Evenimente Parenting

Consecințele educației autoritare, alternative la bătaie și pedeapsă

17/09/2018
Educația cu blândețe

Recent a avut loc un eveniment taaare frumos organizat de Parenting Academy, la care nu am reușit să ajung (deh, în weekend de obicei îmi rezerv timp exclusiv pentru familie, mai ales că în ultima vreme nu am avut timp de noi…). Însă am avut reprezentant în sală care a luat notițe și mi-a transmis tot timpul cât de fain a fost. 🙂

Las în continuare materialul pregătit de Alexandra Iftode, colega mea dragă de la TINY TOES. 😉

educația cu blândețe

”Educația cu blândețe – Consecințele educației autoritare, alternative la bătaie și pedeapsa, conferința găzduită de Ioana Chicet-Macoveiciuc, având ca invitați pe Ana Muntean – Prof. univ. dr. în Psihologia Dezvoltării Umane, Otilia Mantelers – Leader Hand in Hand Parenting în România, Diana Vasile – Conf. univ. dr. psihoterapeut și Bogdan Ion – Psiholog și psihoterapeut, Lector univ. dr., ne-a ținut țintuiți de scaun până la final, în armonia unor discuții structurate pe același subiect – respectul față de copil – cum să îl oferim.

Ana Muntean ne-a captivat cu experiența dânsei și cu privirea clară, de ansamblu, asupra educației copilului în România, un spațiu cultural cu o identitate proprie, cu multă nevoie de informație și deschidere către respectul față de copil. Ioana Chicet-Macoveiciuc a reușit un lucru extraordinar – să aducă împreună experți în educația copilului și să fie deschizător de drumuri în ceea ce privește efortul continuu de deschidere către o lume în care copilul este respectat, iubit și valorificat așa cum se cuvine.

Diana Vasile ne-a explicat cu o claritate extraordinară despre abuz și traumă, despre ce simt părinții abuzatori și despre cum se pot repara traumele. În completarea dânsei a vorbit și Otilia Mantelers – despre puterea unui cuplu unit în creșterea copilului, despre puterea jocului, a râsului și a fericirii.

Bogdan Ion a vorbit din perspectiva soțului și a tatălui – cu o voce care rareori se aude, din păcate, în lumea creșterii și a educației copilului – vocea bărbatului. A povestit despre postura bărbatului într-o lume în care informația despre educația copilului nu ajunge la el, a povestit despre dorința taților de mai multă implicare.

educația cu blândețe

Am ascultat (de multe ori cu lacrimi în ochi) răspunsurile lor la întrebările Ioanei legate de abuzul față de copil – fizic sau emoțional, limite puse cu blândețe, jocul cu copiii, rolul tatălui în viața copilului, tipuri de atașamente, hand in hand parenting.

O relație sănătoasă cu copilul nu poate fi construită de un adult care nu se cunoaște pe sine, de un adult care nu știe să zică NU și care nu se respectă pe sine. Copiii sunt oglinda noastră, ne filtrează toate emoțiile prin sufletele lor pure și deschise, sunt dependenți de bună-starea noastră, așa că le suntem datori cu vorbe nemincinoase, cu atitudini sănătoase, dragoste și respect. Un părinte care are claritate asupra propriilor nevoi, este un părinte care nu își proiectează dorințele personale asupra copilului, lăsându-i acestuia libertatea de a deveni ceea ce este structurat să devină.

Într-o cultură care din păcate propovăduiește relația verticală dintre părinte și copil, relație în care părintele nu își cere scuze mai niciodată și nu își recunoaște greșelile, creștem copiii supuși la abuzuri emoționale și fizice, din lipsă de informație, cultură sau interes. Copilul nu este un bun al nostru, pe care să îl formăm după propria viziune despre progenitura perfectă. Copilul este un om de sine stătător, cu independență a minții și dorințe proprii, cu sentimente și vise.

Copilul este simptomul familiei, într-o lume modelată tot de noi-adulții, într-un cadru cultural cu laxitate mare în ceea ce privește agresiunea în familie. Dacă toți părinții ar ști ce simte un copil atunci când este abuzat sau agresat, poate aceste cazuri ar dispărea – copilul se simte înfricoșat, simte neputință și că nu are valoare, spaima lui conduce la mecanisme defensive și va provoca în copil minciuna, tantrumul sau crearea unei noi identități care să placă părintelui abuzator, în speranța că va scăpa astfel de agresiune.

Într-un mediu în care te aperi în continuu devii agresiv ca să supraviețuiești. Niciun copil nu se naște cu o predispunere la agresivitate, ca să devină un adult agresiv, ci își ia din mediu înconjurător, ca un burete, ceea ce vede și simte. Un părinte nesigur pe el și pierdut obligă copilul la soluții.

Permisivitatea în relația cu copilul este tot o formă de abuz – dacă nu i se spune NU niciodată, copilul la rândul lui nu va ști să zică niciodată NU, nu va învăța ce înseamnă respectul față de ceilalți și față de părinți, nu va avea o rețea de prieteni, va fi ca o mașină fără frână.

Abuzul înseamnă a uza ceva excesiv, deci abuz este și folosirea lui DA excesiv, ca și folosirea lui NU excesiv – un părinte cu autoritate este un părinte bun, copilul se simte protejat atunci când există reguli, când autoritatea vine ca un ghidaj. Nu prin inducerea unui alt rău (precum pedeapsa) elimini un rău, ci prin buna cunoaștere a copilului, prin respectarea lui și prin ghidarea lui în viață cu blândețe.

Trebuie să nu uităm că și tantrumul este dreptul copilului, la fel cum și fericirea este tot dreptul lui – cel mai mare cadou pe care îl poate face un părinte este acela de  a-i dărui copilului bucuria de a savura viața, bucuria de a trăi, sentimentul că poate face față la provocări. O criză de furie este un pas intermediar către tristețe, iar tristețea poate fi alungată prin râs, râsul și jocul pot repara relații stricate, reziliența noastră și a copilului dându-ne puterea de a naviga între bine și rău, de a ne reface.

educația cu blândețe

O relație sănătoasă cu partenerul creează în copil sentimentul de siguranță, de apartenență. Abuz este și expunerea copilului la certuri sau la conflicte mocnite în familie – în momentul în care e expus la violență în casă, copilul intră în traumă, văzând că cineva drag lui este în pericol. Conflictul mocnit, care nu refulează în certuri sau violență domestică, învață copilul că e bine să ascundă, să mintă, să se mintă pe sine să se obișnuiască cu nefericirea și să valorizeze lipsa.

Emoțiile refulate în copilărie și băgate ca într-o cutie vor ieși la iveală la maturitate, creând adulți frustrați și defecți. Adultul abuzator simte tot neputință atunci când abuzează, exact ca și copilul abuzat – simte că nu are control și atunci încearcă să domine prin forță. Avem cu toții nevoie de cineva care să ne asculte, de care să nu ne fie rușine să îi spunem tot ce simțim, chiar dacă nu sunt mereu doar sentimente bune.

Partenerul de ascultare, această persoană de atașament, ne va salva mereu în momentele dificile, când avem nevoie de un sfat sau doar o ureche care să ne asculte păsul. Așa cum copiii sunt dependenți de noi, și noi adulții trebuie să ne recunoaștem dependența de ei, precum și dependența de micul univers familial pe care îl avem. Odată recunoscută dependența, vom învăța mai ușor împreună să facem față situațiilor dificile din creșterea unui copil, tratându-l cu respect și iubire.

Copilăria nu este o cursă în care încercăm să creștem cât mai rapid un copil după propriile noastre dorințe, ci este o mică fereastră în timp când copilul își pune bazele viitorului adult.

Cu cât le oferim celor mici mai mult respect și ghidaj, cu atât avem șanse mai mari să creștem un adult fericit.”

 

Sursa foto - pixabay.com

 


 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter. 😉 Enjoy!

 

You Might Also Like

2 Comments

  • Reply Madalina 19/09/2018 at 15:21

    Buna! Unde o putem gasi pe Diana Vasile. Ne poti ajuta cu un contact?

    • Reply Elena Munteanu 24/09/2018 at 12:27

      Buna Madalina!
      Am solicitat informatia celor de la Parenting Academy si voi reveni de indata ce voi primi un raspuns. 😉

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.