Educație Evenimente Parenting

Educație cu blândețe – despre limite și abuz, conectare și emoții

30/07/2019
educație cu blândețe

Limitele sănătoase și cum le punem, comportamentele, tantrumurile, abuzul, conectarea, dar și perspectiva părintelui în toate acestea și grija fată de sine – acestea au fost câteva din subiectele atinse la a doua conferință Educație cu Blândețe (cred că încă mai poate fi vizionată înregistrarea online 😉 ). Despre prima ediție am scris AICI.

Evenimentul a fost organizat de Parenting Academy, moderat de Ioana Chicet-Macoveiciuc și i-a avut ca invitați pe Otilia Mantelers (Psiholog și Leader Hand in Hand Parenting în Romania), Ruxandra Ichim (Parent Coach, Instructor Hand in Hand), Georgiana Bucatariu (Psiholog și Instructor Hand in Hand Parenting By Connection) și Ligia Moise (Psiholog).

În contextul (puțin spus) apăsător al ultimelor zile discuțiile purtate au fost grele în fața unei săli pline de părinți preocupați. Noi facem eforturi să (ne) creștem, să fim mai buni pentru copiii noștri, să ne înăbușim instincte (despre care știm că nu sunt ok) cu rădăcini din copilărie și, când vine vremea să le dăm drumul în societate… Este greu… Dar facem asta în fiecare zi! În fiecare zi șlefuim cărămizi la temelia unei educații mai bune, cu blândețe și înțelegere, pentru cei mici – pentru copiii noștri de acasă și pentru copiii noștri de la TINY TOES.

Am simțit această greutate din materialul pregătit de Alexandra – colega mea care se ocupă de organizarea activității educaționale la TINY TOES. Ea a fost în sală, a luat multe notițe și a completat mult cu propriile convingeri – vă promit că merită citită fiecare frază din acest material!

educație cu blândețe

Conferința a început cu un moment de reculegere pentru victimele de la Caracal. Acest eveniment atât de trist a deschis discuția despre cât de greu este de fapt să fii părinte în România, într-o societate care nu îți respectă statusul de părinte și nevoia de conectare cu copilul, într-o societate care nu îți oferă siguranță și care încă se ghidează după modele greșite.

Este trist că în loc să avem ședințe de dezvoltare personală la terapeut noi mergem să dezgropăm traume din copilărie sau ne ducem copiii deja tarați de o generație de părinți care repetă greșelile părinților lor. Este trist că încă trebuie să explicăm ce înseamnă abuz și ca nu abuzul este soluția.

Permisivitatea exagerată este tot un abuz.

Lipsa de limite este egală cu nepăsarea.

Ligia Moise a punctat corect spunând că părinții sunt niște demiurgi pentru copil iar demiurgii nu greșesc niciodată! Atunci când copilul este pedepsit el crede că merită pedeapsa, că el este cel care a greșit. Lumea unui copil este la el acasă, de acolo își ia reperele și va deveni ceea ce vede în jurul lui.

Abuzul îl face pe copil să se disocieze, explica Otilia Mantelers – când copilul este abuzat el se desparte de sine cumva, așteptă ca abuzul să se termine și devine din ce în ce mai deconectat față de el însuși și față de cei din jur.

Abuzul poate fi de 4 feluri – fizic, emotional, sexual și neglijarea. Surpriza pentru mulți părinți este că permisivitatea exagerată este tot un abuz. De la Ligia Moise am aflat și de ce – copilul nu este echipat să decidă singur, el este ca o iederă sălbatică care nu are pe ce să se urce, pe ce să crească.

Într-o societate condusă de reguli, un copil fără ghidaj parental ferm este pierdut și confuz, într-o lume plină de pericole și necunoscut. Prin reguli și limite învățăm copilul să se exprime într-un mod social acceptabil, îl ajutăm să se integreze în lume, îi arătăm că ne pasă. Lipsa de limite este egală cu nepăsarea, în ochii unui copil.

educație cu blândețe

Otilia Mantelers a explicat de ce au copiii nevoie de limite și cum le punem, în trei pași (oarecum) simpli.

  1. Primul pas este să ne gândim dacă limita pusă este justă sau nu. A fi părinte înseamnă să ne punem mereu în locul copilului și să studiem situația. Trebuie să ne gândim la motivul limitei, în contextul familiei noastre – ceea ce la noi este limitare la alții poate funcționa în alt fel.
  2. Al doilea pas este să punem limita ferm și clar. Tonul și postura contează enorm atunci când o facem. Nu punem limita sub formă de întrebare ci sub formă de enunț, privind copilul în ochi.
  3. Al treilea pas este să ascultăm frustrarea copilului legată de limită și să conținem ce spune, apoi să repetăm limita asigurându-l că vom fi lângă el pas cu pas și că înțelem.

Limita este cea care ne ajută să nu folosim pedepse sau recompense în creșterea copilului. Pedeapsa este întreruperea atașamentului. Copiii își schimbă atunci centrul de greutate al atașamentului familial cu prietenii sau cu telefonul. Ca să nu creeze probleme încep să mintă și să se ascundă.

Limitele le punem având relația cu copilul pe primul loc. Copilul respectă limitele dacă are o relație bună cu părintele său. Este important să îi spunem adevărul copilului, să limităm conversația și negocierea ferm atunci când am expus toate motivele – ascultăm ”NU”-urile copilului și el se va simți văzut, respectat iubit și înțeles. Discernem care este ”NU” cauzat de deconectare, ”NU” care cere atenție sau ”NU” pentru că în mod real nu vrea sau nu poate sau nu îi place ceva.

Așa cum ascultăm ”NU”-urile copilului este dreptul nostru să spunem și noi ”NU”, să avem timpul nostru de a ne lua resurse și a ne umple cu energie, ca să putem da înapoi.

educație cu blândețe EMOȚII

Ruxandra Ichim a povestit despre emoțiile copiilor versus emoțiile adulților – diferența dintre ele este dată de manifestarea și de gradul trăirilor.

Tăria emoțională înseamnă să ne recunoaștem emoțiile, să le îmbrățișăm și mai ales să alegem cum reacționăm. Emoțiile vin și trec, ele fac parte dintr-un proces dinamic și peren. Nu este ok să spunem copilului ce să simtă sau cum să simtă sau când să simtă. În schimb, îl putem ajuta însă să își gestioneze emoțiile și să le înțeleagă mai bine.

Fă echipă cu copilul tău la frustrare, comportamentul este un simptom al unei cauze mai mari. Manifestă emoția! Spune ”DA” emoției și spune ”NU” comportamentului! Expune copilul la frustrare, ascultă-l și normalizează reacția ta ca părinte față de emoțiile negative pe care le stârnești prin limitări.

Copiii au mecanisme naturale de eliberare a tensiunii – plânsul sau râsul fiind cele mai frecvente. Părintele este ancora, de aceea copiii fac tantrumuri mai des cu părinții decât la grădiniță sau cu alți oameni, explica Otilia Mantelers.

Sistemul nervos al copiilor scoate energia blocată dintr-un eveniment precedent atunci când se simte în siguranță și știe că va fi conținut. Părintele trebuie să nu ia personal criza de tantrum, să nu se simtă atacat. La copiii mai mari stăm și asculăm, la cei mici îi putem ajuta liniștindu-i fizic, în brațe, mângâindu-i. Ajută mult scosul în natură, conectarea, timpul mai scurt la ecrane sau rutina.

educație cu blândețe CONECTARE

Georgiana Bucătăriu a povestit despre conectare. Conectarea este o legătură de sigurață, nevoia de a fi văzut, auzit. Conectarea este vitală – relația cu cei din jur este dădătoare de viață.

Trebuie să știm că noi suntem model de conectare pentru copilul nostru. Iar noi nu avem din păcate un model de conectare corect. În loc să cerem ce vrem oamenilor din viața noastră deseori criticăm sau ne retragem, așteptând ca celălalt să ghicească ce vrem. Autoanaliza și îmbrățișarea propriilor emoții duce la o conectare corectă cu cei din jur, inclusiv cu copilul nostru.

Dacă paharul nostru emoțional nu este umplut, nu putem dărui în jur! Întâi este nevoie să ne cunoaștem și să avem grijă de noi, ca mai apoi să putem avea grijă de alții. Există instrumente pro-active de conectare – Timpul Special (one to one), ascultarea, conectarea fizică, jocul sau limita sănătoasă.

Studiază, analizează și ascultă-ți copilul! Conectează-te!

Da, limita înseamnă conectare! Înseamnă că ne vedem copilul, că îl ajutăm să își stabilească un traseu, că îl ghidăm pe drumul său, că nu îl lăsăm singur. Comportamentul unui copil este mereu un mesaj – agresivitatea înseamnă ceva, pasivitatea înseamnă ceva, ”broken cookie” vine de undeva.

educație cu blândețe PEDEPSE

Ligia Moise a vorbit despre abuz și parenting autoritar. Agresiunea asupra copiilor vine din stres de multe ori, el fiind cel care controlează felul în care acționăm la mediul exterior.

Povestea indianului Cherockee care îi explică nepotului despre cum alege ce simte este foarte grăitoare. El spune că în sufletul lui sălășuiesc doi lupi – un lup al iubirii și un lup al urii. Dintre cei doi va învinge lupul hrănit cel mai mult.

Violența și ura nu sunt niciodată răspunsul – de la o palmă la un Război Mondial. Abuzul nu trebuie să fie constant ca să facă rău – o dată este suficient și s-a distrus un copil… Amintirile timpurii între 0-7 ani ne dau scenariul de viață. Un copil cu reguli impuse de mic, de la un an, va fi un copil echilibrat, căruia nu i se va părea dificil să se adapteze la un mediu, și el condus de limite și reguli.

Nu există loc de pedepse, ci doar de conectare și adevăr și asumare. Pentru asumare trebuie să învătăm să ne iertăm singuri, să conștientizăm că nu suntem perfecți dar suntem perfectibili, că iertarea nu e o formă de egoism și înseamnă autoînțelegere și calea de a ne umple paharul, pentru a putea dărui și altora să bea din el.

CURCUBEU

Conferința s-a încheiat în tonul în care a început, cu dorința de a putea schimba contextul actual al parentingului, dacă nu chiar al societății. Nu trebuie să stăm deoparte când vedem un abuz de orice fel. Trebuie să intervenim!

Frumos este spus prin povestea unei jungle care a luat foc, toate animalele au fugit, mai puțin pasărea colibri. Aceasta căra apă cu ciocul și arunca peste foc. Animalele o întreabă de ce nu fuge iar ea răspunde ”îmi fac treaba mea”.

Să ne facem și noi treaba noastră!

Lumea se schimbă copil cu copil!

Noi creăm viitorul lumii noastre!


Sura foto -  pixabay.com 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări aventurile pe pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter. 😉 Enjoy!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.