Tehnicile noastre de supraviețuire la drumuri lungi cu mașina

Sebi in Britax (drum lung cu masina)

În vacanța ce tocmai ni s-a încheiat am mers mult cu mașina. Foarte mult. Peste 3.500 de kilometri. Cu tot cu Sebi, bineînțeles. Și peste 500 de kilometri cu Bruno. Și am supraviețuit. 🙂

Nu a fost foarte ușor. A fost destul de obositor, însă am apucat să ne și odihnim. Au fost momente când număram cu speranță kilometrii rămași până la următoarea schimbare de direcție (știți, aia anunțată de GPS), mă bucuram în gând că suntem ceva mai aproape de destinație și mă apucam iar de sperat numărat. Iar cu 15-20 de minute înainte de o oprire relativ programata (de alimentare, de întindere a oaselor sau de destinație finală) începea copilul să chițăie. Și chițăie…

Dar putea fi și mai greu. 🙂 Nervii i-am avut amândoi franjuri de vreo două ori, însă asta de la oboseală, nu de la prichindel. Micuțul a rezistat nesperat de bine la atâta timp petrecut în scaunul lui.

De pregătit foarte mult în avans nu am avut timp. Am avut perioade foarte aglomerate la birou de am zis mersi că am reușit să fac bagajele. Mi-am zis că ne adaptăm din mers (la propriu) cu întreținerea atenției lui Sebi astfel încât să nu strige tot drumul că vrea ”gios”.

Până spre un an, mersul cu mașina (și cu Sebi) pe distanțe mai mari a fost așa, ca un soi de tortură. Făceam un drum de 2 ore în 4-5 ore, cu plânsete, cu opriri, cu vărsături…

L-am pus în scoică și, mai târziu, într-un scaun auto potrivit vârstei, cu spatele la sensul de mers, iar eu stăteam lângă el, în spate (și nu îmi place deeeeeeloc să stau în spate!). Cât dormea, era bine. Cât era treaz… scandal și stare de rău…

Lucrurile s-au îmbunătățit semnificativ când am întors scaunul cu fața la sensul de mers (la puțin după la un an). Nu a mai vărsat decât foarte rar (în zone de curbe și viraje strânse, când și stomacul meu era gâtuit). Am poziționat scaunul pe locul din mijloc (nu avea ISOFIX), astfel încât a avut o vizibilitate mai bună asupra drumului din față, a fost mai interesat să se uite după alte mașini, case, copaci etc. Și mie mi-a fost mai bine, trecând pe bancheta din față, întorcându-mă ușor spre prichi atunci când era nevoie.

ATENȚIE! Studiile și testele recomandă că poziția cu spatele la sensul de mers oferă cea mai multă siguranță pentru copil! Dacă cel mic acceptă și dorește să stea astfel, încurajați-l să o facă pentru o perioadă cât mai lungă!

Pentru această vacanță am încercat un nou scaun auto (nou pentru noi, că el de fapt are vreo șapte ani de cărat alți copii 🙂 ) din gama Britax, cu ISOFIX. Noi eram foarte mulțumiți de scaunul pe care îl aveam deja – mai ales de poziția de somn destul de confortabilă. Dar în acesta ”nou”… ah, ce schimbare! Prichi stă mult mai bine, mult mai confortabil, somnu-i mult mai dulce, capul nu i-a căzut nici măcar o singură dată, la cele mai scurte frâne!

Și lui i-a plăcut mult scaunul. Când venea vremea să ne urcăm în mașină îl auzeam: ”A mău! Ău pimu! Ata taun a mău!” Și se urca singurel în scaun, își punea centurile și stătea bine mersi. Pentru că este cu ISOFIX, l-am montat în stânga-spate, să mă pot întinde la pui când avea nevoie de ceva.

Partea dificilă a fost când îl ajungea oboseala / plictiseala și, nu știu cum reușea (că la celălalt scaun nu poate) și își scotea mâinile pe sub centuri! Și se bucura și se întindea să deschidă ușa mașinii (noroc că are un sistem smart de blocare a ușilor, grija noastră era să îl activăm tot timpul), se întindea să ajungă la tavan și la mânerul de sus (că așa se mai ținea mami, mno…), se întindea să îl tragă pe șofer de păr și se enerva că nu ajungea și nu putea să își desfacă și catarama…  Mă dispera! Și când știam că mai aveam 15-20 de minute de mers eram cu toții cu nervii creți. Noroc că nu s-a întâmplat prea des.

Cum am reușit să supraviețuim la atâtea ore petrecute în scaunul de mașină? Punctez în continuare ce ne-a fost de ajutor:

  • scaun confortabil, după cum am scris mai sus
  • când s-a putut, am plecat la drum dimineața foarte devreme, pentru ca prichi să doarmă cât mai mult
  • am avut la îndemână apă, fructe și alte gustărele (”tachidele” sunt preferatele lui Sebi), iar în momente de disperare, pufuleți
  • am avut la îndemână câteva cărți în format mic, ușor de manevrat în mașină (scriu în curând despre ele)
  • am avut la îndemână materiale pentru câteva jocuri captivante (pentru 10-15 minute) – un fel de tăbliță magnetică de scris (cu orice) și o tăbliță de scris cu creta (de la jocistet.ro), plastilină (de la Play Doh), câteva mașini mici pentru a le putea compara cu cele pe care le vede pe șosele (din Auchan)
  • în momente disperate i-am dat tableta (puțin spre deloc la început, mai mult spre final, ”consolându-ne” că vom face ”detoxifierea” după ce ajungem acasă și reintrăm în ritmul săptămânal), unde s-a uitat la filme cu el, la desene animate cu cifre și litere și la câteva videloclipuri în engleză (am ascultat ”Buss on the Wheel” de zeci și zeci de ori…)
  • la cerere (adică mai tot timpul) i-am pus să asculte ”tabo” (ne-am săturat de atâta Gotan Project)
  • am încercat CD-ul cu ”Jocuri de jucat în trafic”, însă cred că sunt pentru copii puțin mai mari decât Sebi, care vorbesc mai multe
  • am purtat conversații luuuuungi despre ”Di ți e noate?” / ”Di ți puni tati bidină a mațină?” / ”Țe-i aia?” ”Un camion” ”Țe-i aia?” ”Un copac” ”Țe-i aia?” ”O mașină” ”Di ți?” ”De ce ce, mama?” ”Di ți apoo o mațină?” etc.
  • când am dat peste cozi mai mari, unde nu se putea avansa mai rapid decât melcul (la unele vămi), am coborât și am mers pe jos, am alergat și am țopăit
  • când făceam popasuri de întins oasele, încercam să îl obosim cât mai mult, îi făceam baloane de săpun (nelipsite din orice geantă, gentuță, poșetă sau buzunar mai mare) pe care le-a fugărit (să le mănânce)

Iar când într-un final adormea…. ah, ce bine era! Știam că doarme mult (cam două ore) și savuram amândoi liniștea… Și ne mai amuzam din când în când de mutrițele micuțului delicios.

Per total, aș zice că drumurile făcute cu mașina au fost destul de reușite. De aceea, dacă ar fi să mai facem încă odată traseul, cred că ne-am încumeta. 🙂 Dacă îl întreb, prichi zice că îi place să meargă cu mașina, dar e musai să fie ”a noată”.

Voi cum vă descurcați cu provocări de acest fel? Ce tehnici și secrete de drum lung aveți?

7 comments to Tehnicile noastre de supraviețuire la drumuri lungi cu mașina

  • Jocistet.ro - Jucarii educative  says:

    Foarte utilie ideile de “supravietuire”! Ne bucuram ca tablita de scris v-a fost de ajutor! 🙂

  • Nicoleta  says:

    Foarte utilie ideile de “supravietuire”! Ne bucuram ca si tablita de scris v-a fost de ajutor!

  • Dana Cornea  says:

    Elena, la drum cu mașina (și nu numai ), Amaliei îi place foarte mult un joculeț, “cuvinte” îi spunem noi. Eu spun un cuvânt iar ea spune un alt cuvânt corelat sau dacă nu știe spune diminutivul. De exemplu eu spun “plaja”, ea spune “nițip (nisip), eu spun “floare”, ea spune “fiutuie (fluture). Si tot așa. .. cred că i-ar plăcea lui Sebi. 🙂

    • SebaBaby  says:

      Nice!
      Cu Sebi cred ca mai trebuie sa astept… a inceput sa vorbeasca destul de recent 😀

  • locdevocalize  says:

    Noi suntem inca la stadiul in care mersul cu masina e un soi de tortura, mai ales pentru ca mititica are rau de masina. Am facut maxim drumuri de 4-5 ore, din care ea a dormit cel mult doua ore. In timpul ramas, am povestit despre jucariile pe care le aveam cu noi (adica eu am povestit, ea inca nu vorbeste), i-am cantat “Un elefant se legana…” de vreo 23 de ori, ne-am oprit cand dadea semne ca ii e rau, si tot asa. Mie mi-a fost teama sa ii dau sa manance in masina, am inteles ca e risc destul de mare de inec la franele bruste. Sper sa trecem si noi de perioada asta si sa ne putem bucura cat de cat de drumurile impreuna.

    • Elena Munteanu  says:

      Sper sa treaca repede perioada asta mai sensibila si sa puteti calatori cat mai usor cu masina! 🙂

  • […] multe jucarii dragute si educative din lemn. Eu i-am descoperit prima data pe pagina de Facebook SebaBaby si de atunci ii […]

Leave a Reply