Parenting

Puiul e certat cu ”moș Ene”? Nu va fi mereu așa!

13/08/2015

Încă de când Sebi avea abia câteva luni, am primit deseori întrebări precum ”Doarme toată noaptea?”, ”Se trezește des noaptea?”, ”Te lasă să te odihnești?”, ”Doarme bine în pătuțul lui?” etc. Le răspundeam cu zâmbetul pe buze că nu știu ce-s alea 3 ore de somn profund legate, pentru că suge des 🙂 Ah, câtă compătimire se vedea pe fețele oamenilor… și schimbam repede subiectul să nu înceapă cu sfaturi legate de înțărcare (de grija odihnii mele, bineînțeles).

Da, Sebi este unul din acei copii care se trezesc noaptea des și foarte des. Dar nu e nicio tragedie 🙂 Organismul meu s-a adaptat atât de bine, încât pot să trăiesc mult și bine așa.

Să o iau cu începuturile, să povestesc cum a evoluat schimbarea ritmului de somn…

Înainte de a se naște puiul, i-am pregătit camera proprie, frumoasă și primitoare, cu un pătuț ce părea a fi foaaarte confortabil. Aveam planuri mărețe, să ”învățăm” copilul să doarmă în camera lui, în patul lui, să nu ne invadeze patul conjugal 😀 Auzisem de copii 2-3 ani care nu vor să doarmă decât cu părinții în pat (sau mai rău, separat, doar cu mamele) și nu vroiam așa ceva pentru noi.

Auzisem eu că bebelușii mici, mai ales în primele două săptămâni de viață, nu fac altceva decât să sugă și să doarmă cu orele. Vise 🙂 Sebi era pe dos – sugea cu orele si dormea foarte puțin (rar lega 2 ore). Acum știu că cel mai probabil asta se întâmpla datorită problemelor noastre de la începutul alăptării (s-a chinuit micuțul 3 luni cu protecții de silicon + fren labial).

În primele 2 săptămâni am dormit în camera puiului (pe care o dotasem și cu o canapea extensibilă, pentru situații excepționale când avea nevoie de companie) și mă trezeam să îl iau din pătuț de fiecare dată când cerea. Până la 3 luni nu l-am putut alăpta culcat, așa că mă trezeam de-a binelea și mă ridicam de fiecare dată.

Îl țineam minim o oră la sân, până adormea la loc, mai așteptam 15-20 de minute să treacă din faza de somn superficial în cea de somn profund, după care îl puneam la loc în pătuț. Îl așezam când pe o parte, când pe alta, pentru a nu-i turti căpuțul (la recomandarea medicului). Făcem și eu ceva vreo 30 de minute și o luam de la capăt.

După două săptămâni a venit interfonul comandat, așa că cele maxim 2 ore între treziri le petreceam în dormitor, lângă soț. Nu știu cum, dar nu mi-a fost niciodată teamă că ar păți ceva puiul, singur în camera lui. Era mic-mic, nu se putea mișca, pătuțul era ridicat într-o parte astfel încât să nu îl deranjeze dacă regurgitează (s-a întâmplat foarte rar), nu avea în pătuț altceva în afară de un cearceaf prins cu elastic de saltea… Îl auzeam foarte bine și, de multe ori, mă trezeam cu câteva secunde înainte ca el să înceapă să se miște 🙂

Ziua dormea la fel ca noaptea – minim o oră de supt + maxim doua ore de somn. Ziua nu îl menajam cu zgomotele – lăsam geamurile deschise, vorbeam tare lângă el etc. (dar rareori stătea în pătuț – de cele mai multe ori era lângă mine, în pat). Eu încercam să trag câte un pui de somn în același timp cu el, pentru a mă putea odihni cât de cât. Dimineața îl luam în patul din dormitor, lângă tati – nu știu cum se făcea, dar adormea instant și atât de bine părea că se odihnește 🙂 Soțul îmi zicea să îl luăm cu noi în pat, eu ”nu și nu” – că se învață cu noi și nu va mai vrea în pătuțul lui și nu îl vom putea dezvăța etc.

Cu toate aceste concepții ale mele, știam că nu voi lăsa puiul să plângă. Nu știam despre CIO, însă instinctual se pare că nu eram de acord cu această abordare. Eram foarte pregătită fizic și psihic să fac ture în camera copilului de fiecare dată când avea nevoie de mine.

Paradoxal, dar aceste nopți cu somn puțin m-au ajutat foaaaaaarte mult 🙂 Pentru că nu îl putea alăpta culcată, să ațipesc și eu, profitam de acel timp să citesc. Am avut tableta lângă mine și am început să mă informez muuuuuuult. Am început cu temele legate de alăptare, care erau critice atunci pentru mine. Ulterior, am ”migrat” și spre alte teme legate de creșterea copiilor.

Cel mai greu a fost în perioada puseelor de creștere, când cerea să sugă aproape non-stop… În primele trei luni, cel mai lung puseu de creștere a durat 3 zile (însă erau foarte dese). În acele momente îmi făceam curaj gândindu-mă că va trece în curând (cât mai curând speram 🙂 ) și că fix în acele momente puiul crește, se dezvoltă, se îngrașă, se lungește etc. și că după ce trece, vom vedea ceva schimbat la el. Și așa a fost de fiecare dată. Iar asta mi-a dat putere pentru următoarele pusee.

De mare ajutor ne-a fost un balansoar în care îl puneam pe prichi după ce termina de supt și intra în faza de somn superficial. Bâțâiam balansoarul ăla (musai manual, că ritmul motorașului nu era bun) până intra în etapa de somn profund – minim o jumătate de oră. Atunci îl luam de acolo și în plasam în pătuț.

După trei luni, viața a devenit mai ușoară – Sebi a început să sugă mai rar, mai eficient, am reușit să scăpăm de protecțiile de silicon, puteam să îl alăptez culcată… Dar viața ușoară a venit după un mega-puseu ce s-a manifestat prin treziri nocturne din oră în oră, timp de 3 săptămâni 😀 (Dacă mai dura câteva zile treceam peste încăpățânarea mea și îl luam în pat lângă noi.)

Tot timpul, de maaaaare ajutor mi-a fost soțul. Cum prichi se trezea cu chef de hlizeală foarte matinală (pe la 5-6), stătea tati cu el, iar eu dormeam o oră până pleca el la birou, să pot funcționa cât de cât. Și când prindeam doar o jumătate de oră tot eram încântată.

Sebi începuse să își formeze un program pe timp de zi – avea 3-4 reprize de somn, de 1-2 ore fiecare. Excepție făcea atunci când îl purtam la plimbare (în wrapul elastic Boba drag și pierdut…) – dormea și 4 ore legate. Uneori îl lăsam în pătuț când ne întorceam acasă și mai dormea o oră.

Noaptea, începusem să respectăm un soi de ritual – dădeam lumina la intensitate mică, puneam muzică liniștitoare de nani, vorbeam în șoaptă (peste noapte nu cântă muzica și nu are nicio sursă de lumină, fie ea cât de discretă). Citisem eu că ora ideală de somn pentru copii ar fi în jur de 20. Dar mai devreme de ora 23 nu intra la nani 😀

Am încercat să intru cu el la somn devreme, dar nu adormea – sugeaaaaaaa și tot pe la 23 adormea. Am încercat să îl țin treaz, să obosească. Nu m-am ales decât cu un copil irascibil și plângăcios de la oboseală. Așa că l-am lăsat în ritmul lui. Odată adormit, se trezea la 2-3 ore – eu tot făceam ture în camera lui 😀

Pe la 6 luni a început să își tragă singur ora de somn mai devreme – spre 20.30 😀 Dacă nu îl duceam la nani se enerva, plângea sau adormea pur și simplu pe unde se afla atunci 🙂 Ziua avea maxim 3 reprize de somn, de maxim 1 oră.

Pe la 8 luni a apărut altă distracție nocturnă – dinții! Nu pot să zic că a avut treziri dese să suga… ci stătea tot timpul cu sânul în gură… toată noaptea… Din fericire a durat doar vreo 4 nopți, dar au fost foarte solicitante. Ziua nu avea nimic – era vesel, jucăuș și odihnit, pentru că noaptea sugea destul de adormit (el adormit, nu eu).

Soluția perfectă pentru ca eu să nu rămân zombi ambulant a fost să iau copilul cu noi în pat 😀 Doar până trece, îmi ziceam eu 😀 Ah, și când am văzut cât de bine mă pot odihni chiar și când stau toată noaptea cu sânul în gura puiului… de ce oi fi patrulat eu atâta amar de vreme între dormitor și camera copilului???

Așa că am schimbat tactica. Seara, pe la 20.30 intram cu puiul în camera lui și îl ajutam să adoarmă. Pentru că noi, cei mari, suntem cucuvele de noapte și ne băgam în pat după ora 12, abia atunci îl luam pe pui între noi. Până atunci se trezea de 2-3 ori, mergeam la el, îi dădeam să sugă până adormea la loc.

Cât timp era între noi, chiar nu știu de câte ori sugea. De multe ori mă trezeam (mijeam un ochi) și îl găseam atașat la sân – nu știu cum, când sau de cât timp. Când adormea la loc, dădea singur drumul la sân și se întorcea cu spatele la mine (sau mă lua în brațe).

Știu că se trezea des, dar nu știu cât de des. Știu că nu dormeam profund mai mult de 3 ore (simțeam asta, nu era nevoie să mă uit la ceas), dar eram destul de odihnită dimineața astfel încât să pot funcționa toată ziua. Uneori, încercam să mai dorm ziua cu el – avea 2 somnuri de câte o oră.

Spre 1 an, a rămas cu un singur somn pe zi, de maxim 1 oră 🙂 Dacă eram lângă el când dormea și îi ofeream sânul imediat, poate mai adormea încă o jumătate de oră. Dar nu tot timpul. În plus, când se trezea plângeaaaaaaaa. Nu știu de ce, nu îl puteam împăca eu cu nimic. După 5 minute, când se dezmeticea de tot, nu mai avea nicio supărare.

Pentru somnul de noapte am început să aplicăm o rutină cu câteva etape, pe care am încercat să o respectăm de atunci în fiecare seară, chiar dacă suntem plecați de acasă.

Astfel, pe la ora 20 mergem în camera puiului, dăm lumina la intensitate mică și pornim muzică liniștitoare (care se oprește singură după 20 de minute). Vorbim cât mai puțin și în șoaptă și încercăm să inducem o stare de liniște și somnolență (sincer, când e tati e mai multă hlizeală).

Strângem jucăriile, le așezăm pe fiecare la locul lor – îl încurajăm pe Sebi să le așeze singur (și este de acord de cele mai multe ori). Îl ajutăm pe pui să îmbrace pijamaua, după care spălăm dințișorii (prima dată se spală singur, după care ne întinde periuța și deschide gurița să îl ajutăm și noi). În continuare, Sebi aduce cartea de povești (vreo 4 luni am citit în fiecare seară ”Omida mâncăcioasă”, de minim 2 ori pe seara…) să îi citim – el dă paginile și așteaptă să parcurgem textul sau să explicăm imaginile. Ultima etapă – țițileală 🙂 de voie, până la nani. Cu totul, durează cam o ora.

În continuare se trezea de 2-3 ori până ne culcam și noi, după care îl luam în patul mare. Peste noapte, nenumărate treziri. În perioade de pusee sau dinți, sugea aproape toată noaptea – problema mea de fapt era că stăteam foarte mult timp în aceeași poziție, nu că nu aș fi fost odihnită 🙂

În această perioadă am strâns bine pătuțul și l-am pus bine la păstrare 😉 Noaptea, se rostogolea foarte des, cu mult elan. Dacă ar fi dormit liniștit, avea tot locul (a avut un pătuț destul de spațios). Însă micul rostogolici ajungea repede în margine, nu mai avea unde să se ducă și se trezea enervat. Așa că am întins canapeaua și l-am lăsat să doarmă acolo – fericire! La margine i-am pus un fel de perne – per total, noaptea nu a căzut de multe ori din pat 😀

După ce a început creșa, după 1a5l, programul de somn peste zi s-a modificat puțin – acolo doarme minim 2 ore în fiecare zi. Acasă, în schimb, a rămas la fel – în weekend doarme în continuare maxim o ora 🙂 Concluzia – nu obosim suficient copilul.

Noaptea se trezește și vine singurel la noi în cameră 🙂 Cu ochii mijiți, cu gura căscată după țițică, ne trezim și îl găsim încercând să se cocoațe în pat (avem o saltea foarte înaltă).

După 1a7l parcă s-a mai schimbat ceva în somnul de noapte – se trezește foarte rar (de maxim 2 ori). Și, în plus, doarme doar în camera lui.

În tot acest timp, au mai fost perioade când s-a trezit des și foarte des noaptea în căutarea sânului – că era un puseu de creștere, că erau achiziții noi pe care trebuia să le exerseze (ridicat în funduleț, mers de-a bușilea etc.), că erau dinți care dureau, că era o boală (care poate încă nu se manifestase) etc. Însă cu răbdare și calm, cu gândul că de fapt puiului îi este cel mai greu și chiar are nevoie de mine, iar eu chiar îl ajut, am trecut peste toate.

În continuare vom mai vedea ce se va mai întâmpla. Sunt conștientă că vor mai fi perioade delicate, când va avea nevoie să sugă mai des. Dar parcă se prevăd la orizont și nopți cu somn mai lung 😀

Momentul nostru preferat este dimineața-devreme, când se trezește puiul, cu o veselie molipsitoare 🙂 Uneori se trezește singur, înaintea noastră, se ridică și începe să se joace cu fețele noastre și să parlamenteze. Când îl trezim noi, o facem ușor, gâdilat, mângâiat, pupat… și cu ochii închiși, zâmbește dulce cu dințișorii la vedere și chicotește. E delicios! După care se întinde tacticos peste noi, să vedem ce lungan avem. 🙂

Avantajul acestui parcurs în somnul lui Sebi este că atunci când va fi pregătit să doarmă toată noaptea, nu vom avea niciun fel de problemă în a-l ajuta să se adapteze în alt pat / altă cameră în afara dormitorului nostru. De asemenea, ascultând și urmând nevoile de somn ale copilului, s-a dezvoltat astfel incât să nu simtă nevoia de un obiect aparte fără de care nu ar putea adormi (sânul nu este obiect :D). Nu știu dacă va fi cazul pe viitor… vom vedea. Dar am dubii.

Așa este Sebi, așa suntem noi. Alții copii au alt ritm – sunt care dorm toată noaptea de când sunt mici (eheeeee, vise…), alții poate se trezesc chiar mai des 😀 Însă cu toții cresc ușor și sigur, și vor dormi ”bine” (suficient încât să ne luăm și noi porția de odihnă). Este foarte posibil ca frățioarele lui Sebi să fie cu totul altfel – vom vedea la momentul respectiv și ne vom adapta cu toții, respectând bioritmul fiecăruia în parte.

 


Somnul lui Sebi la 2 ani


 

 

You Might Also Like

3 Comments

  • Reply Luciana Munteanu 16/09/2015 at 12:48

    Elena, evrika! Suntem la bunici, curte, vegetație, animăluțe, fructe BIO la greu. Doarme de aproape 3 ore. And still Counting…

    • Reply SebaBaby 16/09/2015 at 12:50

      Sa fie asa si la noapte! :))

    • Reply Luciana Munteanu 16/09/2015 at 13:05

      Noapte e si mai si! Ne minunam si noi uitându-ne la el. Adoarme doar asistat. Adica de tzatza. Dar fara sistem, povesti, melodii. Ne punem in pat, bebe cauta tzitzi si adoarme. Asa se intampla de 3 zile deci e posibil ca de maine sa se schimbe povestea:-))) oricum, ne bucurăm tare de momentele astea

    Leave a Reply