Parenting

”De ce trebuie să mergeți la serviciu, mami și tati?”

13/09/2017
serviciu mami

Bine, pe limba stâlcito-peltică a puștiului de +3 ani suna ceva de genul ”De țe tebuie să meigi ia sevițiu, mami si tati?”.

 

– Mami, azi nu viau a gădinisă!

– Începe o nouă săptămână, puiule. Trebuie să mergi la grădiniță.

– Nu viau! Viau să iămân cu tine.

– Și eu aș vrea să ne petrecem timpul împreună, însă eu trebuie să ajung la serviciu. Iar tu, la grădiniță.

– Nu viau a gădinisă. Viau să meigem cu metoiui si cu autobusul si cu bisicheta.

– Ți-a cam plăcut în weekend, nu-i așa? Ce părere ai avea dacă le vom face pe toate astea weekendul viitor? Și multe altele!

– Daaaaa! Azi! Nu viau să meigi ia sevițiu, mami…

– Astăzi nu prea putem, dragul meu. Eu sunt așteptată la serviciu iar colegii și educatoarele te așteaptă pe tine la grădiniță. Sunt sigură că au pregătit multe materiale și activități interesante și distractive!

– Da, îmi piase ia gădinisă. Îmi piase si cu tine. Si cu tati.

– Și nouă ne place cu tine, gălușcă. Însă în cursul săptămânii, în timpul zilei, nu prea putem sta acasă sau să mergem pe unde ne dorim să petrecem. Trebuie să lucrăm. Iar tu, să mergi la grădiniță, unde ne spui mereu că te simți bine și te distrezi. Iar după ce dormi, iei gustarea și te mai joci puțin, voi veni de la serviciu să mergem împreună acasă. Sau în parc.

–  De țe tebuie să meigi ia sevițiu, mami si tati?

Și… discuția continuă. Vă sună cunoscută?

 

Primul răspuns venit ca un impuls, mai mult sau mai puțin conștient, a fost ”Să aducem bani acasă, să avem cu ce cumpăra tot ce avem nevoie.” Însă l-am oprit pe vârful limbii. Acesta este răspunsul pe care mi-l amintesc eu din copilărie. Acesta este răspunsul pe care îl aud cel mai adesea în jurul meu.

Nu este neapărat neadevărat, însă nu acesta este motivul (principal) pentru care mergem la serviciu. Nu mergem doar pentru că ”trebuie” și nu avem încotro. Pe undeva pe acolo e și plăcerea de a lucra, de a ne pune în aplicare cunoștințele, de a avea rezultate și, bineînțeles, de a ne fi apreciată munca.

Așadar l-am mai asigurat pe Sebi că voi reveni ca de fiecare dată așa cum am promis, urmând să povestim mai multe seara. De fapt, aveam nevoie de ceva timp să îmi adun eu câteva idei pe care să i le expun micuțului. (Are o minte super-absorbantă, este un burețel ambulant – ceea ce îi spun, cam aia îi rămâne lipit de creieraș. Și aș vrea să îi transmit informațiile cât mai corect, din punctul nostru de vedere.)

 

Eu am crescut cu idei (repetate și răs-repetate) că mama și tata trebuie să meargă la muncă, să aducă bani și punct. Bani care oricum erau prea puțini când voiam sau aveam nevoie de ceva care nu era suficient de bine argumentat. Nu am idee dacă le plăcea ceea ce făceau. (Târziu am aflat cu ce se ocupau, de fapt – când am avut nu-știu-ce-temă la școală. De altfel, nu țin minte să îmi fi povestit ceea ce lucrau. Sincer, acum, ca și atunci, activitățile pe care le făceau îmi sunt în continuare în ceață.)

Părinte fiind, când îi spui copilului tot timpul ”mă duc la muncă pentru că trebuie să îți cumpăr mâncare și haine” cumva, transferi responsabilitatea că faci ceva ce nu ți-ai dori, asupra celui mic… și nu este corect.

În continuare, nu am vrut să îi transmit lui Sebi aceleași idei cu care am crescut. Nu am vrut ca totul să se învârtă în jurul banilor și atât. Nu am vrut să îi transmit că muncim doar pentru bani și atât. Pentru că nu este așa.

La un moment dat, am făcut un exercițiu de sinceritate cu soțul: ”Honey, dacă am avea muuuulți bani, să nu ducem în niciun fel grija zilei de mâine, a ratelor și a cheltuielilor, ai mai munci? Sau ai lenevi toată ziua, te-ai plimba și i-ai cheltui?”. Din fericire suntem amândoi pe aceeași lungime de undă -amândoi am recunoscut fără să ne gândim prea mult că am lucra, în niciun caz nu am sta pe fund acasă (fie el și un palat). Cel mai probabil ne-am implica în diverse proiecte, ne-am pune mintea la lucru și… am merge la (un) serviciu în continuare.

Acum facem ceea ce ne place, ceea ce am ales. Lucrăm în domeniile pe care le-am studiat, în fiecare zi putem pune în aplicare ceea ce am învățat în școli și în anii de experiență acumulați. De multe ori nu este ușor, avem responsabilități pe proiecte ce implică multe resurse și întâlnim provocări diverse. Dar munca ne este apreciată. Noi suntem apreciați, respectați și căutați. Suntem norocoși.

Având parte de toate acestea, mergem cu plăcere la serviciu. Nu mergem la ”scârbici”, nu ne ducem ”pe tarla”, înțelegem când sunt urgențe și e nevoie să se lucreze mai mult – pentru că sunt excepții iar cei de la birou știu că întotdeauna familia va fi pe primul loc. Suntem serioși și loiali – soțul lucrează la aceeași firmă de +10 ani iar eu de +6 ani.

E adevărat, sunt și zile când am vrea să stăm acasă. Sunt și zile când nu avem chef de muncă. Sunt și zile când ne mai enervăm la birou, cu colegii sau cu clienții. Dar ne urnim pentru că avem responsabilități, pentru că alți oameni depind de noi și de activitatea noastră. Nu putem face tot timpul ceea ce ne-am dori, iar atunci facem ceea ce trebuie să facem. Ăsta este adevărul.

Și da, primim bani pentru că munca noastră este astfel apreciată. Aceasta este răsplata fizică pentru că mergem la serviciu, pe lângă satisfacția că ne facem treaba. Da, banii pe care îi primim ne trebuie, ne ajută să ne plătim facturile, ratele, mâncarea, vacanțele și alte cumpărături pe care le avem de făcut. Asta este realitatea.

 

Ei bine, în mare cam acestea sunt ideile pe care am dori să i le transmitem lui Sebi. Așadar, în loc să îi spun micuțului că trebuie să merg la serviciu pentru a aduce bani acasă am ales să îi spun, cât mai simplificat, ce activități fac zi de zi (sunt consultant de implementare software):

  • stau aproape tot timpul la calculator
  • răspund la mesaje și la telefoane, ajutând alți oameni să lucreze cu calculatorul lor
  • merg la întâlniri cu clienții, să îi învăț cum să lucreze și ei mai bine
  • povestesc cu colegii mei

În tot acest timp, el merge la grădiniță unde învață multe lucruri folositoare, se distrează împreună cu colegii lui și poate lucra cu materiale pe care acasă nu le are. Capătă aripi, se pregătește pentru viață, socializează, explorează diverse arii pe care le poate aprofunda mai departe. Și mereu are siguranța că la finalul zilei vom veni să mergem împreună acasă.

Atunci când s-a putut, l-am luat pe Sebi la birou, să vadă unde lucrez, să îi cunoască pe colegi (i-am povestit pe scurt cu ce se ocupă fiecare). A fost foaaaaarte încântat. De câteva ori a trebuit să îl iau mai devreme de la grădiniță și l-am întrebat dacă vrea să rămână cu mine la serviciu până seara – m-a văzut ”în acțiune”, a stat la biroul meu și am luat masa împreună. A fost extaziat de toată experiența.

Am mai povestit aici despre un exercițiu ce face parte din rutina fiecărei zile – seara, după se stingem lumina, povestim fiecare despre ziua care a trecut, despre activitățile și bucuriile și supărările care ne-au umplut ziua. Atunci îi povestesc dacă am fost pe la ședințe sau dacă am stat la birou, dacă am reușit să rezolv problemele clienților și cât de bine m-am simțit când am reușit. Da, îi povestesc și cât de obosită m-am simțit după o ședință prea lungă. Îi povestesc și dacă m-a supărat vreun client. Îi povestesc și că am fost tristă că nu am reușit să rezolv o situație (sau că am făcut vreo boacănă).

Îi spun și că în timpul zilei m-am gândit mult la el, că mi-a fost dor și abia așteptam să vină seara, să o petrecem împreună.

Îi spun adevărul, în cuvinte simple. Îi spun când este zi de salariu, explicându-i că deoarece am mers la serviciu în fiecare zi pentru a-i ajuta pe alți oameni să își facă mai departe treaba, am primit și bani. Bani cu care trebuie să plătim casa în care stăm, mâncarea pe care o punem pe masă, hainele cu care ne îmbrăcăm etc. Însă despre educația financiară voi scrie cu altă ocazie – trebuie să mă organizez mai bine.

 

Sunt realistă – suntem norocoși. Avem ocazia să lucrăm ceea ce ne place, în domeniile pentru care ne-am pregătit. Știu că alte persoane nu au avut norocul acesta. Sunt conștientă că alte persoane lucrează doar pentru a aduce câțiva bani acasă, și aceia insuficienți. Știu că mulți lucrează pentru că trebuie, nu pentru că le-ar plăcea ceea de fac.

Însă aceasta este situația în familia noastră și asa am ales să o abordăm.

 

Pe aceeași temă, mi-a plăcut mult articolul de aici – ”Why do parents go to work?”.

 

Sursa fotopixabay.com

 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply