Parenting

Dr. Lawrence Cohen despre CONECTARE – conferința în România

22/03/2019
Lawrence Cohen despre CONECTARE

Zilele trecute am avut ocazia să particip la conferința în România a Dr. Lawrence Cohen și am adunat aici notițele luate despre CONECTARE.

De cele mai multe ori refuz invitațiile primite la evenimentele de weekend (pentru că prefer să petrec timp cu familia), însă de data aceasta am făcut o excepție. M-am bucurat de o zi plină dedicată mie și relației cu copiii mei, acceptând cu drag invitația celor de la Parenting Academy.

Cine este Dr. Lawrence Cohen? Este un cunoscut psiholog și psihoterapeut din SUA, specializat în terapia prin joacă, părintele Playful Parenting – promovând relaționarea cu copiii prin joacă. De asemenea are și experiența a doi copii proprii – tot mă luase cineva pe sus că nu ar trebui să aplec urechea la vorbele unui așa-zis-specialist care nu are copii. 😀

Fiecare separare este o oportunitate pentru reconectare.

Ce este conectarea?

Pentru fiecare poate însemna altceva – o carte citită împreună, o înghețată savurată împreună, o conversație despre ziua ce a trecut, un lego construit împreună, o bătaie cu perne împreună etc. ÎMPREUNĂ este cuvântul cheie.

Ce rămâne după ce termină aceste activități (aparent) mărunte? ”Plec cu alte treburi, dar rămân cu gândul la tine cu drag.” E plăcut sufletului, nu-i așa?

Metafora ”Turnul conectării”

Conectarea aceasta este ca un turn în vârful căruia stăm fericiți împreună, părinte și copil. Însă turnul este făcut din pietre care, la un moment dat, se dezechilibrează și se împrăștie.

De ce?

Păi… pentru că suntem oameni. Ne separăm, suntem obosiți, adunăm frustrări, suntem triști, nu avem chef etc.

Conectarea nu este ceva ce facem o dată și atât!

De multe ori avem parte de deconectare. Turnul se destramă, pietrele se împrăștie, noi cei din vârf ne rostogolim.

Partea bună este că acest turn se poate reconstrui de câte ori este nevoie, de câte ori avem disponibilitatea. Pietrele turnului se pot așeza la loc, exact ca într-un puzzle. Și este normal!

Destrămarea aceasta poate fi dureroasă, însă este normală. Deconectarea este normală! Fiecare deconectare ne oferă o ocazie pentru reconectare.

Avem 2 probleme privind deconectarea: uneori ne grăbim să ne reconectăm și deseori ne este teamă să ne deconectăm.

Însă reconectarea aceasta nu ține doar de noi, cu toate eforturile pe care le putem face! ÎMPREUNĂ – țineți minte? Suntem doi în jocul acesta – părinte și copil.

Conectarea autentică se poate realiza atunci când ne gândim la emoțiile copiilor noștri, când îi vedem cu adevărat, când îi simțim.

Iar asta poate fi destul de dificil uneori… mai ales când în copilăria noastră am fost învățați că nu este în regulă să plângem sau să fim supărați sau să fim prea extaziați.

Aici intervine de cele mai multe ori empatia, care are de-a face cu înțelegerea emoțiilor. Este important să vedem lumea prin ochii copiilor, să simțim cum simt și ei, invitându-i când este cazul să își depășească temerile și fricile, acordându-le credit și încurajându-i.

Sincronizarea emoțiilor (”tooning in”) – un alt tip de conectare

Metafora aceasta din engleză se referă mai mult la căutarea frecvențelor emoționale comune – cum se caută frecvențele la radio, unde sunetul este recepționat cel mai clar.

Acest ”tooning in” ne invită să vedem cu adevărat copilul, să simțim ce simte, să ne punem în locui lui (din interior), să ne gândim ce ar putea gândi copilul… Pfffff, ce greu poate fi uneori…

Pentru exemplificarea acestui concept Dr. Lawrence Cohen ne propune trei jocuri pe care le putem face cu copiii (sau un joc cu 3 variante, cum vreți să o priviți). Nu ne trebuie decât o pereche de palme și puțin spațiu de mișcare. 🙂

Ne așezăm față în față și ne așezăm palmele la același nivel. Mai departe:

  1. Ne apropiem palmele cât putem de mult, însă fără să ne atingem! E uimitor, însă atunci când ne apropiem foarte foarte foarte mult palmele vom simți căldură, chiar dacă nu le atingem! 🙂 E o senzație tare plăcută! Putem încerca să ”împingem” și să ”tragem” palmele ușooooor de tot, astfel încât partenerul poate urmări mișcarea – iar palmele tot nu se ating! De asemenea, putem încerca noi să urmărim mișcarea palmelor partenerului de exercițiu.
  2. Ne atingem palmele și începem să împingem. Scopul acestei variante de joc este să împingem împreună cu aceeași forță – mai ușor sau mai tare, din nou ușor și tot așa, schimbând treptat intensitatea apăsării. În tot acest timp se urmărește păstrarea echilibrului, schimbând apoi partenerul ce conduce.
  3. Ultima variantă a jocului presupune să împingem cu toată forța, încurajând competitivitatea. Jucând cu copilul este evident de care parte va înclina balanța forțelor, însă este important să lungim momentul oferindu-i și situații în care va fi în avantaj. Mai departe este alegerea noastră dacă îl vom lăsa sau nu să câștige (măcar de câteva ori). 🙂

Mă opresc aici cu informațiile culese în cadrul conferinței Dr. Lawrence Cohen despre conectare. 🙂 Voi reveni cu un material de continuare în curând.

Sursa foto - www.pexels.com

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări aventurile pe pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter. 😉 Enjoy!

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.