Parenting

Despre gelozia fratelui mai mare. Din gura fratelui mai mare.

10/07/2018
gelozia fratelui mai mare

Cu Sebastian am o relație tare specială. El este un dulce și un scump, atent la toate în jurul său. (Cra-cra!) Iar gelozia fratelui mai mare nu este un subiect care ne-a ocolit. Nici nu ne-am propus să încercăm asta, așteptându-ne la conflicte, pregătind explicații și răs-explicații, antrenând brațele pentru multe îmbrățișări și reconfirmări de iubire, lucrând intens pe latura emoțională.

 

Sebastian…

…este copilul care mă pupă și mă îmbrățișează când i se face dor de mine (adică zilnic).

…este copilul care observă atunci când îmi fac unghiile și le admiră culoarea.

…este copilul care îmi spune că îmi stă bine atunci când mă îmbrac cu ceva mai altfel.

…este copilul care îmi observă cerceii și îmi spune că îi place cum îmi stă cu ei.

…este copilul care se chinuie seara să nu adoarmă doar pentru a respira același aer împreună cât mai mult timp, îmbrățișați.

gelozia fratelui mai mare

Acum două zile stăteam pe covor lângă Anastasia care sugea eticheta unei jucării, în timp ce se uita în oglindă și bodogănea pe ba-da-ba-ma-ba-ul ei. A venit lângă noi și Sebi, zâmbind dulce la sora lui și așezându-se în brațele mele și pupându-mă pe piept, fix pe inimă.

Și a început:

”Știi, mami. Anastasia a fost aici, în burta ta. Apoi a ieșit și a crescut. Dacă bebe Anastasia rămânea la tine în burtă să știi că eu nu mă supăram.

Da. Dacă bebe Anastasia rămânea la tine în burtă aveam timp să stăm împreună doar noi doi toată ziua și să ne jucăm. Și puteam să dormim împreună toată noaptea.

Așa, trebuie să te duci la Anastasia de fiecare dată când plânge și să o ții în brațe. Așa cum m-ai ținut și pe mine când eram bebe.

Și noaptea trebuie să te duci să dormi cu ea după ce mă mângâi pe mine, să îi dai țiți când se trezește. Așa cum mi-ai dat și mie când eram bebe.

Dar să știi că este în regulă, mami.”

A coborât din brațele mele zâmbind ușor, i-a dat un pupic dulce Anastasiei și a plecat în camera lui să se joace.

Iar eu… am rămas cu inima leșinată și cu ochii în lacrimi.

Nu am spus niciun cuvânt cât mi-a vorbit copilul. Nu am vrut să îl întrerup până nu spune tot ce are în minte, nu am vrut să îi “deturnez” gândurile. L-am ascultat cu atenție, i-am zâmbit și atât.

După ce m-am dezmeticit l-am chemat la mine, l-am îmbrățișat și i-am spus că este un copil minunat și un frate mai mare grozav!

“Da, știu mami!” 🙂

 

De la episodul acesta m-am tot gândit – ce am făcut să am așa un copil minunat??

Cât de tare este ca micuțul să înțeleagă ce este gelozia pe care o simte (inevitabil și perfect normal), să vorbească despre asta și să treacă peste? Copilul mi-a spus că are nevoie de mine, însă știe că surioara lui are nevoie și mai mare. Și acceptă asta cu seninătate.

gelozia fratelui mai mare

Deci ce am făcut să îl ajut pe Sebastian să ajungă la acest nivel de înțelegere? Pot să înșir aici câte ceva din ce îmi pot da seama că l-a ajutat…

  • am discutat de când eram însărcinată despre cum va fi cu bebe mic – că va plânge des, că va avea nevoie să stea în brațe mult, că nu ne va înțelege, că va crește încet etc.;
  • am evitat cărțile pe această tematică – am povestit AICI de ce;
  • i-am arătat fotografii de când era el bebe, mai mereu în brațe sau purtat sau pupat (el oricum își amintește inclusiv de perioada când era în burta mea, dacă îl întreb 🙂 );
  • am mers eu să îl adorm atunci când Anastasia adormea înaintea lui și profitam de momente pentru a ne îmbrățișa, pentru a povesti despre ce s-a mai întâmplat peste zi (jocul de la punctul 4 de AICI);
  • l-am invitat să mă ajute cu surioara lui, însă nu l-am obligat niciodată – la schimbatul scutecului, la alegerea bluzițelor, la pieptănat etc.; a încercat chiar să mă ajute să o care în brațe, însă a concluzionat singur că este prea grea și nu poate singur;
  • când Anastasia ajungea sub ochii unor oameni noi l-am invitat pe Sebastian să o prezinte (o facem în continuare);
  • i-am vorbit Anastasiei despre cât de grozav este fratele ei mai mare, despre cât de răbdător și înțelegător este, despre cât de mult îl apreciez – în timp ce Sebi mă putea auzi (fie că era lângă noi, fie că era în camera alăturată, fie prin interfon);
  • nu m-am ascuns niciodată când am drăgălit-o pe Anastasia, spunându-i că este minunată, adorabilă și iubită; cu alte ocazii îl luam pe el la iubit, sau le spuneam amândurora (când stăteau împreună) că sunt minunați și sunt norocoasă că sunt mama lor;
  • când trebuie să merg să o adorm pe micuță îi spun asta lui Sebastian, rugându-l să aibă puțină răbdare, să facă liniște și să lucreze cu materialele lui;
  • l-am ajutat de fiecare dată când mi-a cerut, chiar dacă știam că poate singur – cum să refuz să îl ajut să se îmbrace/dezbrace, spunându-i că că el este mare și nu are nevoie de ajutor? Ok, nu are nevoie de ajutor că nu poate, însă are nevoie de mine așa cum are și Anastasia – așa că îl ajut de fiecare dată și ne mai gâdilăm, de mai îmbrățișăm, ne mai iubim puțin cu această ocazie;
  • când chiar nu l-am putut ajuta pentru că era Anastasia în brațe i-am spus doar că nu pot fix în momentul acela, l-am încurajat să facă singur dacă dorește sau să mă aștepte să îmi eliberez brațele;
  • am încercat să îmi fac timp exclusiv pentru el (chiar dacă nu reușesc atât de des pe cât mi-aș dori și cât simt că ar avea nevoie);
  • i-am spus lui Sebi cum pare să se simtă Anastasia atunci când îi dădea pupici, când o făcea să râdă, când o liniștea din plâns sau dimpotrivă, când o făcea să plângă, când îi lua o jucărie din mână, când vorbea prea tare în urechea ei sau când o lovea din greșeală;
  • i-am spus în fiecare zi că îl iubesc mult, că mi-a fost dor de el cât a fost plecat la grădiniță, că este un copil minunat și ne-am îmbrățișat des și foarte des;

Gata, nu mai lungesc lista. Dacă mai scormonesc în minte sigur mai găsesc puncte de adăugat. 🙂 Pentru unele dintre abordări m-am inspirat (și am adaptat) din materialele citite (cartea de AICI mi se pare grozavă pe tema fraților – o am mereu la îndemână să reiau anumite capitole). Pentru altele, am mers pur și simplu după instinct.

În afară de ceea ce am făcut acasă, a avut sprijinul și oamenilor minunați de la grădiniță. Discuțiile și exercițiile legate de emoții, înțelegerea și verbalizarea lor cu încredere sunt lucrate în fiecare zi, după nevoile micuților.

 

Aștept cu interes perioada inevitabilă a conflictelor mai intense, când Anastasia va începe să mișune și să intre prin catrafusele lui. Din nou, nu am niciun plan concret de abordare a situațiilor. Vom vedea – ne adaptăm ”din mers”.

Să ne înțelegem, am avut și momente când hohoteau amândoi (iar eu eram singurul părinte din casă, normaaaaal), iar Sebi era de genul ”Nuuuu, las-o pe Anastasia să plângă! Vreau să mă ții pe mine în brațe ACUUUUUUUM! Nuuuu, nu vreau cu o mână pe mine și cu o mână pe ea! Vreau cu amândouă mâinile pe mineeeeeee!” Sau când soră-sa căzuse din pat și urla, iar el se juca liniștit în capătul celălalt al camerei. Sau când s-a dus la ea și i-a smuls jucăria (de bebeluș, da?) din mână că voia el să o lingă. Mai rare, însă au fost și din astea.

Dar, cum spune și micuțul, va fi în regulă până la urmă. Am încredere. 🙂

 

Credit foto: Magda Constantin

 


 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter. 😉 Enjoy!

 

You Might Also Like

1 Comment

  • Reply Cristina Calin 12/07/2018 at 19:33

    Ai mei se cearta si acum si au 10 si 5 ani si au crize de gelozie. Dureaza 5 minute, apoi se iubesc de zici ca nu s-au mai vazut un an si iar de la capat.

  • Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.