Cărţi Parenting Review-uri

Review carte – Crescându-l pe Cain

26/04/2015
Crescandu-l pe Cain

Despre autori


Michael Thompson

De aproape treizeci și cinci de ani a lucrat ca și psiholog, consultant școlar și speaker internațional pe teme legate de copii, școli și parenting. Este autorul și co-autorul a numeroase cărți ce au ca și subiect viața emoțională a băieților, prieteniile și cruzimea în copilărie, impactul taberelor de vară în dezvoltarea unui copil, tensiunile ce apar în relația părinte-profesor ș.a.

De-a lungul anilor a colaborat cu școli particulare și de stat de pe teritoriul SUA și cu școli internaționale din Europa, Asia și America de Sud. În fiecare an organizează workshopuri pentru profesori, administratori, părinți și copii în aproape cicizeci de școli.

Dan Kindlon

De peste douăzeci de ani lucrează ca psiholog și realizează cercetări în domeniu, specializat pe problemele comportamentale ale copiilor și adolescenților. Predă psihologia copilului la Harvard, unde este membru din anul 1985, este autor și co-autor a numeroase articole științifice și cărți de specialitate.

În toți anii de practică în psihoterapie, evaluare neuropsihologică și consultații școlare, s-a concentrat cel mai mult pe diagnosticarea și tratarea problemelor emoționale, a dificultăților de învățare și a tulburărilor cu deficit de atenție.

 

Impresii personale


Momentan am un copil. Băiețel. De când era mic-mic mi s-a recomandat din mai multe surse să citesc această carte, dedicată creşterii băieţilor, din fragedă pruncie până când se fac mari şi unde nu vreau să mă gândesc mult acum, de teamă să nu fugă prea repede timpul. Ei bine, în acest caz am făcut o excepţie, având în vedere că cele mai multe probleme emoţionale îi lovesc pe băieţi după ce întră la şcoală şi se întind… până la maturitate.

Chiar dacă nu știam cine sunt autorii, mi-aș fi dat seama după primele pagini că sunt americani (făcând abstracție de numele personajelor) – stilul de scris și problemele prezentate i-au dat de gol. Dacă citiți cartea cu o singură mână, așa cum am făcut-o eu, este destul de greu de urmărit, având toate notele la final – cel mai probabil veți citi cartea fără să citiți și explicațiile suplimentare. La fel, cel mai probabil veți citi în diagonală statisticile care nu se aplică la noi (dar care nu sunt neapărat neinteresante).

Însă este destul de uşor de citit iar aspectele importante cred că sunt uşor de reţinut, în mare parte datorită exemplelor concrete care sunt prezentate din abundenţă.

Mie nu îmi plac cărţile de psihologie, însă aceasta a făcut excepţie 🙂

”Băieții au nevoie, în primul și în primul rând, să fie văzuți dintr-o perspectivă diferită de cea impusă de tradiție.” (pag. 330)

În principiu, datorită atitudinii persoanelor din mediul în care îşi desfăşoară activităţile (educatori, profesori, antrenori, prieteni, colegi etc.), băieţii ajung să nu fie atât de comunicativi precum fetele. Adună în ei frustrări şi nemulţumiri care, din când în când ies la suprafaţă într-o manieră agresivă, violentă sau pot duce la depresii (mai ales în perioada adolescenţei).

Dacă un copil se pierde prea ușor cu firea, întâmplări de genul celor exemplificate în paginile cărţii îi pot marca zilele de şcolar (şi nu într-o manieră plăcută, aşa cum tot vedem în filmele americane).

”Puterea unui băiat de a supraviețui în cultura cruzimii se bazează pe resursele sale emoționale – pe capacitatea lui de a recunoaște și de a înțelege sentimentele proprii și pe cele ale altora.” (pag. 135)

Cartea a fost publicată în anul 2000 și tradusă în română în anul 2013. Cumva, am simțit lipsa acestor 13 ani diferență – poate pentru ca nu am întâlnit multe referințe către problemele cauzate de utilizarea timpurie sau în exces a gadgeturilor tehnologice :).

Sincer, mi s-a părut că multe situații prezentau o violenţă pe care nu îmi aduc eu aminte să o fi observat când eram micuță. Dar na, am fost fetiță, nu am avut frățior… Şi, mi-am întrebat soţul, care mi-a confirmat că mediul este într-adevăr dur – de la grădiniță, la școală, afară la joacă, în sport etc.

”Majoritatea băieților nu vor să riște să fie văzuți ca niște incapabili – niște ”fraieri”. Și mulți băieți nu știu când să întoarcă spatele. De cele mai multe ori există prea puțină amortizare între un sentiment furios și un răspuns violent.” (pag. 309)

Bineînțeles, capitolul meu de suflet este ”Mame și fii” 🙂 Cu strângere de inimă mă pregătesc de momentele în care cel mic va dori să se desprindă de mine și să își caute independența. Și vreau să cred că voi putea fi ca mama care a avut încredere în fiul ei și nu a comentat despre niciuna dintre prietenele lui 😀

Ideal ar fi ca şi taţii să citească (în general, nu mă refer doar la această carte), însă cum la ei este ceva mai greu… pot fi invitați să parcurgă măcar capitolul 5: ”Tați și fii”.

”Un abis emoțional îi desparte pe cei mai mulți fii de tații lor și asta le dăunează în mod special băieților din cauza rolului central pe care imaginea tatălui o joacă în felul în care învață să se vadă pe sine însuși un băiat.” (pag. 142)

După ce am terminat de citit cartea pot spune ca eu, ca femeie, ca soţie, ca mamă de băieţel şi viitor adolescent, vreau să cred că înţeleg mai bine psihicul masculin. Încerc să nu mă supăr când soţul nu are instinctul necesar să împăturească frumos o bluză şi să o pună ordonat de unde a luat-o. Vreau să am încredere că atunci când va fi cazul, voi putea să îi fiu alături fiului meu, să îl ajut să se descarce şi să depăşească momentele mai dificile de care se va lovi mai devreme sau mai târziu.

”Pe măsură ce crește, un băiat trebuie să fie în stare să-și părăsească mama fără s-o piardă complet și să se întoarcă la ea fără să se piardă pe sine însuși.” (pag. 169)

O mamă de băiat mai măricel, după ce a citit şi ea cartea, mi-a mărturisit că îi vine să nu îl mai trimită pe cel mic la grădiniţă şi că începe să o încânte ideea de homeschooling, pentru a-l proteja pe cel mic :). Eu merg pe ideea de a-l „arunca” pe copil în societate, bună, rea, cum este ea, pentru că în societate va trebui să trăiască şi să se descurce când va creşte.

În final, cel mai bine este sa le fim alături copiilor şi, după cum spunea extraordinar de frumos speakerul motivaţional american Jack Canfield , “părinţii buni le dau copiilor rădăcini şi aripi” („Supă de pui pentru suflet”).

 

Doriți să cumpărați cartea? Încercați aici:

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply