecare zi! Ne auzim de 2-3 ori pe săptămână, complet aleatoriu.) O fi vreo moștenire de familie. 🙂

Ziceți-mi că aveți și voi ciudățenii din astea și nu-s eu dubioasă! Aveți și voi un soi de telepatie mamă copil?

 

Sursa fotowww.pexels.com

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy! 

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Maria 24/08/2017 at 13:22

    Da. In general cand ma gandesc ca imi trebuie vreun obiect, nu cel mai comun, ma trezesc cu pachet de la mama, in care gasesc si obiectul. Mama m-a crescut pana la un an si apoi ne-am vazut maxim 2-3 sapt pe an. Dar conexiunea este.

  • Reply Marina Bliderișanu 25/08/2017 at 09:20

    Cu toatele avem conexiunea asta. Not dubioasă, doar mamă, acuși de 2.

  • Reply Masini Toyota 05/09/2017 at 17:04

    Interesant.. desi niciodata n-am crezut in telepatie

  • Leave a Reply