Recomandări OMS – aportul de vitamine (B și D)

Vitaminele B si D
Autor: Organizația Mondială a Sănătății

VITAMINELE B

 

Aport prea scăzut

Această secțiune privind vitaminele B se concentrează doar pe acidul folic și vitamina B12.

Carențele acestor vitamine pot cauza anemie megaloblastică. Nu se cunoaște în ce proporție deficitul de acid folic și/sau vitamina B12 se poate atribui acestui tip de anemie. Relația dintre acestea este dificil de elucidat, deoarece există multe cauze nutriționale și non-nutriționale ale anemiei, fiind necesare studii suplimentare.

Principalele probleme date de un deficit de acid folic o reprezintă anemia megaloblastică, apetitul scăzut și scăderea în greutate.

Atât laptele matern cât și cel de vacă reprezintă surse bune de acid folic. Totuși, acidul folic este sensibil la căldură, și au fost sesizate cazuri de rezistență a anemiei megaloblastice la suplimentarea cu acid folic acordată copiilor ce au primit lapte de vacă tratat termic sau lapte praf din comerț.

Copiii ce primesc o dietă macrobiotică prezintă riscul unui deficit de vitamina B12 iar copiii alăptați de mame strict vegetariene prezintă un risc crescut de dezvoltare neurologică afectată, anemie și chiar encefalopatie.

 

Surse

Acidul folic se găsește în legume cu frunze și de asemenea în ficat, fasole, sfeclă, pâine din grâu integral, ouă și unele tipuri de pește.

Cea mai bogată sursă de vitamina B12 o reprezintă ficatul. Alte surse includ crustaceele, peștele, carnea, ouăle, laptele, brânzeturile și iaurtul.


 

VITAMINA D

Funcție

Vitamina D joacă un rol activ în metabolismul calciului și al oaselor, stimulând absorbția intestinală a calciului și eliberarea de calciu legat din oase. În plus, vitamina D are rol în dezvoltarea musculară, înmulțirea și dezvoltarea celulelor și a sistemului imunitar. Acest lucru ar putea explica parțial predispoziția copiilor care suferă de rahitism către anemii și infecții.

 

Surse

Vitamina D este sintetizată în primul rând la nivelul pielii, prin acțiunea radiațiilor ultraviolete din razele soarelui, iar ulterior este transformat în continuare la nivelul ficatului și rinichilor.

Vitamina D din dietă se obține din pește gras (sardine, somon, hering, ton etc.), unele produse lactate (inclusiv lapte praf), ouă, vită și ficat.

În perioada diversificării, cantitatea de vitamina D obținută din alimentație este în general scăzută iar expunerea la razele soarelui este importantă pentru copiii mici.

 

Necesar

Deoarece vitamina D se formează în principal prin expunerea pielii la razele soarelui, stabilirea unor recomandări privind alimentația sunt destul de dificil de realizat.

În principal, nivelul de vitamina D pentru un nou-născut este determinat de nivelul din organismul mamei. Dacă mama nu are depozite suficiente de vitamina D în perioada sarcinii, bebelușul va avea o concentrație mai mică a plasmei și un nivel scăzut de vitamina D.

Nivelul de vitamina D din laptele matern este de asemenea influențat de nivelul din organismul mamei. Din acest motiv, în unele țări se recomandă suplimentarea cu vitamina D pentru femeile însărcinate.

Copiii sub trei ani sunt în mod deosebit vulnerabili la un deficit de vitamina D, datorită nevoilor ridicate, date de ritmul de creștere accelerată și a ratei rapide de depunere a calciului în oase. Cu toate acestea, necesarul de expunere la razele soarelui pentru un copil mic nu trebuie să fie foarte îndelungat.

Doar expunerea feței (sau a părții inferioare a mâinilor sau picioarelor) la razele soarelui pentru 30 de minute în fiecare zi generează suficientă vitamina D pentru un copil mic. Deoarece este solubilă în grăsimi, vitamina D poate fi stocată în cantități suficiente pentru a suplini nevoile fiziologice în zilele sau lunile în care soarele lipsește.

Copiii nu ar trebui să stea direct în razele soarelui pentru perioade lungi de timp datorită riscului de arsuri solare, mai ales în jurul prânzului în zilele de vară. Cremele de protecție ar trebui să prevină arsurile solare, însă, în același timp, pot diminua sau chiar opri absorbția vitaminei D. De aceea, este mai recomandă expunerea pentru aproximativ 15 minute, fără protecție solară, dimineața devreme sau după-amiaza târzie, când soarele este mai puțin puternic.

 

Aport prea scăzut

Copiii care prezintă un risc mai ridicat de carențe de vitamina D sunt cei cu pielea complet acoperită, care au pielea închisă la culoare, care trăiesc în țările nordice sau cei diversificați cu un meniu vegetarian.

Primele semne ale deficitului de vitamina D sunt creșterea întârziată, letargia și iritabilitatea. Deficitul de vitamina D pentru o perioadă mai lungă duce la apariția rahitismului, care apare doar atunci când oasele sunt încă în creștere.

În cazul rahitismului, există un ritm de calcifiere redus al cartilajelor de creștere (epifize). Manifestarea clinică a rahitismului diferă de la o vârstă la alta, în funcție de nivelul de deficit de vitamina D. Pe măsură ce boala progresează, cartilajele oaselor lungi și ale coastelor tind să fie afectate mai serios, rezultând în evazarea coastelor și ale gleznelor, curbarea cutiei toracice și înmuierea oaselor craniene.

Rahitismul apare de obicei la copiii mici, aflați în perioada de creștere accelerată. Situația este agravată de alți factori, precum tradiția înfășării (acoperind complet copiii), ținerea celor mici la interior sau acoperirea completă atunci când ies afară.

Înfășarea, care reduce expunerea pielii la soare, încă reprezintă o practică des întâlnită și ar trebui descurajată. Copiii ar trebui să nu fie acoperiți complet şi ar trebui încurajaţi să se joace afară cât de des posibil.

 

Aport prea ridicat

Aportul prea ridicat de vitamina D poate fi toxic la orice vârstă, iar copiii sunt în mod deosebit vulnerabili.

Au fost raportate cazuri de hipercalcemie (concentrația ridicată de calciu din plasmă) ce apare dintr-un aport de vitamina D de50 µg/zi (sau mai mult). Hipercalcemia este asociată cu setea, anorexia, creșterea îngreunată, IQ scăzut, nivel ridicat de vitamina D în plasmă, riscul de calcifiere a țesuturilor moi și riscul de formare a pietrelor de calciu în tractul renal.

 


Sursa: www.who.int (cap. 4)
Sursa foto: energeticnutrition.com

Leave a Reply