Parenting

Cea mai dulce îmbrățișare

26/02/2016
Imbratisare

De trei zile tot savurez amintirea acestei îmbrățisări și tot nu m-am săturat de ea… 🙂

Tati a fost plecat într-o degelație câteva zile, iar prichi i-a simțit lipsa din plin. Îmi tot aducea telefonul zicând ”ta-ta”. Tresărea și venea glonț la ușă de fiecare dată când auzea mișcare pe scara blocului sau când încuiam ușa. Refuza să se joace cu mine cu mingea – este activitate specială tată-fiu (bine, într-un final a cedat și a acceptat să mă fugărească prin casă…).

Acum un an pe vremea asta, tati a mai plecat pentru o săptămână într-o delegație. Atunci am plecat cu prichi în vizită la sora mea, gândindu-mă că cel mic se va simți bine cu verișoara lui (adică mă va lăsa și pe mine să respir…). Ei bine, întreaga săptămână copilul a stat călare pe mine non-stop. Am avut o lipitoare plângăcioasă întreaga săptămână, care nici la baie nu mă lăsa să plec fără lacrimi de crocodil.

Ah, și când mă uitam la fățuca lui îi înțelegeam atât de bine frica… Pentru că asta citeam – frica. Îi era teamă că voi pleca și eu ca tati și că va rămâne singur.

Acum lucrurile au stat ceva mai bine. Fiind mai mare, a înțeles că tati va reveni acasă. Ziua era ocupat și se șimțea foarte bine la grădiniță. Seara era ceva mai greu. Am încercat să mă dedic lui în totalitate – am gătit împreună, am mâncat împreună, ne-am jucat împreună. Toată atenția i-am acordat-o lui.

Însă nu a fost suficient. Era trist. Îl vedeam și îl simțeam. Combinat cu oboseala, una dintre seri a fost plină de tantrumuri încât nu a vrut să facem nimic împreună, nu ne-am putut înțelege la nimic. Era atât de nervos încât a făcut pipi în dormitor (e primul ”accident” din acest an, acasă). A vrut doar să sugă – la 9 seara deja dormea. (Bine, eu m-am bucurat că am avut seara doar pentru mine. Dar îmi părea rău că el nu era în apele lui.)

Într-una din aceste seri a fost foaaaarte lipicios. Făcea ce făcea și mă trezeam cu el printre picioare. (E atât de funny să te trezești printre picioare cu copilul… pe motocicleta… :)) Și tot reușea cumva să mi se cocoațe în brațe.

La cină nu a vrut să stea în scaunul lui – a dorit să mănânce stând pe genunchii mei. No problem. Am mâncat împreună din aceeași farfurie, cu poftă și voie bună. 🙂 (Trebuie să scriu în curând rețeta de chifteluțe de pui cu smântână. Sunt delicioase!)

La un moment dat a pus furculița pe masă, m-a cuprins de mijloc cu mânuțele lui mici și a pus urechea pe pieptul meu. Și m-a strâns. Atât. Nu vroia să sugă, nu vroia să termine de mâncat, nu vroia să îmi spună ceva, nu vroia să plângă, nu vroia altceva de la mine. Vroia doar să mă îmbrățișeze.

Mi-am pus și eu brațele în jurul lui și mi-am lipit buzele de păru-i puțin, moale și cu miros de copil dulce. Și am stat așa fără să spunem nimic minute bune. Mi s-a topit tot sufletul simțindu-i mânuțele care mă strângeau și respirația pe piept…

Simteam din îmbrățișarea lui cum îmi transmite ”Mami, te iubesc!”, ”Mami, am nevoie de tine!”, ”Mami, sunt obosit!”, ”Mami, îmi este dor de tati!”, ”Mami, mi-a fost dor de tine astăzi!”.

După care mi-a dat drumul, a zis ”data” (=”gata”) și ne-am continuat masa cu veselie. 🙂 Au fost probabil vreo 3 minute, însă eu le-am simțit ca 15 minute…

Aceasta a fost cea mai dulce îmbrățișare pe care am primit-o de la puiul meu până acum. A fost prima îmbrățișare pe care el mi-a cerut-o. Mă bucur nespus că am fost acolo pentru el, că am putut să îi răspund și să îi împlinesc această nevoie.

Așa, am simțit din nou ce frumos este să primesc prin toți porii și cu tot sufletul dragostea sinceră a copilului meu.

Cred că acesta a fost unul din acele momente pe care le voi purta cu drag în inimă mult timp în această viață. Dacă închid ochii și e liniște în jur, retrăiesc acele clipe cât se poate de intens. 🙂

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Ioana Gabriela 26/02/2016 at 21:21

    Abia aștept si eu 🙂 Ari are opt lunite 🙂

    • Reply SebaBaby 27/02/2016 at 10:46

      Crestere frumoasa! Vor veni si aceste momente 🙂 Pana atunci, sunt multe altele speciale 😉

    Leave a Reply