Diversificare Parenting

Tată implicat – alimentația sănătoasă a copilului

02/10/2017
alimentația copilului

Alimentația copilului – subiect tare delicat pentru un tată, nu-i așa? Asta e tema mamei, ea trebuie să știe ce și cum, ea se ocupă de bucătărie și de nutriție și de fericirea burților tuturor din familie.

Și totuși… chiar așa să fie? Ok, de acord, asta e mentalitatea ”moștenită”. Însă zicem că ne-am modernizat, că tatăl este mult mai implicat în creșterea celor mici (pe toate planurile). Mama are nevoie de susținerea tatălui inclusiv în ceea ce privește nutriția, încă de la nașterea puiului de om.

Pentru acest material am ales să răspund la două întrebări atât de des întâlnite – cum a fost experiența noastră cu alimentația lui Sebi, în special din perspectiva tatălui implicat. 🙂

 

Ce presupune alimentația copilului în primele 6 luni și cum se poate implica tatăl în perioada alăptării?

Of, începutul alăptării lui Sebi nu a fost ușor deloc. Pe de altă parte seamănă cu povestea din multe alte familii…

Pe scurt, am ajuns acasă cu un bebeluș oarecum învățat cu biberonul din maternitate, cu laptele praf și cu protecțiile de silicon. Cum eu, mama, nu m-am informat în legătură cu nimic înainte de a naște, nici soțul nu a fost informat cu nimic…

Am fost amândoi ”go with the flow”. Eu, știind că vreau să alăptez pentru că… ce poate fi atât de greu? E natural și cel mai sănătos pentru micuț. El, având încredere în mine, că voi ști pentru amândoi ce avem de făcut.

Când lucrurile nu au mers atât de ”natural” precum ne așteptam, a intervenit panica. Văzând că prichi tot plânge, că nu vrea să stea la sân, că nu adoarme, că eu sunt cu ochii cât cepele de la nedormit, că nu știu ce să îi mai fac micuțului… s-a panicat puțin. Nu știu ce-o fi complotat cu mama pe acolo (eu eram ”auto-sechestrată” într-o cameră cu puiul neliniștit) că a apărut cu o cutie de lapte praf.

Hormonii mei nu au reacționat prea bine la votul ăsta de încredere pe care NU l-am primit, ca mamă care nu era în stare să își hrănească și să își liniștească propriul copil… Însă, în același timp, știam că ne iubește și vrea să ne fie bine.

De a doua zi l-am cam dat afară din camera unde îmi petreceam orele cu prichindelul, pentru a nu mai fi ”ispitită” de bunele intenții și griji ale soțului. Am început să citesc mult și foarte mult, am insistat până micuțul a primit sânul și am reușit – să îl hrănesc, să îl liniștesc, să îl adorm.

Atunci când găseam un articol scurtuț dar cu informații prețioase și bine structurate îi dădeam și soțului să citească, să știe ce gânduri am, ce vreau să încerc și… să mă susțină. Îl știu ca om cu logica la el, care știe să aleagă o informație corectă și bine argumentată.

Pentru că a fost prezent la toate etapele creșterii lui Sebi, la evoluția lui și la toate controalele medicale, a văzut că micuțului îi merge bine. A văzut și el că laptele matern îl ajută să înflorească frumos, a aflat multe informații și recomandări cu care a rezonat (pentru că le-a văzut aplicate și au funcționat, la noi). În scurt timp oferea și el sfaturi legate de alăptare altor viitori tați din cercul de prieteni. 😉

Implicarea tatălui în primele șase luni din viața lui Sebi, în ceea ce privește alimentația, a presupus de fapt deschiderea spre informarea corectă și susținerea deciziilor mele. Când mai primea vreun sfat la care nu știa cum să reacționeze mă întreba pe mine (are nevoie și de ceai? nu îi trebuie și apă? îi este poftă de ceea ce mâncăm noi? etc.). Și căutam împreună răspunsul.

(Acum, ce să zic, sigur nu l-a deranjat faptul că nu era nevoit să se trezească el nopțile să pregătească biberoane pentru copil. 😀 )

alimentația copilului

Când începem diversificarea alimentației celui mic și ce metodă alegem: diversificare clasică sau autodiversificare?

Toate bune și frumoase cu alăptarea. Știam că în jur de 6 luni prichi va începe cu mâncarea solidă. Pentru că de citit nu m-am lăsat (ba dimpotrivă), mi-a căzut în mână cartea despre autodiversificare. M-am documentat mai bine în legătură cu această abordare, i-am povestit și soțului cam despre ce este vorba și după un ”Cum? Se poate și așa?” a urmat destul de rapid ”Bine, încercăm și vedem cum o fi.” (Am scris AICI despre experiența noastră.)

Cu diversificarea am mers pe același principiu ca până atunci – eu mă documentez temeinic, îi povestesc pe scurt (sau îi dau să citească materiale concentrate) și mergem cu încredere în alegerile mele. Ah, și câtă încredere a avut în mine! Cât am putut să îl iubesc (ȘI) pentru asta!

După ce a văzut la primele mese cam cum stă treaba cu mâncarea prichindelului, au fost inevitabil și momente când au apărut gag-uri (înecările acelea, fără niciun semn de sufocare – doar tuse și înroșit, când l-am lăsat pe Sebi să gestioneze singur situațiile). Când îl vedea pe micuț că ia o bucătură prea mare pentru gurița lui, că se îneacă după care o scoate înapoi pe limbă se oprea din mestecat și… nu zicea nimic! Îl pregătisem și pentru aceste momente.

Se uita întrebător la mine, se uita la Sebi și doar punea mâna pe mâna mea. Îmi simțea liniștea și încrederea în pui, știa că dacă reacționează cumva (exagerat, din instinct) îl poate speria pe micuț, știa că dacă este cazul de intervenit o făceam (mă documentasem cu privire la manevrele de prim-ajutor) și nu mai putea de mândrie când micuțul se descurca singur. De fiecare dată! Nu a fost nevoie să intervenim nici măcar o singură dată! (Dar am fost tot timpul prezenți și alerți, urmărindu-i semnele.)

În foarte scurt timp mesele au fost relaxare totală – savuram împreună bucuria micuțului de a descoperi alimentele în ritmul lui, de a le testa gravitația, de a se murdări. Din nou, le povestea cu mândrie prietenilor (și celorlalți din familie, panicați de abordările noastre nebunești) cum piticul poate să mănânce singur pentru că îi oferim posibilitatea aceasta.

Din nou, implicarea tatălui în perioada diversificării a fost foarte importantă pentru că nu mi-a pus piedici. A avut încredere și a acceptat să încercăm ceva despre care nu auzisem la cei din jurul nostru, știind că dacă nu este în regulă putem schimba oricând abordarea, spre binele micuțului nostru, bineînțeles. Cu ocazia asta a aflat (împreună cu mine) ce sunt hrișca, quinoa, lintea, carobul și alte minuni care nu făceau parte din meniul nostru obișnuit. 🙂

Pe măsură ce Sebi a crescut a început să își manifeste preferințele culinare, bineînțeles. Iar tati a știut totdeauna etapa în care se află – că nu voia să mănânce nimic (dar nimiiiiccccc), că voia doar iaurt de capră și atât, că preferă orezul și pastele etc. Atunci când are timp, intră fără probleme și în bucătărie, să îi pregătească micuțului (sau împreună cu el) diverse bunătăți. Sau ies doar ei doi la restaurant. 🙂

 

La voi cum a fost? Cum s-au implicat tații în alimentația celor mici? (Eu am povestit pe scurt, că m-aș putea întinde muuuuuult și bine pe această temă.)

alimentația copilului

La final, vă invit la un eveniment frumos, dedicat în special taților – Modern Dad’s Challenges! 😉

Dragi mame, trimiteți-vă partenerii într-o seară după serviciu (așa, să nu motiveze că nu au timp) la cea de-a treia ediție – Alimentația copilului pe etape de vârstă, marți 10 octombrie, ora 18:30, la Hotel Internațional.

Vor avea ocazia să afle alte și alte răspunsuri la cele două întrebări despre care am povestit eu mai sus dar și multe alte informații despre hidratarea celor mici, despre ce înseamnă o masă echilibrată nutrițional, despre alimente sănătoase etc. În plus, tații moderni vor fi invitați la un workshop de gătit o rețetă sănătoasă pentru micuții lor. 😉

Inițiatoarea acestui proiect este Sofia Frunză, iar pentru înscriere completați formularul de aici. Evenimentul este gratuit iar numărul de locuri este limitat.

 


Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply