Parenting

Tată implicat – cum rezistă crizelor de furie ale copilului

20/02/2018
crize de furie

Nu știu cum or fi alți tați, dar soțul meu nu stătea deloc grozav la capitolul ”răbdare” când venea vorba de plânsul copilului… Sincer, mi-am făcut griji în legătură cu asta, știind că urmează perioade cu multe crize de furie (terrible twos și mai departe)…

Bebe Sebi a fost foaaaarte plângăcios (mi-am dat seama de asta abia acum, când o văd pe bebe Anastasia prea-puțin-plângăcioasă 😀 ). Seara abia așteptam să ajungă omul acasă de la serviciu, să îi pun în brațe boțul miorlăit, să bag și eu ceva în gură pe lângă banana mâncată toată ziua și să ajung la baie… Când mai îndrăzneam să sper și la un duș era deja prea frumos.

Pe vremea aia era tare nedormită. De la nesomn și oboseală eram și tare nervoasă. Puteam să jur că soțul trăgea de timp cât de mult putea înainte să vină acasă să mă ajute cu copilul! (Săracul om stătea în trafic, că nu putea împinge de la spate mașinile… nu avea ce face, nu putea pleca mai devreme de la birou…)

Acum, ce mă durea pe mine cel mai tare (în afară de nesomn)… Când începea prichi miorlăiala, soțul mi-l pasa imediat. Dar imediat! (Ceea ce nu e chiar grozav dacă se întâmpla în timpul dușurilor și-așa scurte, și-așa rare.) Nu încerca prea mult să îl liniștească, nu făcea mari eforturi pentru a-l calma cumva. ”Eu nu pot să-l fac să nu mai plângă. Vrea la tine, să sugă.”

După ce am discutat deschis despre asta și i-am spus că am nevoie de mai mult ajutor, mi-a mărturisit că îi este tare greu atunci când începe copilul să plângă și să se zvârcolească, să se înroșească tot și să verse lacrimi șiroaie. Îi vine așa, ceva, din interior… și devine și el neliniștit.

Ok… L-am înțeles și i-am recunoscut trăirile. Le-am avut și eu. Însă m-am tratat. 🙂 Am citit multe, am lucrat mult cu mine și am reușit să devin în scurt timp un om mult mai răbdător și empatic față de cum eram înainte de a fi părinte. Dar în același timp nu voiam să iau doar asupra mea această latură a creșterii copilului, știind că vor urma vremuri mai grele, cu tantrumuri și multe provocări emoționale. ”Nu pot, nu am răbdare” nu a fost acceptabil pentru mine, așa că am căutat variante pentru a-l ajuta pe soțul meu în acest sens.

Cum omul nu avea timp (sau chef) să citească toate cărțile prin care am trecut eu, i-am făcut rezumate. I-am povestit pe scurt ideile principale. Când găseam un articol scurt și la obiect, îl trimiteam (și mă asiguram că îl și citea 😀 ). Când treceam prin diverse episoade cu Sebi, le analizam și le discutam ulterior. A fost un proces de durată, el a fost deschis și progresul a fost cât se poate de evident (și de benefic, bineînțeles).

L-am întrebat pe soțul meu care i s-au părut a fi cele mai dificile aspecte legate de crizele de furie ale lui Sebastian. Mi-a zis cam așa:

  • Uneori copilul are nevoie să plângă, să se descarce. Îl simțim când e mai plângăcios și după o repriză zdravănă de plâns este deodată mult mai vesel și cooperant. Plânsul este ok uneori, este o descărcare de care pot avea nevoie cei mici (și noi simțim nevoia uneori, nu-i așa?).
  • De multe ori funcționează deturnarea plânsului către un râs zdravăn, poate chiar exagerat – îl ia la gâdilat, îl ia pe sus și îl ține cu capul în jos, fac ”lupte” etc. În general mult râs nu poate fi decât de ajutor.
  • Nu cerem prea multe unui copil prea obosit – este mult mai irascibil oricum iar probabilitatea de a stârni un tantrum este de vreo 50 de ori mai mare.
  • Nu o luăm personal. (Asta e printre cele mai dificile.) E greu să nu îl deranjeze când Sebi îi spune ”Nu îmi piațe de tine. Viau să pleți. Îmi piațe doar de mami.” (Mai ales după o zi plină, petrecută împreună.) Dar hei, e un copil de câțiva ani! Cum să o iei personal?
  • Timpul de calitate petrecut împreună face minuni. Băieții au jocurile și activitățile lor, peste care eu nu vreau să mă bag (prea des) – cu tati fugărește mingea, cu tati citește cărțile seara, cu tati face baie etc.
  • E tare greu să ne abținem, să nu alegem varianta cea mai ușoară – telefonul, tableta sau televizorul… Sunt rapide și ușoare, dar sunt de moment. Nu ajută la construirea relației, nu ajută la rezolvarea problemei. Ajută doar la liniștea creierilor agitați, pe moment. (Da, și noi o mai dăm cu bățu-n baltă uneori…)
  • E tare greu să ne abținem la a pune limite inutile, acolo unde nu este cazul, atunci când nu e nevoie. Astea vin de undeva din subconștient, din ”moștenirea” cu care am crescut. Ce dacă prichi vrea să își pună singur centurile de siguranță în mașină? Da, durează mai mult (mai ales că ne grăbim mai mereu), dar durează mult mai puțin decât să le închidem împotriva voinței lui, stârnind o criză de furie. Bonus, avem un copil mândru că este lăsat să se descurce singur. ”Choose your battles” – asta am tot învățat în ultimii ani.
  • Copilul care are un tantrum nu se tăvălește pe jos urlând pentru că este răsfățat. O face pentru că are ”ceva” adunat în suflețel și nu știe cum să le exprime altfel. Nu îi întoarcem spatele amenințându-l că plecăm fără el, nu îi reproșăm că se uită lumea la noi, nu încercăm să îl luăm în brațe fără voia lui.

Ar mai fi multe altele de scris. Este o temă atât de stufoasă…

Nu știu cât de mult ține de personalitatea lui Sebi cel dulce și cât ține de abordările pe care le-am avut, însă am făcut împreună un exercițiu de memorie, să numărăm tantrumurile mari și memorabile ale prichindelului. Răspunsul = unul mare și lat (știam și de ce l-a făcut)! Sunt sigură că au mai fost și altele mai mici. Dar atât de mici încât nu le ținem minte. 😛 Aproape-crize-de-furie au fost multe, pe care le-am evitat cu blândețe și răbdare.

 

La voi cum este? Cum s-au descurcat tații cu nervii celor mici? (Că prichindeii sigur au făcut praștie nervii taților. :P) Au nevoie de ajutor?

crize de furie

La final, vă invit la un eveniment frumos, dedicat în special taților – Modern Dad’s Challenges! 😉

Dragi mame, trimiteți-vă partenerii într-o seară după serviciu (așa, să nu motiveze că nu au timp) la cea de-a șasea ediție – Crizele de furie și traumele copiilor: cum le gestionăm?, miercuri 28 februarie, ora 18:30, la Hotel Internațional.

Vor avea ocazia să afle multe alte informații utile despre crizele de furie ale celor mici – de ce apar, care este rolul lor, cum ajută la dezvoltarea copiilor, cum pot fi gestionate etc. În plus, tații moderni vor avea ocazia să afle mai multe despre cele mai comune 6 crize de furie pe care le întâmpinăm la cei mici, în cadrul unui studiu de caz.

Inițiatoarea acestui proiect este Sofia Frunză, iar pentru înscriere completați formularul de aici. Evenimentul este gratuit iar numărul de locuri este limitat.

 

Sursa foto: www.twenty20.com

 

Vrei să fii la curent cu ultimele articole postate? Ne poți urmări pagina de Facebook sau te poți abona la newsletter (dreapta-sus). 😉 Enjoy!

 

You Might Also Like

9 Comments

  • Reply Deliu Simona 20/02/2018 at 08:49

    Treaba cu “choose your battles” e sfânta

  • Reply Roxana Cristina Luca 20/02/2018 at 16:17

    Pot sa ma inscriu? Tati e super cool si chill…eu sunt aia care nu reactionez prea bine si as avea nevoie de ceva ghidare…

    • Reply Elena Munteanu 20/02/2018 at 16:19

      Mergeti impreuna…?
      Scrie-i Sofiei si intreab-o pe ea

  • Reply elizabiro 21/02/2018 at 12:36

    Este foarte important ca tații să fie implicați. Este mai greu cu ei și cu plânsul, pt că în cultura noastră „bărbații nu plâng.” Și de aici multe alte probleme.

    • Reply Elena Munteanu 21/02/2018 at 12:42

      Daaaaa, grea treaba asta cu plânsul… Noroc că Sebi face la grădiniță activități pentru exprimarea emoțiilor – nu de puține ori le-a văzut și soțul utilitatea 🙂

  • Reply Ioana Marinescu 22/02/2018 at 15:37

    In cazul nostru, recunosc ca tati era si este mult mai calm cu crize de furie, fie ca erau crize de colici, tantrumuri sau fite de pre-adolescenta. Pe mine ma lasa nervii mult mai usor, el e mult mai calm, asa ca poate il trimit sa dea cursuri taticilor :-))))

    • Reply Elena Munteanu 22/02/2018 at 17:42

      Pre-adolescența… aiaiaiai… ce ne așteaptă… și cu băiat și cu fată… :))

  • Reply Hortensia Stefan 24/02/2018 at 07:01

    I-am explicat teoria si cred ca a inteles foarte bine esenta.

    • Reply Elena Munteanu 24/02/2018 at 10:13

      Teoria ca teoria, dar cum se descurca in practica? 🙂
      Teoria o stia si sotul meu, dar cand i se termina brusc rabdarea… tare greu ii mai era sa controleze asta

    Leave a Reply

    This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.