Uncategorised

Sebastian… care trebuia să fie Tudor

15/11/2015
Lista nume baiat

În casa noastră suntem doua balanțe. Doar că una este mai balanţă decât cealaltă. Adică soţul.

În traducere – când vine vorba de luat decizii relativ importante, se gândește și se răzgândește și se răs-răzgândește de zeci de ori, amânând muuuuult timp luarea lor. Iar numele copilului a fost o dezicie importantă. Noroc că trebuia luată până la o dată limită – care și aceea a fost depășită.

Noi am aflat destul de devreme că vom avea un băiețel – sub rezerva probabilităților, un medic mi-a spus asta la o ecografie de 10 săptămâni. Ulterior, tot băiețel a rămas. La ecografia de dublu-test ne-a arătat foarte clar. 😛

După ce am intrat în concediu de maternitate și am avut mai mult timp liber la dispoziție, am început să ne gândim la nume pentru puști. Știam că vrem un singur prenume, fără să fie prea comun, fără să fie vreun derivat, fără să fie prea greu de pronunțat într-o limbă străină, fără… mai multe condiții.

Ce ne trecea prin minte și nu primea un ”nu” categoric din partea celuilalt, notam în Jurnalul de Sarcină (noi ne cam respectăm dreptul de ”veto” în general).

Spre finalul sarcinii, am luat lista la puricat. Aveam vreo 12 nume, din care am început să tăiem. Astfel, am rămas la final cu două – Sebastian și Tudor.

”Sebastian” mi-a plăcut mie – l-am auzit pe stradă, mi-a plăcut rezonanța, se potrivea cu numele de familie, mi s-a părut un nume puternic, potrivit pentru bărbatul ce va fi prichi peste câțiva ani.

”Tudor” tot mie mi-a plăcut. Dar puțin mai puțin decât ”Sebastian”.

Eu vroiam să hotărâm, soțul nu putea. Lui îi plăcea puțin mai mult ”Tudor”.

Și așa am ținut-o până în ziua Z.

Când m-am dus în sala de operații și am lăsat soțul în urmă l-am întrebat cum îl va chema pe pui. ”Aaaa…. Nu știu.” 🙂 Bun atunci. Bine că știam numele de familie.

După naștere, asistentele care completau foile puiului m-au întrebat ce nume să completeze acolo. ”Aaaa…. Nu știu.” Că așa primisem indicații. 🙂 Le-am spus să lase gol și să îl întrebe pe soț.

După ce mi-au adus băieții la terapie intensivă, eram atât de buimacă și preocupată de alte detalii, încât am uitat să întreb de nume. Seara, când mi l-au adus pe prichi în rezervă, am întins gâtul la foaia lui, dar nu scria decât ”Munteanu”. Aoleu, să vezi că tot fără prenume e copilu’!

Abia a doua zi am aflat și eu. Soțul a ales ”Sebastian” pentru că… în cele aprox. 30 de minute cât a stat singur așteptând ”rezultatul” operației, cu emoțiile până în tavan, a avut muuuult timp de meditare. S-a gândit că prichi va crește puțin și, pe la câțiva anișori, va fi alintat și strigat – ”Tudor” (merge), ”Tudoraș” (merge), ”Tudorel” (merge), ”Dorel” (neah, nu mai merge). 🙂 Și așa a rămas ”Sebastian”.  Yey!

Sunt curioasă cum vor decurge negocierile la următorul bebe, când va fi să fie. Va mai interveni un săgetător în dezicie.

 


Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply